Video Putin vrea Donbasul, Zaporojie şi Herson de la Zelenski. Ce înseamnă asta pentru România
Mobilizare generală pentru discuţia care poate schimba harta Europei. Şapte lideri europeni, în frunte cu preşedintele Franţei şi premierul Marii Britanii, merg mâine la Washington să îl sprijine pe Volodimir Zelenski. Preşedintele Ucrainei a fost chemat la Casa Albă de Donald Trump, care îi va prezenta planul de pace discutat cu Putin. Liderul de la Kremlin cere control total asupra estului Ucrainei, ceea ce va aduce Rusia la mai puţin de 300 de kilometri de România.
În discuţia cu Donald Trump din Alaska, Vladimir Putin a oferit o singură variantă de încetare a focului în Ucraina. Un acord direct, care să respecte toate condiţiile Kremlinului, fără niciun armistiţiu. Scenariu care pune România într-o poziţie delicată.
La nivel teritorial, Putin vrea acces extins la Marea Neagră, recunoaşterea oficială a Crimeei şi culoar direct către acest teritoriu. Aşa că, cere Donbasul, ocupat deja aproape în totalitate, Zaporojie şi Herson. Teritorii controlate, în prezent, de ruşi, în proporţie de 75%. La schimb, se retrage din Centru şi Vest, din Dnipro, Harkov şi Nikolaiev. Asta ar aduce Moscovei acces la zonele bogate în minerale din Donbas, în special titan, uraniu şi litiu, folosite în industria de Apărare, energie şi high-tech. Lucrul cel mai important. Dacă Zelenski acceptă revendicările teritoriale ale lui Putin, Rusia s-ar apropia de România cu peste 100 de kilometri şi ar ajunge, în linie dreaptă, la 262 de kilometri distanţă de de Tulcea.
Cine îl însoțește pe Zelenski la Washington
Planul îi va fi prezentat preşedintelui Ucrainei mâine în Biroul Oval, după jumătate de an de la întâlnirea cu scântei în care Trump şi JD Vance l-au certat pentru că nu acceptă propunerile lui Putin.
"Rusia nu are nici acum succes în regiunea Doneţk, Putin nu a reuşit să o cucerească timp de 12 ani. Constituţia Ucrainei face imposibil să renunţăm la teritorii sau să le dăm la schimb", a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.
"Ruşii au făcut concesii în privinţa unor regiuni. Important este că începem să vedem moderaţie în modul lor de a vedea un acord final de pace", a declarat Steve Witkoff, emisarul special al lui Donald Trump.
Ca să nu mai fie luat la ţintă de liderul de la Casa Albă şi de vicepreşedintele Statelor Unite, liderii europeni îl vor însoţi mâine pe Zelenski la Washington. Alături de el vor fi Emmanuel Macron, Keir Starmer, Friedrich Merz, Giorgia Meloni, Alexander Stubb, Ursula von der Leyen şi Mark Rutte. Pe drum spre capitala Americii, preşedintele Ucrainei s-a oprit la Bruxelles pentru o discuţie cu şefa Comisiei Europene.
Ședință cu liderii a peste 30 de ţări
"Ucraina trebuie să devină un porc spinos de oţel, indigerabil pentru potenţialii invadatori", a declarat Ursula von der Leyen.
Cei doi au participat apoi la o şedinţă online a Coaliţiei care sprijină Ucraina, alcătuită din peste 30 de ţări. România a fost reprezentată de preşedintele Nicuşor Dan, care şi-a întrerupt concediul pentru a lua parte la discuţii. Pentru prima dată, Statele Unite anunţă că vor interveni alături de aliaţii europeni dacă Ucraina va fi atacată după acordul de pace. O posibilă înţelegere ar aduce beneficii uriaşe Europei, implicit României.
"Posibilitatea de a face comerţ, de a aduce mărfuri din China, de a exporta mărfuri pe anumite pieţe din Asia pe rute care în acest moment ne lipsesc, pe care am vrea să le vedem deschise, dar care, ca urmare a acestui război s-au închis", a declarat Christian Năsulea, profesor de economie.
Papa Leon s-a alăturat şi el eforturilor pentru pace. La slujba de duminică de la Vatican s-a rugat pentru încetarea conflictului din Ucraina.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰