Israel și Emiratele Arabe Unite ar fi încheiat un acord de pace, sub directa îndrumare a lui Donald Trump
Pace istorică, dar complicată, în Orientul Mijlociu. Emiratele Arabe şi Israelul au hotărât să stabilească relaţii diplomatice. Este un pas care înseamnă o recunoaştere formală a statului Israel şi o lovitură de imagine pentru Donald Trump, înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie. Lăudată în Occident, înţelegerea este însă primită cu scepticism în Orientul Mijlociu. Palestinienii spun că oficialii de la Abu Dhabi i-au trădat, iar Turcia acuză Emiratele de ipocrizie.
- Cele două părți ar fi încheiat acordul după zeci de ani în care au fost inamici declarați.
După jumătate de secol în care au fost inamici declaraţi, Israelul şi Emiratele Arabe Unite au făcut pace sub atenta supraveghere a lui Donald Trump. Este practic un document prin care Emiratele Arabe Unite recunosc în mod formal statul Israel. Îşi vor înfiinţa acum ambasade şi desemna ambasadori şi vor începe colaborări în mai multe domenii, precum turism şi educaţie.
Donald Trump, președintele Statelor Unite: Am găzduit o reuniune foarte specială cu doi prieteni: premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, şi prinţul Emiratelor Arabe Unite, Mohammed Bin Zayed, în timpul căreia au fost de acord să încheie un acord de pace istoric. Toată lumea credea că este un lucru imposibil.
Benjamin Netanyahu, premierul Israelului: Începem o nouă eră de pace între Israel și lumea arabă.
Cea mai importantă, dar şi mai sensibilă prevedere a înţelegerii botezate "Legământul lui Avraam", este cea care se referă la Palestina. Mai exact, Israelul s-a angajat să suspende planurile de ocupare a unor părţi din Cisiordania. Este un compromis cerut de Donald Trump şi o condiţie pusă de Abu Dhabi pentru a semna înţelegerea.
Anwar Gargash, ministrul de Externe din Emiratele Arabe Unite: Scopul nostru principal nu este să rezolvăm conflictul israelo-palestinian, asta depinde de palestinieni şi de israelieni, ci acela de a contribui la dezamorsarea unei bombe cu ceas şi care ameninţa soluţia celor două state.
Compromisul ar pune capăt unei rutine a violenţei pe fina linie de demarcaţie dintre Israel şi Cisiordania, un conflict ce părea fără de sfârşit.
Nu mai departe de luna trecută, peste 160 de palestinieni, printre care 84 de copii, au rămas pe drumuri, când casele le-au fost demolate de autorităţile israeliene. Asta după ce alte sute au fost demolate în ultimul an, la sud de Ierusalim.
Departe de cancelariile oficiale, la faţa locului, în Cisiordania, nimeni nu pare însă să creadă în acest legământ. Localnici şi politicieni, deopotrivă.
Deşi promovat ca acordul care poate aduce pacea în Orientul Mijlociu, în regiune, una în care conflictele sunt la ordinea zilei, înţelegerea nu este văzută cu ochi buni. Turcia îi acuză pe oficialii de la Abu Dhabi de ipocrizie şi ameninţă să îngheţe relaţiile diplomatice cu Emiratele, în timp ce Iranul, inamic tradiţional al Statelor Unite, numeşte legământul unul periculos.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰