Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Putin, primit cu aplauze și covorul roșu de Trump. Momentul în care sunt survolați de avioane militare

Donald Trump l-a primit vineri noaptea cu aplauze și covorul roșu pe Vladimir Putin, în Alaska. Momentul pare să fi fost atent coregrafiat. Cei doi lideri au coborât din avioanele prezidențiale, aflate una în fața celeilalte. Ambii au mers sincron unul către celălalt, de la scara avionului pe covorul roșu. Când Vladimir Putin s-a apropiat, Trump l-a aplaudat, i-a strâns mâna călduros și l-a bătut prietenos pe braț. Putin a părut să facă o glumă, iar ambii lideri au zâmbit. În timp ce erau survolați de avioane militare, au mers împreună spre platforma marcată "Alaska 2025", în timp ce reporterii îi adresau lui Putin întrebări despre un posibil armistițiu și despre încetarea uciderii civililor. Liderul rus i-a ignorat. Putin s-a urcat în limuzina prezidențială a lui Trump, un gest neobișnuit, chiar și printre aliați, și a fost văzut râzând.

de Redactia Observator

la 16.08.2025 , 00:14

Preşedintele american Donald Trump l-a întâmpinat vineri cu emoţie, pe omologul său rus, Vladimir Putin, şi cu covorul roşu întins pe pista bazei aeriene Elmendorf-Richardson, situată la periferia oraşului Anchorage, din statul american Alaska, relatează EFE.

Trump a aşteptat ca avionul Il-96 al lui Putin să sosească pe pistă, după ce a fost escortat de două avioane F-35, înainte de a-l întâmpina amabil la baza avionului, pentru care a fost aşezat un lung covor roşu. Preşedintele american l-a aplaudat în timp ce omologul său rus se îndrepta spre el.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Odată aflat pe pistă, avionul lui Putin a fost flancat de patru avioane F-22, în timp ce EFE a constatat că mai multe bombardiere strategice avansate B-2 se aflau în apropiere, în raza vizuală a preşedintelui rus, care este foarte conştient de rolul strategic al acestei baze în contracararea proiecţiei forţei ruse.

După salutul iniţial şi prima fotografie a întâlnirii, cei doi s-au urcat la bordul "Bestiei", vehiculul blindat al preşedintelui SUA, pentru a-şi începe agenda de lucru.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Putin, care nu a mai vizitat SUA din 2015, când s-a întâlnit cu preşedintele american de la acea vreme, Barack Obama, devine primul lider rus care pune piciorul în statul Alaska, care a fost o colonie rusă timp de un secol, până în 1867, şi a jucat un rol cheie în contracararea sovieticilor în timpul Războiului Rece.

Înainte de a ateriza în Alaska, sub un cer înnorat, preşedintele rus a făcut o escală de câteva ore în regiunea Magadan, în Extremul Orient rus, pentru a depune o coroană de flori la monumentul piloţilor sovietici şi americani care au participat la transferul avioanelor pe care Statele Unite le-au furnizat Uniunii Sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, perioada de cea mai mare cooperare dintre cele două ţări din istoria recentă.

Trump l-a întâmpinat pe Putin cu covorul roşu la o bază militară din Alaska, 15 august 2025

Profimedia

Putin, care şi-a făcut un obicei de a ajunge târziu la întâlnirile cu alţi lideri, nu a întârziat la întâlnirea cu Trump. Putin este însoţit de miniştrii de externe Serghei Lavrov, apărării Andrei Belousov, finanţelor Anton Siluanov şi reprezentantul pentru cooperare economică externă, Kirill Dmitriev, printre alţii.

Ulterior, cei doi preşedinţi şi-au început vineri reuniunea în spatele uşilor închise, sub sloganul "În căutarea păcii" şi însoţiţi de delegaţiile lor de nivel înalt, şi nu în privat, aşa cum sugerase în urmă cu câteva zile Casa Albă. Observatorii spun că formatul mai amplu al grupului ar putea avea ca scop să-l împiedice pe Trump să facă promisiuni nesustenabile sau să fie influenţat de Putin într-un cadru privat, notează dpa.

Trump a fost însoţit la această primă întâlnire de secretarul de stat Marco Rubio şi de trimisul special pentru Orientul Mijlociu şi mediator cu Kremlinul, Steve Witkoff, în timp ce Putin a sosit împreună cu Serghei Lavrov, şi cu consilierul Kremlinului pe probleme de politică internaţională, Iuri Uşakov.

Cei doi lideri au pozat în faţa unui afiş pe care scria "În căutarea păcii" într-una dintre sălile de conferinţe de la baza aeriană Elmendorf-Richardson, înainte de a se retrage pentru a discuta în spatele uşilor închise. Întâlnirea a început la 11:26, ora Alaskăi.

Trump l-a întâmpinat pe Putin cu covorul roşu la o bază militară din Alaska, 15 august 2025

Profimedia

Discuţiile se vor concentra pe obţinerea unui posibil armistiţiu în Ucraina, pe care Rusia a invadat-o în februarie 2022, în timp ce omologul rus ar putea solicita concesii teritoriale în estul Ucrainei. Trump speră, de asemenea, să discute probleme de apărare, precum şi posibile căi de cooperare economică şi comercială, mai ales având în vedere criza cu care se confruntă economia rusă din cauza costului ridicat al continuării războiului. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Putin, primit cu aplauze și covorul roșu de Trump. Momentul în care sunt survolați de avioane militare