Rusia susţine că a doborât mai multe rachete americane ATACMS. Ruşii se tem de un atac iminent asupra Podului Kerci
Război în Ucraina. Ministerul rus al Apărării a afirmat marţi că a doborât şase rachete ATACMS, arme cu rază lungă de acţiune furnizate recent Ucrainei de Statele Unite, iar guvernatorul Crimeei anexate a anunţat că pe acest teritoriu au căzut submuniţii. Un important canal rusesc de bloggeri militari, Rybar, apropiat de Ministerul rus al Apărării, susţine că în ultimele 10 zile ucrainenii au lansat 3 atacuri asupra Crimeei, la Djankoi, Tarkhankut (vestul Crimeei) şi Simferopol.
Săptămâna trecută, Washingtonul a anunţat că a trimis aceste rachete Ucrainei, care le cerea de mult timp pentru a putea lovi mai departe în spatele liniei frontului. Apărarea aeriană rusă a distrus 6 rachete ATACMS "în cursul ultimelor 24 de ore", a precizat Ministerul Apărării într-un comunicat, fără a indica locul în care au avut loc aceste interceptări.
Guvernatorul Crimeei, Serghei Aksionov, i-a avertizat totuşi pe locuitorii acestui teritoriu privind prezenţa unor "submuniţii neexplodate" dispersate după distrugerea "rachetelor ATACMS". Responsabilul a evocat în acest sens oraşul Simferopol. El a postat pe Telegram şi o fotografie cu un obiect sferic aflat la sol care ar fi, potrivit lui, una din aceste "submuniţii".
Rybar: Ucrainenii încearcă să scoată din joc sistemele de apărare aeriană
Însă canalul de Telegram Rybar, apropiat de Ministerul rus al Apărării, susţine că au fost atacate oraşele Dzhankoi şi Simferopol, asta după ce în ultimele 10 zile ucrainenii au lansat alte două atacuri asupra Dzhankoi şi Tarkhankut. Potrivit sursei citate, în toate cele trei atacuri au fost lansate peste 30 de rachete ATACMS. Nu există informații exacte despre zona din care au fost lansate rachetele, dar cel mai pronabil este regiunea Herson.
- Volodimir Zelenski: Ucraina va fi primită în NATO numai după ce învinge Rusia
- Depozitele de gaze subterane din Ucraina, unde se află şi stocuri europene, atacate de ruşi. Kievul cere...
- Ruşii construiesc un nou aerodrom militar în Belgorod pentru războiul din Ucraina. Imaginile surprinse din satelit
- Atac nemilos în Odesa: patru morţi şi zeci de răniţi. Castelul "Harry Potter", aflat pe malul mării, a fost...
- Situaţie dramatică pe front: Ucraina a pierdut 23 de localităţi în est după ofensiva de iarnă a Rusiei....
Rybar susţine că atacurile asupra Crimeei se vor înmulţi înainte de 7 mai, când este programată ceremonia de învestitură a lui Vladimir Putin în funcţia de preşedinte şi de 9 mai când Rusia aniversează victoria împotriva Germaniei naziste. "Ucrainenii vor să reducă cât mai mult posibil capacitățile de luptă ale unităților de apărare aeriană. Acesta este motivul pentru care se utilizează ATACMS cu focos cluster". scrie sursa citată.
Dacă vor avea succes şi vor lovi sistemele de apărare ruse, forțele ucrainene vor ataca şi regiunile de est ale Crimeei pentru a viza Podul Kerci. În plus, sateliții monitorizează constant regiunile Feodosia, Kirov și Kerci iar NATO nu doarme, avertizează Rybar.
Dronele americane de supraveghere operează în fiecare zi. Pe 29 aprilie, o dronă americană MQ-4C Triton a zburat pentru prima dată în Marea Neagră. Ținând cont de acest lucru, pe lângă atacurile asupra sistemelor de apărare aeriană, ar trebui să ne așteptăm la reluarea atacurilor asupra navelor flotei Mării Negre, susţine popularul canal de Telegram.
Rusia nu a anunţat oficial pagube. Tăcere în Ucraina
Rusia nu a anunţat dacă aceste rachete sau căderea rămăşiţelor lor au provocat pagube, iar Ucraina nu a comentat informaţia. Săptămâna trecută, Departamentul de Stat american a anunţat că SUA au trimis Ucrainei în secret "la cererea directă a preşedintelui" Joe Biden, rachete ATACMS. Ucraina a utilizat pentru prima dată în octombrie rachete americane ATACMS împotriva Rusiei, dar cele trimise recent au o rază mai lungă de acţiune, de până la 300 km distanţă.
Ucraina a solicitat aceste rachete pentru a lovi căile de aprovizionare ruse, depozite sau cartiere generale ale armatei ruse aflate la mai mare distanţă de linia frontului. Săptămâna trecută, Kremlinul a dat asigurări că această nouă livrare nu va schimba nimic în conflict.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰