Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Raport comun al OMS şi al Băncii Mondiale: peste jumătate de miliard de oameni au ajuns în sărăcie extremă anul trecut

Mai mult de jumătate de miliard de oameni din întreaga lume au fost împinşi spre sărăcie extremă anul trecut, deoarece au fost nevoiţi să plătească din propriile buzunare costurile medicale în perioada de vârf a pandemiei COVID-19, informează Mediafax.

de Redactia Observator

la 12.12.2021 , 16:32

Raport comun al OMS şi al Băncii Mondiale: peste jumătate de miliard de oameni au ajuns în sărăcie extremă anul trecut - Profimedia

Mai mult de jumătate de miliard de oameni din întreaga lume au ajuns în sărăcie extremă anul trecut, deoarece au fost nevoiţi să plătească din propriile buzunare costurile medicale în perioada de vârf a pandemiei COVID-19, a declarat duminică Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Banca Mondială, potrivit Reuters. Pandemia a dat peste cap serviciile de sănătate din întreaga lume şi a declanşat o gravă criză economică, ceea ce a făcut şi mai dificilă plata serviciilor medicale, potrivit unei declaraţii comune a celor două organizaţii.

Directorul general al OMS îndeamnă guvernele să se concentreze asupra sistemului de sănătate

„Toate guvernele trebuie să reia şi să accelereze imediat eforturile pentru a se asigura că fiecare dintre cetăţenii lor poate avea acces la serviciile de sănătate fără a se teme de consecinţele financiare", a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de Reuters.

Articolul continuă după reclamă

Directorul general al OMS îndeamnă guvernele să se concentreze mai mult asupra sistemului de sănătate şi să îşi menţină cursul spre „acoperirea universală a sănătăţii”, pe care OMS o defineşte ca fiind momentul în care fiecare persoană va avea acces la serviciile de sănătate de care are nevoie fără a întâmpina greutăţi financiare.

„În cadrul unui spaţiu fiscal limitat, guvernele vor trebui să facă alegeri dificile pentru a proteja şi a creşte bugetele pentru sănătate", a declarat Juan Pablo Uribe, director global pentru Sănătate, nutriţie şi populaţie la Banca Mondială.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Raport comun al OMS şi al Băncii Mondiale: peste jumătate de miliard de oameni au ajuns în sărăcie extremă anul trecut