Bombardamente grele la Mariupol, Hersonul e înconjurat, paraşutiştii ruşi au aterizat la Harkov. Orașele lovite de furia lui Putin
Armata rusă a înteţit atacurile asupra Ucrainei, chiar dacă astăzi delegaţiile celor două ţări ar trebui să poarte negocieri pentru pace. În urmă cu puţin timp, paraşutiştii ruşi au aterizat la Harkov şi încearcă să atace instituţii cheie, au declarat oficiali din armata ucraineană. Aseară, un turn de televiziune din Kiev şi un centru pentru memoria Holocaustului au fost distruse de o rachetă. Cinci oameni au murit în urma exploziei. Vor urma şi alte lovituri în puncte cheie din capitala ucraineană, au avertizat ruşii. Bombardamente sunt, însă, în toată ţara.
Mariupol, bombardat continuu
Important centru industrial din Marea Azov, oraşul Mariupol e privit de ruşi drept o ţintă-cheie, având în vedere potenţialul său economic şi localizarea geografică. Pe aici, Rusia ar putea forma un coridor pe uscat între Peninsula Crimeea şi teritoriul ţării lui Vladimir Putin.
Oraşul-port din sud-estul Ucrainei este bombardat continuu, evacuarea fiind imposibilă, iar la Herson, pe ţărmul Mării Negre, forţele ruse au încheiat încercuirea, au anunţat miercuri autorităţi ucrainene şi ruse citate de Reuters şi AFP.
"Luptăm, nu încetăm să ne apărăm patria", a declarat Vadim Boicenko, primarul Mariupolului, în direct la televiziunea ucraineană.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 7 LIVE TEXT. Volodimir Zelenski: Aproape 6.000 de soldați ruși au fost uciși în...
- "Mi-a fost teamă să dau viaţă unui copil în asemenea vremuri". Bebeluşii născuţi în plin război, puşi la...
- Copii arestați în Rusia, pentru că au protestat împotriva războiului. Micuții au stat o noapte în spatele...
Purtătorul de cuvânt al forţelor armate ale Rusiei, generalul Igor Konaşenkov, a afirmat că "unităţi ale armatei ruse au preluat controlul total al capitalei regionale Herson". El a dat asigurări că "infrastructurile civile" şi transportul comun funcţionează normal, scrie Agerpres.
În Harkov sunt lovite instituții-cheie
Agenţia de presă croată Hina transmite că Ministerul de Externe al Sloveniei a anunţat marţi distrugerea consulatului acestei ţări de la Harkov. Clădirea misiunii slovene a fost deteriorată grav în timpul ofensivei ruse asupra oraşului, dar consulul onorific Anatoli Bondarenko şi restul personalului nu au fost răniţi.
Premierul sloven Janez Jansa a scris pe Twitter că atacurile asupra clădirilor civile îi reamintesc de tacticile fostei armate iugoslave din urmă cu 30 de ani, iar eurodeputata Tanja Fajon a condamnat ferm "agresiunea barbară" împotriva Ucrainei.
Diplomatul eston Matti Maasikas, şeful delegaţiei Uniunii Europene în Ucraina, a comentat în aceeaşi reţea socială că distrugerea consulatului Sloveniei reprezintă o "pagubă colaterală diplomatică".
Din cauza situaţiei de la Kiev, Slovenia şi-a retras personalul de la ambasada din Ucraina. Slovenii mai au consulate onorifice şi la Jitomir şi Odessa.
De ce capturarea oraşului Herson este importantă pentru Rusia
Controlul asupra Hersonului, un oraş din sudul Ucrainei cu 300.000 de locuitori, ar fi o victorie uriaşă pentru Rusia, dacă se confirmă anunţul Ministerului rus al Apărării.
Herson ar fi cel mai mare oraș care ar cădea în mâinile Rusiei și, din punct de vedere strategic, ar fi o bază importantă pentru armată, de aici putând să înainteze spre inima Ucrainei, și să ajungă până la orașul port Odessa. Herson este, la rândul său, un port important la Marea Neagră și un centru industrial puternic.
A controla Hersonul ar înseamnă cotrolarea unei surse majore de apă. Ucraina a blocat canalul din Crimeea de Nord după ce Rusia a ocupat peninsula Crimeea, astfel încât cea mai mare parte a aprovizionării cu apă potabilă în Crimeea a fost întreruptă, provocând penurie în regiunea anexată.
Una dintre primele ținte ale invaziei militare a Rusiei a fost deblocarea acelei căi navigabile și restabilirea alimentării cu apă în Crimeea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰