O sticlă cu mesaje scrise de 2 soldați a ajuns la țărm după mai bine de un secol, în Australia: “Un miracol”
Pe coasta de sud-vest a Australiei, o descoperire emoționantă a readus la viață poveștile a doi soldați din Primul Război Mondial. După mai bine de un secol, două mesaje scrise de aceștia au fost găsite într-o sticlă, purtând amintirile unei călătorii începute spre frontul din Franța, scrie BBC.
Scrisorile, pline de voie bună, au fost redactate la doar câteva zile după ce soldații s-au îmbarcat pentru a ajunge pe câmpurile de luptă europene. Unul dintre ei, soldatul Malcolm Neville, îi scria mamei sale că mâncarea de la bord era "foarte bună" și că toți erau "fericiți ca niște copii". Câteva luni mai târziu, Neville avea să fie ucis în acțiune, la doar 28 de ani. Celălalt soldat, William Harley, în vârstă de 37 de ani, a supraviețuit războiului și s-a întors acasă.
Scrisorile au fost în cele din urmă predate urmașilor celor doi, care s-au declarat profund emoționați de descoperire. Sticla a fost găsită la începutul lunii octombrie pe plaja Wharton, o zonă izolată din vestul Australiei.
Cea care a făcut descoperirea povestește că se afla la plimbare cu soțul și fiica sa, într-una dintre obișnuitele lor excursii cu ATV-ul pentru a curăța plajele de gunoaie, când au observat o sticlă groasă, parțial îngropată în nisip.
"Facem des curățenie pe plajele noastre și nu trecem niciodată pe lângă o bucată de gunoi fără s-o luăm. Așa că această mică sticlă stătea acolo, așteptând să fie ridicată", a declarat localnica pentru agenția Associated Press.
Scrisorile au ajuns în cele din urmă "acasă"
Deși hârtia din interior era udă, ambele scrisori au rămas lizibile. Deb Brown a decis atunci să încerce să găsească familiile celor doi soldați, pentru a le înmâna mesajele. Pe scrisoarea lui Malcolm Neville se afla o rugăminte clară: ca cel care va găsi sticla să trimită mesajul mamei sale, a cărei adresă era inclusă. Brown a reușit să-l localizeze pe Herbie Neville, strănepotul soldatului, căutând online numele acestuia și localitatea de origine.
Cea de-a doua scrisoare, semnată de William Harley, era adresată simplu "celui care va găsi sticla", mama sa murind cu mulți ani înainte. "Pare cu adevărat un miracol. Simțim că bunicul nostru ne-a întins o mână de dincolo de mormânt", a mărturisit nepoata soldatului.
Un profesor de oceanografie a explicat pentru ABC că sticla ar fi putut pluti doar câteva săptămâni înainte de a ajunge pe plaja Wharton, unde probabil a rămas îngropată mai bine de o sută de ani.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰