Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Imagini spectaculoase de la concertul încoronării regelui Charles. În public au fost şi români, unii veniţi special pentru eveniment

Festivităţile încoronării regelui Charles al III-lea au continuat cu un grandios concert în incinta Castelului Windsor. Alături de familia regală, peste 20.000 de spectatori au aplaudat vedetele care au evoluat pe scenă. În public s-a aflat şi o echipă Observator, care a vorbit inclusiv cu românii veniţi să se bucure alături de britanici.

de Mădălina Iacob

la 08.05.2023 , 08:37

Peluza din faţa Castelului Windsor a fost invadată de oamenii veniţi să-i vadă pe unii dintre cei mai iubiţi artişti din regat şi din întreaga lume, alături de noul lor suveran şi de familia regală

Concert cu 20.000 de spectatori la Castelul Windsor

"Noi dansăm deja. Petrecerea a început de la prânz şi cei mai mulţi oameni au rămas în zonele libere de aici, pentru că au acces gratuit şi pot privi spre ecranele instalate peste tot. Sunt londonezi, turişti, copii veniţi din toată lumea, veniţi special la această petrecere", a transmis Mădălina Iacob, reporter Observator.

Vezi și

Printre miile de spectatori s-au aflat şi români. Unii, stabiliţi de mai multă vreme în Marea Britanie, alţii veniţi special pentru marele eveniment. "Savurăm momentul cu o bere, bineînţeles, şi mergem să ne plimbăm aici, în jurul castelului. De 5 ani sunt eu aici, soţia a venit apoi cu copiii, de 4 ani, şi... la muncă!", spune Cătălin, român din Anglia. Întrebat dacă e mai bine în Londra sau în România, acesta răspunde: "Ehe, cred că e mai bine în Windsor"

Pe acelaşi subiect

"Am venit la încoronare, am venit să petrecem cu ocazia încoronării lui Charles. Eu locuiesc aici, părinţii mei au venit special pentru încoronare. Am venit şi ieri la Buckingham, am participat la festivităţi", povesteşte o tânără româncă. "Chiar mi-am amânat alte proiecte pentru acesta şi chiar ne place. E unic, e ceva ce nu o să mai trăim niciodată", adaugă mama fetei.

Mesajul lui Tom Cruise pentru Regele Charles

Spectacolul a fost deschis de actorul Hugh Bonneville, cunoscut din serialul Downton Abbey. A urmat unul din marii pianişti ai lumii, Lang Lang. Pianistul chinez a acompaniat-o şi pe Nicole Scherzinger, aplaudată călduros şi de familia regală. 

Hugh Bonneville a revenit pe scenă pentru un moment comic alături de Kermit şi Miss Piggy, doi din celebrii Muppets. Celebrul tenor italian Andrea Bocelli a cântat în duet cu un cântăreţ de operă britanic la fel de renumit, Bryn Terfel. 

Numeroşi artişti care n-au fost prezenţi la concert au trimis scurte mesaje video. Între ei, Tom Cruise care a vorbit de la manşa unui avion: "Ca de la pilot la pilot, Majestate, poţi zbura alături de mine, oricând!"

Prinţul William, discurs emoţionant

Un moment deosebit de emoţionant a fost discursul prinţului moştenitor, William. Acesta a omagiat-o pe regretata regină Elisabeta a II-a, dar mai ales pe tatăl său, noul suveran, şi a promis să-şi servească ţara şi poporul, la fel ca şi el. "Tatăl meu a înţeles întotdeauna că oamenii de toate credinţele, toate originile, din toate comunităţile merită să fie sărbătoriţi şi susţinuţi. Tăticule, suntem cu toţii atât de mândri de tine", a spus prinţul William

A urmat imnul regal, cântat în cor nu doar la Castelul Windsor, ci în întregul regat, în timp ce pe ecran erau prezentate monumente emblematice iluminate festiv. Mii de drone au oferit spectacole fascinante pe cerul marilor oraşe ale Regatului Unit. În acest timp, la Windsor a continuat marele concert: Katy Perry a fost o prezenţă de-a dreptul uimitoare. 

"Aşa a fost atmosfera toată noaptea la concertul încoronării, absolut incredibil, oamenii nu s-au oprit din dans nicio secundă!", arată Mădălina Iacob, reporter Observator. Marele concert a fost încheiat de grupul Take That, acompaniat de vocile întregului public. 

Luni, toţi britanicii au o zi liberă, dedicată operelor de binefacere dar şi odihnei după petrecerile din ultimele zile. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Imagini spectaculoase de la concertul încoronării regelui Charles. În public au fost şi români, unii veniţi special pentru eveniment