Video Scene apocaliptice în Turcia: oamenii improvizează morminte pe străzi, pentru a-şi îngropa apropiaţii. "Mi-aş şi dorit să fi murit eu şi copiii mei să trăiască"

Acum cinci zile, în Kahramanmaras trăiau peste 400.000 de oameni. Azi, e un loc rupt în două: între cei care au murit şi cei care au supravieţuit, stă un zid de neclintit de moloz. Şi un fir de speranţă, că poate sub tonele de beton mai e cineva viu. Dar nu mai e timp, aşa că salvatorii intră direct cu utilajele peste ruine, în misiuni disperate. 

Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator: Au săpat cu un excavator, au încercat să elimine aceste plăci, aceste grinzi uriaşe provenite din blocurile dărâmate. Astfel de situaţii, din păcate, se află peste tot Kahramanmaras. 

Aici e epicentrul durerii. Punctul din care unda de şoc a izbucnit cu o forţă nimicitoare. În zona epicentrului, pământul s-a crăpat în două pe distanţă de mulţi kilometri întregi. Crăpăturile sunt foarte vizibile din aer. Pe iarbă se văd cel mai bine. Şi-au croit drum printr-un deal şi au rupt inclusiv betonul unei şosele. Experţii se tem că falia încă se mişcă şi că îi va chinui pe localnici cu replici luni de zile. 

Numele oraşului Kahramanmaras înseamnă "erou". Eroi sunt toţi cei care se luptă să mai salveze ceva, în timp ce pământul le tot sfuge de sub picioare. Cred că este vorba despre o replică, pentru că în timpul salvării toţi oamenii sunt evacuaţi, blocul din spatele meu s-a mişcat preţ de câteva secunde. Fiecare trup scos fără viaţă la suprafaţă mai dărâmă speranţa unei familii. 

Într-un oraş pus la pământ, supravieţuitorii trebuie să înveţe să trăiască din nou

Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator: Într-un alt cartier, lumea îşi plânge morţii. Undeva, în spatele meu, două persoane găsite decedate. 

Sunt 22.000 de morţi înregistraţi până acum în Turcia şi în Siria. Şi în multe oraşe nu mai e loc nici în cimitire, nici la morgă. Sute de trupuri sunt întinse direct pe străzi. Fiecare loc liber se transformă în cimitir.

La marginea localităţilor devastate, supravieţuitorii sapă morminte improvizate: şanţuri lungi, unde îşi vor înmormânta în grabă părinţi, iubite, copii şi prieteni. Excavatoarele care astupă gropile comune nu izbutesc să acopere hohotele deznădăjduite. "Mi-aş fi dorit să fi murit eu şi copiii mei să trăiască", a spus o femeie.

Nici timp de rămas bun nu mai e. E o înmormântare continuă şi lista îndoliată tot creşte. Sunt şi zeci de mii de răniţi şi nu se ştie deocamdată câţi oameni sunt dispăruţi sub ruine. Iar pentru supravieţuitori, lupta nu s-a încheiat încă. În doliu, în frig, într-un oraş pus la pământ, trebuie să înveţe să trăiască din nou. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰