Presa din Rusia anunță că un obuz ar fi explodat pe teritoriul ţării, în apropiere de frontiera cu Ucraina
Un obuz ar fi explodat azi-noapte pe teritoriul Rusiei, aproape de graniţa cu Ucraina, potrivit unor informaţii publicate în presa locală.
Sâmbătă, agenţia de presă RIA Novosti a scris că explozia ar fi avut local la ora locală 4 dimineaţa, la aproximativ 300 de metri de o casă din satul Mityakinskaya, aşa cum ar fi comunicat o sursă a poliţiei din Rostov, potrivit RT.
Incidentul a avut loc la aproximativ un kilometru de graniţa cu Donbass, un punct fierbine pe harta Ucrainei, controlată în mare parte de separatişti. Potrivit aceloraşi surse, nu au existat victime sau pagube materiale în urma exploziei. Armata ucraineană și liderii din cele două regiuni de est separatiste s-au acuzat reciproc de bombardamente masive.
Liderii din autoproclamata Republică Populară Donețk (DPR) și Republica Populară Lugansk (LPR) au anunțat că vor începe vineri evacuarea civililor în Rusia, ca răspuns la ceea ce susțin că este o escaladare a ostilităților. Nu este clar câți oameni vor fi relocați ca parte a planurilor, iar ambele regiuni au declarat că își mobilizează forțele armate.
- Un soldat ucrainean a fost ucis în bombardamentele din estul ţării. Separatiștii din Doneţk anunţă...
- Evacuare în masă a populaţiei din Doneţk. Peste 700 de mii de oameni vor trece graniţa în Rusia: "Femeile,...
- Joe Biden este convins că Putin a decis să invadeze Ucraina, în următoarele zile: "Credem că vor ataca oraşul...
Militar ucrainean ucis în timpul bombardamentelor
Armata ucraineană a anunţat că un soldat a fost ucis în bombardamentele lansate sâmbătă dimineaţa de separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei. „În urma unui atac cu obuze, un soldat ucrainean a fost ucis", transmite comandamentul militar comun din estul Ucrainei.
720 de mii de civili urmează să fie evacuaţi în Rusia. Deja, drumul spre graniţă este plin de maşini şi camioane. Oamenii vor ajunge în regiunea Rostov, unde se va deplasa şi ministrul rus pentru situaţii de urgenţă. Fiecare evacuat va primi câte 10 mii de ruble, echivalentul a 130 de dolari.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰