Video Trump spune că armele nucleare din prezent sunt suficiente pentru a arunca planeta în aer de 150 de ori
Donald Trump avertizează că armele nucleare din prezent sunt suficiente pentru a arunca planeta în aer de 150 de ori. Avertismentul a fost dat într-un interviu în care liderul de la Casa Albă a vorbit despre Vladimir Putin şi liderul chinez Xi Jinping, pe care i-a numit adversari de temut.
"Avem suficiente arme nucleare pentru a distruge lumea de 150 de ori. Rusia are multe arme nucleare, iar China va avea la fel de multe", a declarat Donald Trump, preşedintele Statelor Unite. Cursa înarmării nucleare dintre cele 3 puteri aruncă lumea în pragul apocalipsei, avertizează liderul american. Sunt peste 12.300 de focoase nucleare pe planetă, iar Statele Unite, Rusia şi China deţin 90 la sută dintre ele. La doar câteva zile de la revenirea din turneul din Asia, Donald Trump estimează că, în doar câţiva ani, Beijingul va avea peste 5.000 de focoase.
Declaraţiile lui Trump vin la scurt timp după ce Washingtonul a decis să reia testele cu arme nucleare
"Avem mai multe arme nucleare decât oricare altă ţară. Trebuie să facem ceva pentru denuclearizare. Am discutat cu amândoi, preşedintele Putin şi preşedintele Xi", a declarat Donald Trump, preşedintele SUA. Despre care spune că sunt adversari de temut. Declaraţiile lui Donald Trump vin la scurt timp după ce Washingtonul a decis să reia testele cu arme nucleare, pentru prima dată în 33 de ani. Vladimir Putin a anunţat în repetate rânduri că, dacă un stat va reîncepe testele nucleare, atunci Rusia va face acelaşi lucru. La doar câteva zile după anunţul lui Trump, Moscova se laudă cu un nou submarin, capabil să lanseze torpile cu rază lungă Poseidon, cunoscute drept "rachetele apocalipsei".
"Acest echipament ce poate transporta arme subacvatice și sisteme robotizate ne va permite să asigurăm cu succes securitatea frontierelor maritime ale Rusiei și să protejăm interesele sale naționale în diferite părți ale oceanelor lumii", a declarat Andrei Belousov, ministrul rus al Apărării. Kremlinul a anunţat că relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia încep să se deterioreze tot mai rapid, iar un summit între cei doi ar fi o pierdere de timp. Preşedintele american se bazează pe asul din mânecă - sancţiunile impuse pe petrolul rusesc, ce ar putea lăsa Moscova fără venituri de peste 7 miliarde de dolari.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰