Tabloul "Salvator Mundi", vândut cu 450 de milioane de dolari, n-ar fi opera lui Leonardo Da Vinci, ci a unui ucenic al său
„Salvator Mundi”, tabloul care îl înfățișează pe Iisus Hristos ținând în mână un glob de cristal a avut a ajuns din întâmplare la casa de licitații Sotherby.
„Salvator Mundi”, tabloul care îl înfățișează pe Iisus Hristos ținând în mână un glob de cristal a avut a ajuns din întâmplare la casa de licitații Sotherby, în 1958, contra sumei modeste de 60 de dolari.
Lucrarea a fost restaurată, iar în 2011 specialiștii au apreciat că tabloul este lucrarea celebrului Leonardo Da Vinci. Apoi, oligarhul rus Dmitri Rîbolovlev, achiziționează „Salvator Mundi” la o licitație organizată de Galeria Națională din Londra, contra sumei impresionante de 127,5 milioane de dolari.
Rîbolovlev vinde apoi tabloul pentru o sumă enormă: 450 de milioane de dolari.
După tranzacţie, mai mulți specialiști au putut să analizeze în detaliul opera de artă şi au concluzionat că „Salvator Mundi”, n-ar fi lucrarea directă a lui Leonardo Da Vinci. Ar fi fost pictat de fapt de un ucenic al marelui Da Vinci, Giovanni Boltraffio, care ar fi utilizat tehnica maestrului său.
