Video Prima reacţie a profesoarei din România care apare în dosarele lui Epstein
Profesoara româncă menţionată în dosarele Epstein a explicat legătura cu pedofilul milionar. Spune că nu ştia de viaţa privată a acestuia, iar tranzacţiile bancare pe care le-a intermediat ar fi fost în scopuri academice. Bill Gates, aflat şi el în boxa dezvăluirilor, a spus că nu a participat niciodată la ororile milionarului şi, de fapt, voia să-i ceară fonduri pentru fundaţia sa caritabilă. Autorităţile din Europa au anunţat că vor deschide anchete pentru a aflat cât de mult s-au întins tentaculele reţelei de trafic de persoane.
Corina Tarniţă, profesoară la Universitatea Priceton, a fost menţionată de sute de ori în corespondenţa pedofilului Jeffrey Epstein. Pentru prima dată de la publicarea celor 3 milioane de documente, românca a recunoscut că l-a cunoscut pe milionar în perioada în care studia la Harvard. Cei doi au comunicat din 2008 până în 2012 atât prin e-mail, dar s-au şi întâlnit, în prezenţa unor oameni de ştiinţă importanţi, însă nu ar fi ştiut de viaţa privată a milionarului american.
Corina Tarniţă a intermediat două transferuri bancare de mii de dolari pentru două românce din Iaşi.
Caracatița Epstein în România
"Mi-a cerut să ajut la o astfel de inițiativă în România, pentru care a spus că va fi un donator anonim, care să sprijine femei matematiciene cu potențial excepțional. Universitatea din Iași a propus candidate, pe care le-am ajutat să le selecteze pe baza perspectivei lor academice", a mărturisit românca pentru presa americană.
Aflat şi el în boxa acuzaţilor, miliardarul Bill Gates a vorbit despre vizitele pe proprietățile milionarului american. Fondatorul Microsoft spune că l-a întâlnit pe Epstein prima dată în 2011 şi voia fonduri pentru fundaţia sa caritabilă.
"Nu, se pare că Jeffrey și-a scris un e-mail lui însuși. E-mailul nu a fost trimis niciodată. E-mailul este, știi, fals. Nu știu la ce gândea atunci. Îmi amintește de fiecare minut petrecut cu el, pe care îl regret, și îmi cer scuze că am făcut asta", a declarat Bill Gates, antreprenor.
Bill Gates ar fi contractat o boală venerică la una dintre petrecerile lui Epstein. Mai mult, acesta i-ar fi cerut ajutorul milionarului pentru a-i administra soției sale de atunci, Melinda, antibiotice în secret.
"Tristeţe. O tristețe incredibilă, o tristețe incredibilă. Pentru mine, este foarte greu de fiecare dată când aceste detalii revin, pentru ca-mi readuc aminte de nişte momente foarte, foarte dureroase din căsnicia mea. Întrebările sunt pentru acei oameni, inclusiv pentru fostul meu soţ. Ei trebuie să răspundă, nu eu", a declarat Melinda Gates, antreprenoare.
Anchete și în Europa
Scandalul Epstein traversează oceanul. Premierul britanic Keir Starmer este sub presiunea opoziţiei, după ce a spus că nu ştia de legăturile fostului său coleg din partidul laburist, lordul Peter Mandelson, cu Epstein. Poliţia britanică a anunţat că a început o anchetă, deoarece există temeri că Mandelson ar fi divulgat secrete de stat.
"Madelson ne-a trădat ţara, parlamentul nostru şi partidul meu. Mi-a minţit de repetate ori echipa când era vorba de relaţia lui cu Epstein, înainte şi în timpul petrecut ca ambasador", a declarat Keir Starmer, premierul Regatului Unit.
Şi oficialii din Lituania şi Polonia au deschis anchete pentru a afla cât de mult s-a extins reţeaua internaţională de trafic de persoane şi dacă există legături între Jeffrey Epstein şi serviciile secrete ruseşti.
"Nu putem şi nu vom permite exploatarea copiilor din Polonia de către o reţea de pedofili şi de organizatorul acestui cerc satanic, Epstein. Sunt lucruri care ar trebuie să preocupe toate guvernele din lume", a declarat Donald Tusk, premierul Poloniei.
Vieţile victimelor pedofilului american continuă să fie zbuciumate. Departamentul de Justiţie american a eliminat mii de documente de pe site-ul său. Avocaţii victimelor au spus că datele lor din dosare nu au fost cenzurate corect, iar informaţii despre 100 de femei au fost făcute publice.
"Cred că a fost, până acum, un circ. Nimeni nu a fost tras la răspundere.bEste foarte înfricoşător şi cred că toată lumea ar trebui să fie atentă la aceste dosare, oamenii ar trebui să vădă ce se întâmplă. Spunem de foarte mult timp că sunt oameni puternici implicaţi", a declarat Jena Lisa Jones, victimă.
Fostul preşedinte american Bill Cliton şi soţia sa, Hillary, au anunţat că sunt de acord să depună mărturie în ancheta Congresului american.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰