Galerie foto Paradisul turistic unde toată populația a fost vaccinată și nu există niciun caz de Covid-19
În Kastellorizo, pandemia de coronavirus a devenit istorie, după ce toți cei 500 de locuitori ai insulei grecești au fost vaccinați împotriva Covid-19.
- Turiștii trebuie să prezinte rezultatul unui test negativ pentru coronavirus, la sosirea pe insulă.
Din martie anul trecut și până acum, pe insulă a fost depistat un singur caz de Covid-19. Persoana în cauză a fost rapid izolată și virusul nu s-a răspândit în comunitate. Localnicii sunt atenți, dar trăiesc într-un mod mai relaxat.
Oricine ajunge pe insulă trebuie să facă un test rapid înainte.
Locuitorii așteaptă turiștii pe insulă
Maria Lazaraki a fost una dintre primele persoane vaccinate pe insula Kastellorizo. Restaurantul familiei sale rămâne închis, dar femeia de 90 de ani adoră să gătească pentru nepoții ei.
- Cum a reuşit o britanică să zboare către o insulă paradisiacă cu doar 1£: "Nu aveam economii puse deoparte...
- Val de aer polar peste Grecia. Ninsori și frig extrem, după temperaturi de peste 33 de grade Celsius
- Expoziţie religioasă, vandalizată de un politician grec, la Galeria Naţională din Atena. Era însoţit de soţie...
- Mii de oameni protestează în Grecia, la doi ani după accidentul feroviar de la Tempi. Peste 60 de persoane au fost...
- Turist german de 61 de ani, arestat în Grecia după ce a încercat să fure un artefact antic. Risca până la 10...
"Am făcut vaccinul! Am făcut prima doză și 15 zile mai târziu a doua. Toată populația s-a vaccinat, oameni de la 20 la 94 de ani. Bineînțeles că sunt bătrână, mi-am trăit viața, dar din fericire virusul nu a ajuns la insula noastră. Înainte de pandemie, aveam mulți turiști. Sperăm că se vor întoarce”, spune femeia, citată de euronews.com.
Pescarul Michalis Matsos a suferit numeroase pierderi financiare din cauza pandemiei și speră că situația se va îmbunătăți în următoarele luni.
”Turiștii nu mai vin, suntem singuri. Peștele nu poate fi vândut. Orice prind nu are nicio valoare. Sperăm că oamenii vor veni la vara, pentru că ei cumpără majoritatea peștelui pe care îl prind”, a spus pescarul.
Kastellorizo pledează pentru certificatul de vaccinare
Administrația din Kastellorizo susține propunerea guvernului grec de eliberare a unui certificat de vaccinare.
”Vaccinarea ne-a ajutat pe plan psihic, ne simțim mult mai bine”, spune viceprimarul insulei, Stratos Amigdalos.
”Înainte simțeam multă anxietate, frică și nesiguranță. Nu puteam face față unui număr mare de cazuri COVID-19. Cred că lucrurile se vor îmbunătăți. Suntem, de asemenea, în favoarea certificatului de vaccinare. Mulți dintre locuitorii noștri l-au obținut deja. Pentru locuri mici, precum Kastellorizo, este important să știm că turistul care vine a fost vaccinat”, a spus Stratos Amigdalos.
Grecia plănuieşte să ridice restricțiile anti-Covid din sectorul de vânzări cu amănuntul și să redeschidă școlile înainte de sfârșitul lunii martie. De asemenea, autorităţile elene au anunțat că vor începe să redeschidă sectorul turistic în mai, înaintea sezonului de vară.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰