Premierul britanic a făcut schimb de mesaje cu o persoană care s-a dat drept şefa de cabinet a lui Trump
Premierul britanic Andy Burnham ar fi avut un schimb de mesaje cu o persoană care se dădea drept şefa de cabinet a preşedintelui american Donald Trump, relatează luni PA Media şi dpa.
Burnham a fost în contact cu o persoană necunoscută care se prefăcea a fi consiliera principală de la Casa Albă, Susie Wiles, înainte să apară îngrijorări în legătură cu acest incident, potrivit Agerpres.
Se pare că nu au fost trimise mesaje de mare importanţă, iar activitatea suspectă a fost raportată rapid autorităţilor competente.
Ambasada Marii Britanii la Washington a fost atât de îngrijorată încât a adus problema în atenţia Casei Albe, conform Playbook, care a relatat pentru prima dată despre schimbul de mesaje.
"Nu comentăm probleme de securitate naţională", a transmis un purtător de cuvânt al guvernului britanic.
Anul trecut, The Wall Street Journal a relatat că FBI a lansat o anchetă privind încercări de a accesa telefonul lui Wiles după ce o persoană necunoscută a contactat republicani şi lideri de afaceri importanţi, pretinzând că este ea.
Nu este clar când au fost trimise mesajele şi ce s-a discutat între Burnham, care i-a succedat lui Keir Starmer pe 20 iulie, şi persoana care s-a dat drept Susie Wiles.
