Antena Meniu Search
x

Unul din cei mai mari gheţari din Europa riscă să dispară până în 2090

Unul din cei mai mari gheţari din Europa ar putea dispărea cu desăvârşire până la sfârşitul acestui secol, din cauza încălzirii globale. Localnicii din Alpii Elveţieni spun că nu pot decât să asiste neputincioşi la topirea gheţii care se poate, deja, observa cu ochiul liber

Vezi și

Unul din cei mai mari gheţari din Europa ar putea dispărea cu desăvârşire până la sfârşitul acestui secol, din cauza încălzirii globale. Localnicii din Alpii Elveţieni spun că nu pot decât să asiste neputincioşi la topirea gheţii care se poate, deja, observa cu ochiul liber

Gheţarul Aletsch măsoară 23 de kilometri şi este cel mai lung din întregul lanţ al Munţilor Alpi. Gheţarul este foarte apreciat de turişti pentru priveliştile minunate pe care le oferă. În acelaşi timp, el reprezintă o uriaşă rezervă de apă dulce care, însă, este pe cale să se risipească: sub efectul schimbărilor climatice, gheaţa se topeşte, încet dar sigur, pe zi ce trece.

În ultimii 150 de ani, gheţarii alpini au pierdut, în medie, o treime din lungimea lor şi jumătate din volum. Iar fenomenul s-a accelerat în ultimii ani, o dată cu încălzirea globală, şi nu se ştie dacă va mai putea fi, măcar, oprit.

Prognoza este că gheţarul Aletsch, cu întreaga sa lungime de 23 de kilometri, va dispărea complet până în 2090, deci în mai puţin de 80 de ani. Iar dacă stau pe gheţar doar câteva zile la rând, pot vedea cu ochii mei schimbările.

Dispariţia gheţarului nu ar fi doar o mare pierdere emoţională pentru localnici, dar ar avea şi grave consecinţe economice. Gheaţa Alpilor alimentează multe cursuri de apă care, la rândul lor, produc electricitate prin hidrocentrale. Iar efectele dezastruoase asupra turismului nici nu mai trebuie explicate. Toate acestea întăresc necesitatea unor măsuri hotărâte pentru frânarea schimbărilor climatice.

În noiembrie, la Paris, o conferinţă mondială va examina asemenea măsuri dar, din păcate, experţii nu-i acordă mari şanse de succes.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Stiri externe » Unul din cei mai mari gheţari din Europa riscă să dispară până în 2090