Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trump îl numeşte pe Netanyahu "erou de război". Premierul israelian este acuzat de crime împotriva umanităţii

  Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a lăudat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi l-a numit erou de război. Asta în timp ce liderul israelian are un mandat de arestare emis pe numele său de Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru crime de război în Gaza, potrivit agenţiei Anadolu.

de Redactia Observator

la 20.08.2025 , 08:16

Trump îl numeşte pe Netanyahu "erou de război". Premierul israelian este acuzat de crime împotriva umanităţii - Profimedia

"Este un om bun. Se luptă acolo. Este un erou de război, pentru că am lucrat împreună. Cred că şi eu sunt", a declarat Donal Trump într-un interviu acordat prezentatorului radio conservator Mark Levin.

Trump a respins eforturile de a-l trage la răspundere pe Netanyahu, susţinând că "încearcă să-l bage la închisoare". Nu a fost clar dacă se referea la mandatul de arestare al CPI sau la cazurile de corupţie internă ale lui Netanyahu. În iunie, Trump a cerut deschis ca procesul de corupţie al lui Netanyahu să fie clasat.

Netanyahu, judecat din 2020, este primul lider israelian în exerciţiu care se confruntă cu proceduri penale în timp ce se află în funcţie. În noiembrie anul trecut, CPI a emis mandate de arestare pe numele lui Netanyahu şi al fostului său ministru al Apărării, Yoav Gallant, pentru crime de război și crime împotriva umanităţii în Gaza.

Articolul continuă după reclamă

Israelul se confruntă, de asemenea, cu un caz de genocid la Curtea Internațională de Justiţie din cauza războiului său brutal împotriva enclavei. Israelul a ucis peste 62.000 de palestinieni în Gaza din octombrie 2023, marea majoritate femei şi copii, potrivit autorităţilor locale. Campania militară a devastat enclava, care se confruntă cu foametea.

Trump a mai spus că "a muncit din greu” pentru a asigura eliberarea ostaticilor israelieni în negocierile anterioare cu gruparea palestiniană Hamas.

"Eu sunt cel care i-a recuperat pe toţi ostaticii. Am primit atât de multe scrisori de la părinţi, de la copii şi de la oamenii care au scăpat. Niciunul dintre aceşti oameni nu s-ar fi întors, dar i-am recuperat", a spus Donald Trump.

El a continuat să lăude atacurile aeriene americane asupra siturilor nucleare iraniene din iunie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Trump îl numeşte pe Netanyahu "erou de război". Premierul israelian este acuzat de crime împotriva umanităţii