Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Undă de șoc în toată Europa. Partidul extremist care a câştigat alegerile în Olanda vrea referendum pentru ieşirea din UE şi este antiimigranţi

Partidul de extremă dreaptă al lui Geert Wilders a câştigat alegerile din Olanda cu un program antieuropean şi antimigraţie. Victoria sa a zguduit scena politică olandeză și va trimite o undă de șoc în toată Europa.

de Redactia Observator

la 23.11.2023 , 15:45

Partidul Libertăţii (PVV), formaţiunea de extremă dreaptă condusă de Geert Wilders, s-a clasat pe primul loc la alegerile parlamentare de miercuri din Olanda, obţinând conform sondajelor la ieşirea de la urne 36 din cele 150 de mandate de deputat, relatează Agerpres. 

Pe locul al doilea sunt social-democraţii fostului comisar european Frans Timmermans, care vor avea 25 de parlamentari. VVD, partidul liberal al premierului Mark Rutte, a pierdut zece locuri în parlament şi va mai avea doar 24, iar noul partid de centru NSC va avea probabil 20 de deputaţi.

Rămâne de văzut dacă PVV va reuşi să reunească o coaliţie majoritară în jurul programului său antieuropean, antiislamic şi antimigraţie. În campania electorală, Wilders nu a mai fost la fel de virulent împotriva musulmanilor ca în trecut; unii analişti chiar l-au numit "Geert Milders" (Geert cel moale), remarcă AFP.  El a insistat mai mult asupra unor probleme cum ar fi costul vieţii, iar principalele sale propuneri sunt suspendarea dreptului la azil şi un referendum privind apartenenţa Olandei la Uniunea Europeană.

Vezi și

"Odată cu reducerea afluxului de azilanţi şi a imigraţiei către Olanda, se va reduce şi islamizarea ţării noastre", a explicat liderul extremei drepte, insistând că "Olanda nu este o ţară islamică: nu vrem şcoli musulmane, Coranuri şi moschei". În privinţa dreptului la azil, PVV propune o derogare de la reglementările europene.

Pe acelaşi subiect

Intenţia partidului este de a relua controalele la frontiere şi de a le interzice accesul celor care încearcă să treacă din ţări vecine considerate "sigure". Imigranţii ilegali ar urma să fie arestaţi şi expulzaţi, iar sirienilor trebuie să li se retragă permisele de azil temporar deoarece "anumite părţi din Siria sunt acum sigure". Refugiaţilor care pleacă în vacanţe în ţările lor de origine ar putea rămâne fără permisele de şedere temporară în Olanda.

Programul PVV include şi introducerea unui permis de muncă pentru cetăţenii din UE care doresc să se angajeze în Olanda. În general, partidul cere pentru Olanda "suveranitate", "responsabilitatea propriei monede" şi a frontierelor şi respinge "orice formă de uniune politică" europeană, considerând UE "o instituţie care îşi revendică tot mai multe puteri, acaparează banii contribuabililor şi ne impune dictate".

Referendum obligatoriu despre Nexit, ieşirea Olandei din UE

O propunere radicală este şi un "referendum obligatoriu despre Nexit" - retragerea Olandei din Uniunea Europeană. Până atunci, Olanda trebuie să fie beneficiar net al fondurilor europene, nu contributor net ca în prezent. Partidul lui Wilders se opune oricărei extinderi a UE şi insistă asupra dreptului de veto la Bruxelles.

Anti-europenismul PVV merge până la ideea eliminării drapelelor Uniunii Europene de pe sediile instituţiilor guvernamentale. "Aici este Olanda. Aici se arborează doar drapelul naţional", scrie în programul partidului. În politica externă, "principiul nostru director este următorul: să acţionăm în interesul Olandei şi al olandezilor. Ţara noastră înainte de orice", arată documentul.

PVV se proclamă "un mare prieten al singurei democraţii veritabile din Orientul Mijlociu: Israelul" şi promite întărirea relaţiilor bilaterale, inclusiv prin mutarea ambasadei olandeze la Ierusalim. Wilders s-a angajat şi să închidă reprezentanţa diplomatică de la Ramallah, unde se află sediul Autorităţii Palestiniene.

Extremiştii intenţionează să rupă relaţiile diplomatice ale Olandei cu toate statele care aplică Sharia, legea islamică, în care deputaţii olandezi au fost ameninţaţi cu moartea.

Schimbările climatice şi creşterea nivelului mărilor ca urmare a încălzirii globale nu reprezintă o problemă, potrivit PVV. "De zeci de ani ni se induce teama faţă de schimbările climatice. Nu mai trebuie să ne temem", scrie în manifestul partidului, care susţine că inginerii hidrotehnicieni olandezi sunt cei mai buni din lume şi înaintarea apelor mării nu este un motiv de panică.

Mai mult, partidul cere creşterea producţiei de petrol şi gaze din Marea Nordului, menţinerea în funcţiune a centralelor electrice pe cărbune şi gaz, fiind totodată pentru construcţia rapidă a unor noi centrale nucleare. 

Victoria lui Wilders va trimite o undă de șoc în întreaga Europă

Victoria lui Wilders va trimite o undă de șoc în întreaga Europă, deoarece Olanda este unul dintre membrii fondatori a ceea ce a devenit Uniunea Europeană, explică BBC.  Liderii naționaliști și de extremă dreapta din Europa i-au felicitat deja. În Franța, Marine Le Pen a spus că victoria lui Wilders "confirmă atașamentul tot mai mare pentru apărarea identităților naționale". 

Deşi Wilders vrea să organizeze un referendum despre ieşirea din UE, numit "Nexit", recunoaște că nu există nicio dispoziție națională pentru acest lucru. Îi va fi greu să convingă vreun potențial partener major de coaliție să susţină acest plan, arată BBC-

În timpul campaniei, Wilders a profitat de nemulțumirea generală față de guvernul anterior, care s-a prăbușit din cauza dezacordului asupra regulilor privind refugiaţii.

Politologul Martin Rosema de la Universitatea din Twente susţine că acesta a fost unul dintre "cadourile" care i-au fost făcute lui Wilders în decurs de câteva luni. Un alt cadou a venit de la liderul liberal de centru-dreapta care s-a arătat dispus la o coaliție. "Știm, din situaţiile internaționale precedente, că partidele de dreapta, radicale se descurcă mai prost atunci când sunt excluse".

Imigrația a devenit una dintre temele principale din campania lui Wilders. Anul trecut, în Țările de Jos au ajuns peste 220.000 de imigranţi, un număr dublu, o parte dintre ei fiind refugiați care fugeau de războiul din Ucraina. Dar problema a fost agravată de un deficit de aproximativ 390.000 de locuinţe. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Undă de șoc în toată Europa. Partidul extremist care a câştigat alegerile în Olanda vrea referendum pentru ieşirea din UE şi este antiimigranţi