Inflația crește galopant în Marea Britanie, ajungând la 9,4%. Familiile cu venituri mici, lovite din plin
Creșterea prețurilor petrol petrol și alimente de luna trecută a împins inflația din Marea Britanie la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, potrivit cifrelor oficiale. Analiștii sunt de părere că în acest context Banca Angliei ar putea dicta o creștere a ratei dobânzilor cu jumătate de procent, notează Reuters.
Oficiul Național de Statistică a declarat că inflația anuală a prețurilor de consum a crescut în iunie la 9.4%, cel mai ridicat nivel din februarie 1982, în creștere de la 9.1% din luna mai și chiar și peste proiecțiile de 9,3% ale unor economiști.
Cea mai recentă creștere înseamnă că Marea Britanie a avut cea mai mare rată a inflației înregistrată în grupul celor șapte economii avansate (G7) din anul 1985, deși multe țări mai mici din Uniunea Europeană înregistrează, în prezent, o creștere și mai rapidă a prețurilor.
Aceste date au întărit speculațiile că Banca Angliei va opta pentru o creștere cu 0.5% a dobânzii de referință, cea mai mare creștere din 1995. Banca Centrală Europeană are în vedere o mișcare asemănătoare săptămâna aceasta, au declarat surse pentru Reuters marți. Guvernatorul Andrew Bailey, a declarat marți că scumpirea creditelor este luată în calcul, dar încă nu a fost decisă.
De la începutul lunii decembrie 2021, Banca Angliei a majorat dobânda de referință de cinci ori într-un efort de a limita creșterea inflației și efectele acesteia asupra consumatorilor domestici. În ciuda faptului că experții sunt de părere că o decizie similară urmează să fie luată pe 4 august, ei subliniază faptul că o politică monetară mult prea agresivă poate crește riscul unei recesiuni.
"Cu toate acestea, înăsprirea politicii monetare crește prea mult riscul de recesiune și va face prea puțin pentru a gestiona factorii globali care determină această creștere inflaționistă", subliniază Suren Thiru, analist economic.
Ce determină această creștere a inflației?
Oficiul Național de Statistică a atras atenția asupra faptului că o creștere de 42% a prețurilor la benzină și o creștere de aproape 10% a prețurilor la produsele alimentare reprezintă principalii factori ai inflației, o lovitură dură pentru familiile britanice cu venituri mici.
Think-tank-ul Resolution Foundation a declarat că inflația experimentată de britanicii cu venituri mici a trecut deja de două cifre. Criza costului vieții a declanșat un val de acțiuni din partea sindicatelor și a fost dezbătută intens între cei trei candidați rămași în cursa pentru înlocuirea lui Boris Johnson în funcția de prim-ministru.
Costurile pentru materiale și energie, un factor determinant al prețurilor plătite ulterior de consumatori în magazine, au fost cu 24,0% mai mari în iunie decât cu un an mai devreme, cea mai mare creștere din 1985, subliniază statisticienii britanici. De asemenea, prețurile practicate de fabrici au crescut cu 16,5%, un record care nu a mai fost depășit din 1977.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰