UE avertizează că preţurile petrolului şi gazelor vor rămâne ridicate chiar dacă războiul din Iran se termină
Comisarul pentru energie Dan Jørgensen avertizează că prețurile la energie din Europa vor rămâne ridicate chiar și în cazul unei încetări rapide a conflictului cu Iran, pe fondul tensiunilor persistente din piețele globale de combustibili. Oficialul european subliniază că problemele din lanțurile de aprovizionare și presiunile asupra gazelor și produselor petroliere vor continua să afecteze costurile pentru consumatori și companii, iar o revenire la normal nu este de așteptat în viitorul apropiat.
Comisarul european pentru energie a declarat că, deși Uniunea Europeană nu se confruntă în prezent cu penurii directe de petrol sau gaze, piața globală rămâne tensionată. Astfel, consecințele războiului se vor resimți pe termen mai lung, transmite Mediafax. Potrivit lui Dan Jorgensen, există presiuni crescute asupra aprovizionării cu motorină și combustibil pentru aviație. În același timp, piețele globale de gaze naturale se confruntă cu restricții care contribuie la creșterea prețurilor la electricitate.
"Chiar dacă pacea ar fi declarată mâine, nu vom reveni la normal în viitorul apropiat", a declarat oficialul european după reuniunea miniștrilor energiei din statele membre.
De la începutul conflictului, prețurile energiei în Europa au crescut puternic. Gazele naturale s-au scumpit cu aproximativ 70%, iar petrolul cu circa 60%. Potrivit Comisiei Europene, factura Uniunii Europene pentru importurile de combustibili fosili a crescut cu aproximativ 14 miliarde de euro în această perioadă. Creșterea costurilor se reflectă în facturi mai mari la electricitate și combustibili pentru gospodării și companii. Acestă povară fiscală crează presiuni suplimentare asupra economiei europene.
Executivul european lucrează la un pachet de măsuri menite să sprijine gospodăriile și companiile afectate de creșterea prețurilor la energie. Printre opțiunile analizate se numără facilitarea separării prețului gazelor de cel al electricității, precum și reducerea unor taxe aplicate energiei electrice. De asemenea, Comisia ia în calcul posibilitatea introducerii unei taxe excepționale pe profiturile companiilor energetice care beneficiază de creșterea prețurilor. Jorgensen a subliniat că este esențială coordonarea la nivel european pentru a evita reacții diferite ale statelor membre care ar putea destabiliza piețele.
Oficialii europeni au reiterat că blocul comunitar rămâne angajat în reducerea dependenței de energia rusească. Strategia a fost accelerată după invazia Rusiei în Ucraina. Dependența de gazul rusesc a scăzut de la aproximativ 45% înainte de război la circa 10% în prezent. Planul este să ajungă la zero pe măsură ce UE își diversifică furnizorii.
Uniunea Europeană analizează extinderea importurilor de energie din Statele Unite, Azerbaidjan, Algeria și Canada, precum și din alte state producătoare. În același timp, Comisia Europeană încurajează măsuri de reducere a consumului energetic, inclusiv utilizarea transportului public, telemunca sau reducerea vitezei pe autostrăzi, ca parte a planului Agenției Internaționale pentru Energie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
