Antena Meniu Search
x

Pfizer solicită autorizarea vaccinului său împotriva Covid-19 pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani în SUA

Alianţa Pfizer/ BioNTech a depus, vineri, în Statele Unite o cerere de extindere a autorizării de urgenţă a vaccinului contra Covid-19 la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, scrie AFP.

Ana Maria Ghiarasim
de Ana Maria Ghiarasim

la 09.04.2021, 21:25

Pfizer solicită autorizarea vaccinului său împotriva Covid-19 pentru copii cu vârste între 12 şi 15 ani în SUA
Pfizer solicită autorizarea vaccinului său împotriva Covid-19 pentru copii cu vârste între 12 şi 15 ani în SUA - Zuma Press / Aurelien Morissard via Hepta
  • Rezultatele testelor făcute pe 2.260 de adolescenţi din SUA arată "răspunsuri consistente de anticorpi" după vaccinarea cu Pfizer.

Aceasta intenţionează să facă solicitarea şi "altor autorităţi de reglementare din întreaga lume în următoarele zile", au precizat cele două companii într-un comunicat. 

Pfizer, eficiență de 100% în cazul copiilor de 12 ani și peste

Solicitarea de extindere, depusă la Agenţia Americană a Medicamentului (FDA), este bazată pe datele testelor clinice din faza a treia la această categorie de vârstă, "care au demonstrat o eficienţă de 100%" în prevenirea maladiei, au subliniat ele, scrie news.ro.

La sfârşitul lui martie, companiile au publicat rezultatele testelor lor făcute pe 2.260 de adolescenţi din SUA, cu "răspunsuri consistente de anticorpi" după injecţii.

Pe acelaşi subiect

Vaccinul a fost bine "tolerat şi efectele secundare au fost în general în concordanţă cu cele observate" la persoanele cu vârste între 16 şi 25 de ani, au adăugat vineri Pfizer şi BioNTech. 

Acest vaccin este pentru moment autorizat pentru persoanele cu vârsta de 16 ani şi peste. 

Vaccinarea copiilor, un pas important pentru stoparea pandemiei

Copiii sunt mai puţin expuşi la cazuri grave ale bolii iar vaccinarea lor nu a fost o prioritate până acum. Dar reprezintă o parte importantă a populaţiei şi va trebui imunizată cu scopul de a stopa transmiterea bolii, argumentează experţii. 

Vaccinul de la Pfizer/ BioNTech, bazat pe tehnologia inovatoare ARN mesager, a fost primul ser contra Covid-19 aprobat în Occident la sfârşitul lui 2020.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri externe » Pfizer solicită autorizarea vaccinului său împotriva Covid-19 pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani în SUA