Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un pilot rus le spune pasagerilor din avion că războiul din Ucraina „este o crimă”

Un pilot rus a denunțat războiul declanșat de țara sa împotriva Ucrainei, în timpul unui zbor. Pilotul, care ar lucra pentru Pobeda, o subsidiară a companiei aeriene de stat Aeroflot, a cerut încetarea imediată a războiului Rusia-Ucraina.

de Ana Maria Ghiarasim

la 13.03.2022 , 15:24

Un pilot rus le spune pasagerilor din avion că războiul din Ucraina „este o crimă” - captura twitter

„Războiul din Ucraina este o crimă și orice cetățean care gândește limpede o să mă susțină”, a spus pilotul, care a cerut încetarea conflictului, în aplauzele pasagerilor, scrie The Independent.

Nu se știe foarte multe despre pilot, însă diplomatul ucrainean Olexander Scherb a declarat că acesta lucrează pentru Pobeda, o companie aeriană low-cost și o filială deținută integral de Aeroflot, transportatorul național și cea mai mare companie aeriană din Rusia.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Demersul curajos al pilotului a fost lăutat de Internauți, cu atât mai mult cu cât Rusia a declanșat o adevărată ofensivă la adresa propriilor cetățeni care denunță invazia din Ucraina.

Pe acelaşi subiect

„Prețul libertății pe care oamenii ca acesta sunt dispuși să-l plătească este o mărturie pentru lume”/ „Mulțumesc, domnule, că ai vorbit. Bravo” / „Rar vezi o opoziție publică față de război, având în vedere consecințele pe care le va avea o astfel de declarație” / „A făcut o acțiune onorabilă. Sper că va fi în siguranță după asta”, sunt câteva dintre comentariile postate la imaginile postate pe Twitter.

Război Rusia - Ucraina, ziua 18

Kievul va cădea în mâinile rușilor doar dacă este complet distrus, spune președintele Volodimir Zelenski, în timp ce Moscova avertizează că transporturile de arme din vest către Ucraina ar putea fi atacate. Sirenele de alarmă aeriană au sunat din nou, în zorii zilei, în aproape toate oraşele importante ale Ucrainei. Situația din Harkov, Sumî, Nikolaev și Donbass rămâne cea mai dificilă. Forțele lui Vladimir Putin au asediat Mariupol și îl distrug din ce în ce mai mult în fiecare zi.

Între timp, SUA, Uniunea Europeană şi aliaţii lor au anunţat un nou val de sancţiuni împotriva Rusiei. Într-o nouă convorbire telefonică, liderii Franţei şi Germaniei au încercat să-l convingă pe Vladimir Putin să ordone încetarea focului, dar tentativa lor a eșuat.

În schimb, o nouă rundă de negocieri Rusia - Ucraina ar putea avea loc săptămâna viitoare, anunţă consilierul lui Zelenski.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Un pilot rus le spune pasagerilor din avion că războiul din Ucraina „este o crimă”