Un român acuzat de comiterea mai multor infracțiuni în Anglia și-ar putea afla eventuala pedeapsă în martie anul viitor
Un român de 43 de ani a fost audiat, vineri, la Curtea Coroanei din Leeds, fiind acuzat de comiterea a nu mai puțin de 11 infracțiuni.

- Românul a fost încarcerat la închisoarea din Armley.
- Procesul românului se va relua în martie anul viitor.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.
Românul, identificat drept Sandu Voicu, din Harehills, este acuzat, printre altele, că a dus-o o tânără în Anglia, în scopul de a o exploata, a batjocorit-o de mai multe ori și a bătut-o pentru a-i insufla ideea că nu poate scăpa de el.
Conform Leeds Live, românul a intrat pe mâna polițiștilor la sfârșitul lunii septembrie, după ce victima lui a fost descoperită pe stradă, îmbrăcată sumar și într-o stare de agitație.
Victima a fost descoperită de o altă femeie care își ducea copilul la școală și care i-a oferit tinerei primul ajutor, oferindu-i inclusiv o haină groasă pentru a scăpa de senzația de frig.
Românul a fost încarcerat la închisoarea din Armley, iar vineri a fost audiat, aducându-i-se la cunoștință că este acuzat de comiterea a 11 infracțiuni.
- Tânăr de 21 de ani, strivit în sala de fitness din UK de o bară de 65 kg. A alunecat și i-a căzut direct în cap
- Ce a descoperit o tânără după ce și-a pus implanturi mamare. Crede că i-au salvat viața: "A fost împins în...
- "Cine e mort?" Reacția unei șoferițe băute care află că și-a ucis prietenul într-un accident. Băiatul a fost...
- Trucul prin care o tânără stă mereu singură pe rând în avion: "E ca la business class, dar în economy"
- A privit neputincios cum soția îi e ucisă cu un ciocan de propriul fiu. Bărbatul din UK nu era acasă, dar a...
Românul a respins acuzațiile, însă magistrații de la Curtea Coroanei din Leeds au decis ca românul să rămână după gratii.
Procesul românul se va relua pe 22 martie anul viitor, când este de așteptat să dureze cinci zile până când magistrații vor lua o decizie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰