O nouă țară afectată de "criza ploșnițelor". De teamă să nu fie judecați, oamenii ezită să raporteze apariția insectelor
Guvernul Coreei de Sud a declarat război ploşniţelor de pat, în contextul în care s-a raportat că o reapariţie a acestora provoacă o adevărată panică într-o ţară care practic scăpase de supărătoarele insecte nocturne care sug sângele, relatează The Guardian.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
În anii 1960, ploşniţele de pat au fost aproape eradicate printr-o campanie naţională, dar în urma ridicării restricţiilor de călătorie după pandemia Covid-19, insectele au reapărut. Aşa că, începând de săptămâna viitoare, autorităţile vor efectua inspecţii în locurile "vulnerabile" - inclusiv în băile publice şi în spaţiile de cazare - şi vor dezinfecta imediat încăperile în care sunt găsite insectele.
Potrivit News.ro, campania de patru săptămâni a Coreei de Sud vine ca o confirmare a faptului că infestarea cu aceste insecte, despre care se crede că a luat naştere în Franţa în septembrie, se instalează şi în Coreea de Sud. Începând de marţi, 30 de cazuri au fost confirmate la nivel naţional, a relatat agenţia de ştiri Yonhap, adăugând că mai mult de jumătate dintre aceste focare se află în capitala Seul.
"Criza ploşniţelor" a apărut mai întâi în Franţa, în timp ce aceasta găzduia Cupa Mondială de rugby şi se pregăteşte să găzduiască Jocurile Olimpice din 2024. Călătorii au postat fotografii şi videoclipuri care ar fi arătat insectele în metrou şi în trenurile de mare viteză din Paris, precum şi pe aeroportul Charles de Gaulle.
Infestarea din Franţa a stârnit apoi îngrijorare că epidemia se va răspândi rapid în Marea Britanie, dar unii experţi au declarat că insectele erau deja prezente în reţeaua de transport public din Londra şi în cinematografe, spitale şi alte spaţii publice. Compania de dezinsecţie Rentokil a declarat că a înregistrat, o creştere cu 65% a numărului de cazuri de ploşniţe în Marea Britanie deja din al doilea trimestru al acestui an, comparativ cu anul trecut.
- Isteria pleoșnițelor din Europa de Vest, întreținută de ruși. Serviciile secrete din Franța acuză Moscova că...
- Metoda inedită prin care britanicii vor să scape de ploşniţe. Sute de câini, instruiţi pentru depistarea...
- După Franța, isteria ploșnițelor ajunge și În UK. Francezii, exasperați de insectele care se hrănesc cu...
- Cum recunoşti ploşniţele de pat şi la ce să ai grijă ca să nu le aduci acasă din călătorii
O echipă specială de dezinsecție la nivel național, în Coreea de Sud
Coreea de Sud aproape că eradicase ploşniţele în timpul unei campanii de dezinfecţie la nivel naţional în anii 1960 şi a înregistrat doar nouă cazuri în deceniul anterior actualei invazii. Acum, guvernul a pus deoparte 500 de milioane de woni (312 milioane de lire sterline) şi a desemnat o echipă specială de intervenţie pentru a face faţă infestării, echipă ce se va întâlni săptămânal pentru a analiza progresul campaniei.
Oficialii au avertizat că se aşteaptă ca numărul de cazuri să crească şi au îndemnat publicul să nu se simtă jenat să raporteze apariţiile. "Există o percepţie că apariţiile de ploşniţe de pat depind de indivizi, aşa că unii oameni se abţin să raporteze, temându-se că ar putea fi văzut ca un semn de igienă precară", a explicat un oficial citat de Yonhap.
Autorităţile au atribuit focarul actualei infestări ridicării restricţiilor de călătorie după pandemia de Covid-19. Agenţia coreeană de control şi prevenire a bolilor a oferit recomandări persoanelor care sosesc din ţările în care au apărut focare, inclusiv Franţa şi Marea Britanie, potrivit Korea Herald.
Oamenii își schimbă obiceiurile din cauza ploșnițelor de pat
Deşi ploşniţele nu pot transmite boli, acestea provoacă alergii cu mâncărimi intense, care pot duce la infecţii secundare ale pielii.
Primul caz de ploşniţe a fost raportat într-un cămin universitar din oraşul Daegu, în sud-vestul ţării, în septembrie, iar mai multe cazuri au fost depistate ulterior în hoteluri turistice şi într-o saună publică din Incheon, în apropiere de Seul. Guvernul metropolitan din Seul a început inspecţii la peste 3.000 de băi publice, saune şi hoteluri, ca parte a iniţiativei sale "oraşul zero ploşniţe", potrivit Korea Herald.
"Vom îmbunătăţi măsurile preventive, deoarece ploşniţele de pat provoacă daune economice şi psihologice grave", a declarat Park Yoo-mi, un oficial responsabil cu sănătatea cetăţenilor în cadrul guvernului oraşului.
Mulţi oameni şi-au schimbat obiceiurile zilnice în speranţa de a se feri de insecte, potrivit presei sud-coreene. Unii evită să se aşeze în mijloacele de transport în comun sau să mănânce în oraş, în timp ce centrele de sănătate publică au raportat o creştere a numărului de vizitatori care au cerut sfaturi cu privire la înţepăturile de insecte.
Lim Myung-woo Lim, în vârstă de 37 de ani, care conduce o şcoală privată de engleză şi matematică împreună cu soţia sa, a declarat că cei doi au decis să nu mai meargă deocamdată la cinema. "Obişnuiam să vizionăm filme la tarife reduse de intrare, dimineaţa, dar am decis să nu mai mergem pentru o vreme, deoarece suntem îngrijoraţi că putea fi înţepaţi de ploşniţele de pat sau de faptul că le transportăm la locul de muncă sau acasă", a declarat Lim pentru Korea Times.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰