Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Unde este soția mea?" Lună de miere sfârșită tragic pentru doi tineri, în autobuzul morții din Mestre. Antonela era însărcinată în 6 luni

Antonela și soțul ei Marko Baković, doi tineri croați, s-au căsătorit luna trecută și au ales Italia pentru luna de miere. Marți seară, cei doi împreună cu alți zeci de turiști s-au prăbușit cu autobuzul de pe podul din Mestre, o tragedie în urma căreia 21 de oameni au murit, iar 15 au fost răniți. Antonela nu a avut nicio șansă. Tânăra de 25 de ani a murit pe loc, în timp ce soțul ei a fost grav rănit și luptă să supraviețuiască.

de Veronica Micu

la 05.10.2023 , 10:26

Presa locală scrie că cei doi tineri erau din cantonul croat Split-Dalmația. Antonela și Marko își uniseră destinele în urmă cu doar 20 de zile, iar tânăra de 25 de ani era însărcinată în 6 luni.

Fotografiile de pe profilurile lor de socializare îi arată fericiți după nunta sărbătorită pe 11 septembrie. Antonela strălucind în rochia ei albă și părul negru, care îi cade pe umeri. El, zâmbitor, cu sacou și papion la gât. Într-o altă fotografie se privesc, îmbrățișându-se, îndrăgostiți.

Aleseseră Veneția ca oprire în călătora lor, pentru a-și îndeplini visul de dragoste, însă luna de miere în decorul de carte poștală al orașului lagunar s-a încheiat cu tragedie. Antonela și-a pierdut viața în accidentul din Mestre, în timp ce soțul ei, de 24 de ani, se află în stare gravă, într-un spital din Milano. 

Articolul continuă după reclamă

Potrivit publicației La Repubblica, Marko nu știe că Antonela lui nu mai este în viață și le întreabă neîncetat pe asistente "Unde este soția mea?". 

Pe acelaşi subiect

24sata.hr scrie că tânărul croat era fotbalist la un club local, iar ultimul său meci a avut loc în urmă cu cinci zile. Apoi a plecat în luna de miere cu soția sa.

Marți seară, chiar înainte de ora 20.00, povestea lor de dragoste s-a încheiat cu accidentul cumplit care a provocat 21 de morți, bilanț care ar putea crește în condițiile în care cel puțin 10 persoane rănite sunt internate în condiții foarte grave în secțiile de terapie intensivă. 

O familie de români a pierit în accidentul de lângă Veneţia

Michele di Bari, prefectul din Veneția, a anunțat că toate cele 21 de victime ale accidentului de autobuz de la Mestre au fost identificate. Sunt 9 ucraineni, 4 români, 3 germani, un italian (șoferul), un croat, doi portughezi și un sud-african. Prima victimă recunoscută a fost șoferul vehiculului, Alberto Rizzotto, un bărbat de 44 de ani din zona Treviso.

La 24 de ore de la nenorocire, vestea că printre cei decedaţi se află şi o familie de români a căzut ca un fulger. Aurora și Georgiana, două copile de 8 şi 13 ani, mama lor Mihaela, în vârstă de 42 de ani, şi tatăl Mircea, în vârstă de 45 de ani, nu au avut nicio şansă să scape cu viaţă.

Ministerul Afacerilor Externe a venit cu explicaţii, după ce iniţial a anunţat că printre victime nu sunt răniţi. Iar ambasada României la Roma a anunţat că va acorda sprijin în vederea repatrierii, dar şi pentru eliberarea certificatelor de deces ale celor patru români morţi. "Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Roma şi Consulatul General al României la Trieste s-au autosesizat, în regim de urgenţă, în urma informaţiilor din presă referitoare la accidentul produs la data de 3 octombrie a.c., în localitatea Mestre, Republica Italiană, în urma căruia mai multe persoane şi-au pierdut viaţa şi altele au fost rănite, şi au solicitat autorităţilor locale, în regim de urgenţă, informaţii suplimentare cu privire la cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate. O echipă consulară mobilă din cadrul Consulatul General al României la Trieste s-a deplasat la faţa locului, în regim de urgenţă, pentru a obţine mai multe informaţii cu privire la identitatea tuturor persoanelor afectate. MAE subliniază că procedura de identificare a tuturor victimelor s-a efectuat cu dificultate, având în vedere circumstanţele producerii accidentului şi gravitatea acestuia. Totodată, MAE informează că echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Trieste s-a deplasat şi la unitatea medicală unde au fost transportate trupurile neînsufleţite pentru a intra în legătură cu membrii de familie, în vederea acordării asistenţei consulare specifice în astfel de situaţii", a transmis, miercuri seară, MAE, într-un comunicat de presă.

Ambasada României la Roma şi Consulatul General al României la Trieste continuă dialogul cu autorităţile locale şi vor acorda întregul sprijin, în limita competenţelor, în vederea repatrierii trupurilor neînsufleţite şi eliberarea certificatelor de deces.

Filmul tragediei din Italia

Autobuzul electric, cu aproape 40 de oameni la bord, se îndrepta spre un camping din zona Veneţia. La un moment dat, scăpat de sub control, începe să vireze dreapta, trece prin parapetul de protecţie şi se prăbuşeşte în gol

Rupe liniile de electricitate şi cade pe linia de cale ferată de sub pod. În acel moment, bateriile care alimentau motorul au luat foc - flăcările au cuprins rapid tot autobuzul. 

Momentul prăbuşirii a fost filmat de camerele de supraveghere din zonă.

În total, 21 de persoane şi-au pierdut viaţa în tragedia de lângă Veneţia, iar alte 15 au fost rănite. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Parchetul din Veneția a deschis un dosar pe ipoteza omorului rutier multiplu . "Deocamdată nu există suspecți", a spus procurorul Bruno Cherchi.

Premierul italian, Giorgia Meloni, şi-a exprimat imediat "profundele condoleanţe""Sunt în contact cu primarul Luigi Brugnaro şi cu ministrul (transporturilor) Matteo Salvini pentru a urmări ştirile despre această tragedie", a declarat ea într-un comunicat. Întrebat despre cauzele accidentului, vicepremierul Matteo Salvini, care este şi ministru al Transporturilor, a menţionat pentru canalul Rete4 "ipoteza că şoferului i s-a făcut rău".

Acesta este cel mai grav accident rutier din peninsula italică din ultimii 10 ani. Pe 28 iulie 2013, un alt autocar care transporta aproximativ cincizeci de pasageri care se întorceau dintr-o excursie de trei zile, toţi din provincia Napoli, a căzut de pe un viaduct înalt de peste treizeci de metri lângă Avellino, într-o râpă. 38 de persoane au murit pe loc, iar alte două au decedat ulterior.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Întrebarea zilei
Vă costă mai mult chiria anul acesta faţă de 2023?
Observator » Ştiri externe » "Unde este soția mea?" Lună de miere sfârșită tragic pentru doi tineri, în autobuzul morții din Mestre. Antonela era însărcinată în 6 luni