Prigojin va pleca în Belarus, după acordul negociat cu Lukașenko. Liderul mercenarilor Wagner scapă de acuzaţiile penale
Evgheni Prigojin, care a condus o tentativă de rebeliune armată în Rusia, va pleca în Belarus, a anunţat Kremlinul sâmbătă seară, dând asigurări că justiţia ţării nu-l va urmări penal pe şeful grupării paramilitare Wagner şi nici pe luptătorii care l-au urmat, notează AFP.
"Dosarul penal va fi abandonat împotriva lui. El va merge în Belarus", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, despre omul de afaceri. "Nimeni nu îi va persecuta pe luptătorii având în vedere meritele lor pe frontul ucrainean", a adăugat el.
În acelaşi timp, preşedintele rus, Vladimir Putin, este "recunoscător" aliatului său belarus, Alexandr Lukaşenko, pentru rolul său de mediator cu Evgheni Prigojin în soluţionarea rebeliunii armate eşuate a şefului grupării Wagner.
"Suntem recunoscători preşedintelui Belarus pentru aceste eforturi", a afirmat Dmitri Peskov, salutând "o rezoluţie fără noi pierderi". "Conversaţia din cursul serii dintre cei doi preşedinţi a fost foarte lungă şi sincer caldă", a adăugat el.
Rebeliunea eşuată a grupului Wagner nu va afecta "în niciun caz" intervenţia militară rusă în Ucraina, a subliniat Kremlinul, în contextul în care trupele Kievului sunt în ofensivă de câteva săptămâni.
- Mercenarii Wagner au părăsit oraşul Rostov în aplauze și scandări. Localnicii s-au înghesuit să se...
- Prigojin oprește marșul spre Moscova: "Plecăm în direcția opusă". Lukașenko l-ar fi convins să-și întoarcă...
- Liderii mondiali, rezervaţi în cel mai greu moment politic pentru Putin: "Cel mai important este ca toate părţile...
"În niciun caz", a respins Dmitri Peskov, întrebat de presă cu privire la eventualele consecinţe ale rebeliunii eşuate asupra planurilor Kremlinului în Ucraina. "Operaţiunea militară specială continuă. Militarii noştri au reuşit să respingă contraofensiva Ucrainei", a insistat el.
Mercenarii Wagner au părăsit oraşul Rostov în aplauzele şi scandările oamenilor
Prigojin a ales să renunţe la planul său de a ajunge în Moscova şi le-a ordonat mercenarilor săi să se oprească. Au părăsit, mai apoi, oraşul Rostov în aplauzele şi scandările celor prezenţi. Zeci de oameni s-au adunat pentru a-i aclama pe luptătorii Wagner la ieşirea din oraş, iar câţiva chiar s-au fotografiat alături de lider sau au dat mâna cu el.
Dosarul penal pe numele lui Prigojin va fi clasat
Kremlinul a anunţat, de asemenea, că dosarul penal pe numele lui Prigojin va fi clasat, dar a mai făcut şi un anunţ destinat luptătorilor. "Cei care îşi doresc, vor putea semna un contract cu ministerul Apărării", a declarat Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al Kremlinului.
Între timp, încep să se ridice restricţiile impuse pe drumurile din Rusia. În Lipeţk, autorităţile acoperă șanțurile săpate de forțele ruse pentru a opri înaintea mercenarilor Wagner.
Situaţia gravă din timpul zilei de ieri a atras după sine şi un discurs al lui Vladimir Putin pentru popor, la câteva ore după intrarea lui Prijojin în ţară.
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Ambițiile uriaşe și interesele personale au dus la trădare.
Haosul dezlănţuit în ţară a început după ce Evgheni Prigojin a lansat acuzaţii grave la adresa Ministerului rus al Apărării, spunând că o tabără Wagner a devenit ţinta bombardamentelor lansate de armata lui Vladimir Putin.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰