Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Kremlinul acuză "cinismul" occidentalilor și al ucrainenilor față de armistițiul pe care Putin l-a anunțat de Crăciunul pe rit vechi

Kremlinul a declarat marţi că Ucraina şi Occidentul au reacţionat "cinic" la încetarea focului de 36 de ore propusă de preşedintele rus Vladimir Putin pentru a marca Crăciunul ortodox pe stil vechi, informează Reuters. "Am întâlnit o reacţie cinică din partea Kievului şi unui număr de lideri occidentali", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferință de presă.

de Redactia Observator

la 10.01.2023 , 14:28

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov acuză "cinismul" occidentalilorși al ucrainenilor față de armistițiul pe care Putin l-a anunțat de Crăciunul pe rit vechi - Profimedia

"Repet: cinică şi inexplicabilă", a subliniat secretarul de presă al şefului statului rus, citat pe de altă parte de agenţia oficială de presă TASS. "Dacă cineva dintre creştinii ortodocşi din zona operaţiunii militare speciale din Ucraina a putut să se roage de Crăciun în biserică, înseamnă că armistiţiul iniţiat de Rusia şi-a atins deja scopul", potrivit lui Peskov, utilizând termenul folosit de Rusia pentru invadarea Ucrainei lansată la 24 februarie 2022.

Potrivit Rusiei, armistiţiul a fost anunţat în scopuri umanitare pentru ca creştinii ortodocşi să sărbătorească Crăciunul pe stil vechi, dar Ucraina spune că trupele ruse au bombardat zeci de poziţii şi aşezări de-a lungul liniei frontului sâmbătă, când armistiţiul ar fi trebuit să fie în vigoare, adaugă Reuters.

Ucrainenii nu au avut încredere în promisiunile lui Putin

Articolul continuă după reclamă

Mihailo Podoliak, consilier al şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene, a calificat joi drept o "ipocrizie" anunţul unei încetări a focului în Ucraina cu ocazia sărbătorii de Crăciun după calendarul iulian, acuzând Moscova că vrea doar "să câştige timp", relatează AFP şi Ukrinform. "Rusia trebuie să părăsească teritoriile ocupate, doar atunci va exista un 'armistiţiu temporar'. Păstraţi-vă ipocrizia!", a reacţionat el într-un mesaj pe Twitter.

Pe acelaşi subiect

Într-un mesaj separat destinat presei, Podoliak a denunţat această încetare a focului ordonată cu puţin timp înainte de către preşedintele rus Vladimir Putin, calificând-o drept "un gest pur de propagandă". "Rusia încearcă prin toate mijloacele să reducă cel puţin temporar intensitatea luptelor şi a loviturilor asupra centrelor sale logistice pentru a câştiga timp", consideră consilierul preşedinţiei ucrainene.

Oficialul ucrainean l-a acuzat pe Putin că "nu are nici cea mai mică dorinţă de a pune capăt războiului" şi că încearcă "să-i convingă pe europeni să exercite presiune asupra Kievului" în vederea unor negocieri de pace, ceea ce Ucraina a refuzat de luni de zile. "Prin 'negocieri' preşedintele rus Vladimir Putin înţelege recunoaşterea de către întreaga lume a dreptului Rusiei de a pune mâna pe teritorii străine în deplină impunitate şi de a comite crime de război", subliniază Mihailo Podoliak, citat de postul de televiziune ucrainean Kanal 24.

"Rusia (reprezentată de Putin) înţelege prin cuvântul 'negocieri' faptul de a-i propune Ucrainei şi lumii să-i recunoască 'dreptul de a ocupa teritorii străine' în absenţa oricăror consecinţe juridice pentru masacrele comise pe teritorii străine. Acest lucru este categoric inacceptabil", a insistat Podoliak. "Nu este necesar să răspundem iniţiativelor deliberat manipulatoare ale conducerii ruse", a mai spus el.

La fel de categoric a fost şi secretarul Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov. "Ucraina nu va duce nicio negociere cu Rusia pentru un 'armistiţiu de Crăciun'. Statul agresor trebuie să părăsească teritoriul ţării noastre", a declarat Danilov, citat de RBC.ua.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Kremlinul acuză "cinismul" occidentalilor și al ucrainenilor față de armistițiul pe care Putin l-a anunțat de Crăciunul pe rit vechi