Antena Meniu Search
x

Video Occidentul condamnă războiul pornit de Putin în Ucraina. Șeful NATO: ”Liderii ruşi sunt total responsabili pentru vieţile pierdute. Trebuie să răspundem”

Atacul cinic al Rusiei a transmis o undă de şoc în întreaga lume. Şefi de stat şi de guvern din lumea întreagă au condamnat ofensiva ordonată de Vladimir Putin în Ucraina. Puşi în faţa faptului împlinit, toţi ameninţă cu sancţiuni drastice, după ce în ultimele două luni au încercat, fără succes, să negocieze o soluţie paşnică. Doar China, vechi prieten al Rusiei, a avut o reacţie ceva mai reţinută.

de Redactia Observator

la 24.02.2022, 21:21

Vezi și

Primele reacţii oficiale au venit la câteva minute după ce Rusia a declanşat asaltul aerian asupra Ucrainei. Într-un comunicat oficial, Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a transmis că rugăciunile lumii sunt alături de poporul Ucrainei.

"Preşedintele Putin a ales un război premeditat care va aduce pierderi catastrofale de vieţi omeneşti şi suferinţă umană. Rusia este singura responsabilă pentru moartea şi distrugerea pe care le va aduce acest atac, iar Statele Unite şi aliaţii şi partenerii săi vor răspunde într-un mod unit şi decisiv. Lumea va trage Rusia la răspundere" a transmis Casa Albă

Reacția Occidentului după ce Rusia a invadat Ucraina

Şeful diplomaţiei europene a fost şi el printre primii care au condamnat atacul.

Pe acelaşi subiect

Joseph Borell, șeful diplomației UE: ”Acestea sunt printre cele mai întunecate ore pentru Europa de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. O mare putere nucleară a atacat o țară vecină și amenință cu represalii la adresa oricărui alt stat care i-ar putea veni în ajutor”.

Rând pe rând au venit reacţii din toate marile capitale ale lumii. Liderii occidentali spun că Vladimir Putin a ignorat toate angajamentele față de comunitatea internațională.

Emmanuel Macron, președintele francez: ”Franța este alături de Ucraina. Încălcându-și cuvântul, refuzând calea diplomatică și alegând războiul, președintele Putin nu a atacat doar Ucraina. El a decis să calce în picioare suveranitatea Ucrainei. El a decis să provoace cel mai grav prejudiciu din ultimele decenii atât păcii, cât și stabilității în Europa”.

NATO activează planurile de apărare pentru Europa de Est

Pentru prima dată în istoria sa, NATO se pregăteşte să activeze planurile de apărare pentru Europa de Est, după ce ţara noastră, Polonia şi statele baltice au cerut activarea articolului 4 din tratat.

Jens Stoltenberg, Secretarul general al NATO: ”Pacea pe continentul nostru se zdruncină. Am crezut că un război la o asemenea scară şi intensitate era de domeniul trecutului. Liderii ruşi sunt total responsabili pentru aceste acţiuni şi pentru vieţile pierdute. Trebuie să răspundem”.

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: ”Misiunea noastră este clară: din punct de vedere diplomatic, politic, economic și eventual militar, această mişcare barbară a lui Vladimir Putin trebuie să se încheie cu un eșec”.

Reacția Chinei, cel mai mare aliat al Rusiei

Cum era de aşteptat, una dintre cele mai seci reacţii a venit din partea Chinei, cel mai mare aliat al Moscovei.

Hua Chunying, ministrul chinez de Externe: ”Facem apel la toate părțile să dea dovadă de reținere și să împiedice situația să scape de sub control”.

După săptămâni întregi de discuţii şi tentative de negocieri, pusă în faţa faptului împlinit, comunitatea internaţională ameninţă cu noi sancţiuni la adresa Rusiei, după cele impuse în ultimele zile.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri externe » Occidentul condamnă războiul pornit de Putin în Ucraina. Șeful NATO: ”Liderii ruşi sunt total responsabili pentru vieţile pierdute. Trebuie să răspundem”