Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Emoţie la Londra: Sute de oameni au adus un omagiu victimelor atacului de pe podul Westminster

O adunare emoţionantă în memoria victimelor atentatului de la Londra a avut loc ieri seară în piaţa Trafalgar din centrul capitalei britanice. Sute de oameni au dorit să afirme, în acest fel, că vor rămâne uniţi iar terorismul nu va reuşi să-i învingă.

de Redactia Observator

la 24.03.2017 , 08:11

O adunare emoţionantă în memoria victimelor atentatului de la Londra a avut loc ieri seară în piaţa Trafalgar din centrul capitalei britanice. Sute de oameni au dorit să afirme, în acest fel, că vor rămâne uniţi iar terorismul nu va reuşi să-i învingă.

Piaţa Trafalgar, unul din locurile emblematice ale Londrei, era plină de oameni veniţi să-şi exprime solidaritatea cu victimele atacului de la Parlament.

Lideri politici, comandanţi ai poliţiei şi simpli cetăţeni, unii veniţi chiar din provincie, au aprins lumânări şi au arătat, prin simpla lor prezenţă, că rămân uniţi şi nu vor ceda.

Vezi și

În mulţime au putut fi văzuţi numeroşi musulmani, din diferite comunităţi etnice ale marelui oraş.

Ei au ţinut să afirme că religia lor propovăduieşte pacea şi nu este reprezentată de fanaticii ucigaşi. 

Oameni de origini şi credinţe diverse şi-au exprimat mândria de a fi londonezi şi voinţa de a învinge ameninţarea teroristă.

Ministrul britanic de interne, primarul Londrei şi comisarul poliţiei metropolitane au condus momentul de reculegere în memoria victimelor.

Atacul terorist de la Parlament a fost cel mai grav din Londra de la atentatele din 2005, când 52 de oameni au fost ucişi de bombele unor islamişti sinucigaşi. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Emoţie la Londra: Sute de oameni au adus un omagiu victimelor atacului de pe podul Westminster