Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Moartea Reginei Elisabeta a II-a, sfârşitul unei epoci. Cum a primit întreaga lume vestea dispariţiei celui mai longeviv monarh. Omagii emoţionante în faţa Palatului Buckingham

O epocă din istoria Marii Britanii ia sfârşit o dată cu dispariţia reginei Elisabeta a II-a, după o domnie de peste şapte decenii. Regina s-a stins din viaţă paşnic la vârsta de 96 de ani. Fiii şi nepoţii săi i-au fost alături în ultimele momente. La Londra, mii de oameni s-au adunat în faţa palatului Buckingham pentru a-şi exprima tristeţea şi simpatia faţă de familia regală. Mesaje de condoleanţe au venit de la lideri politici din toată lumea, între care şi primii oameni de stat din România. Deşi, nici măcar nu a fost în plan ca ea să fie moştenitoarea tronului, odată cu abdicarea unchiului său şi înscăunarea tatălui, George al 6-lea, Elizabeth Alexandra Mary a fost pregătită pentru a deveni monarhul care urma să ghideze Marea Britanie timp de 70 de ani.

de Redactia Observator

la 09.09.2022 , 11:08

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Aşa spunea Regina Elisabeta a II-a în ziua în care devenise monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria britanică. La 96 de ani, cu tot mai dese probleme de sănătate, suverana părea nemuritoare. Ea şi-a făcut datoria până la capăt: cu doar câteva zile în urmă, a desemnat-o oficial, ca premier, pe Liz Truss, noua lideră a partidului conservator. Astfel că vestea agravării bruşte a sănătăţii sale, iar apoi cea a decesului, au venit ca un şoc.

În faţa palatului Buckingham, mulţimea începuse să se adune de îndată ce s-a aflat că regina nu se simţea bine. Un curcubeu apărut pe cer a părut un semn de speranţă, dar apoi, drapelul palatului a fost coborât în bernă pentru a anunţa trista veste. Mulţimea a intonat, spontan, imnul regal.

Vezi și

"Deplângem, cu durere, stingerea din viaţă a unei suverane îndrăgite şi a unei mame mult iubite", afirmă primul comunicat dat publicităţii de noul rege, Charles al III-lea. Acesta se va adresa, astăzi, personal, întregii naţiuni. Noua şefă a guvernului a fost cea care a exprimat tristeţea întregului popor.

Pe acelaşi subiect

Liz Truss: Regina Elisabeta a II-a este piatra de temelie pe care a fost construită Marea Britanie modernă. Ţara noastră a crescut şi a înflorit sub domnia ei. Marea Britanie este naţiunea măreaţă de azi datorită ei. 

Personalitatea reginei a fost omagiată de întreaga clasă politică britanică

Keir Starmer: În momentul în care marea noastră eră Elizabetană ia sfârşit, vom onora memoria defunctei regine, păstrând vii valorile serviciului public, pe care le-a încarnat. 

Numărul celor adunaţi în faţa palatului Buckingham a continuat să crească până târziu în noapte. Între ei se aflau foarte mulţi tineri, pentru care regina Elisabeta a II-a a fost singurul suveran pe care l-au cunoscut în toată viaţa lor.

Oamenii au adus flori şi s-au recules şi la castelul Balmoral, unde s-a stins din viaţă suverana, ca şi la celelalte reşedinţe regale. Mesaje de condoleanţe şi simpatie au venit de la numeroase vedete britanice şi străine: de la Helen Mirren, care a încarnat-o pe regină pe marele ecran, la Elton John, Mick Jagger sau Andrea Bocelli.

Şocul morţii reginei a fost resimţit în întreaga lume

La Washington, drapelele au fost coborâte în bernă la Casa Albă şi Congres, iar la sediul ONU din New York, adunarea generală şi consiliul de securitate au păstrat momente de reculegere. 

Preşedintele Joe Biden şi soţia sa au venit la ambasada Marii Britanii pentru a semna în cartea de condoleanţe. "A fost o prezenţă echilibrată şi o sursă de bunăstare şi mândrie pentru generaţii de britanici", a scris liderul Statelor Unite. 

Omagii emoţionante au venit din ţările fostului imperiu britanic, pentru care regina era, oficial, şeful statului. 

Canada este în doliu... A fost una din persoanele mele favorite din întreaga lume şi îmi va fi tare dor de ea. 

Papa Francisc, Ursula von der Leyen, Emmanuel Macron, foştii preşedinţi americani Trump, Obama, Bush şi Clinton sunt doar câteva din numeroasele personalităţi politice care şi-au exprimat tristeţea. "Domnia reginei Elisabeta a Doua a modelat istoria modernă", a scris, în mesajul său, preşedintele Klaus Iohannis. Chiar şi Vladimir Putin i-a trimis noului rege Charles un mesaj de condoleanţe. În Brazilia au fost decretate trei zile de doliu iar la Paris, turnul Eiffel şi-a stins luminile într-un gest de solidaritate cu poporul îndoliat. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Moartea Reginei Elisabeta a II-a, sfârşitul unei epoci. Cum a primit întreaga lume vestea dispariţiei celui mai longeviv monarh. Omagii emoţionante în faţa Palatului Buckingham