Observator » Ştiri externe » Viktor Orban: Nu vrem să împărtăşim soarta Ucrainei. Avem propriul nostru drum

Viktor Orban: Nu vrem să împărtăşim soarta Ucrainei. Avem propriul nostru drum

Viktor Orban: Nu vrem să împărtăşim soarta Ucrainei. Avem propriul nostru drum Premierul ungar Viktor Orban. 1 octombrie 2025 - Hepta
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 03.10.2025, 21:27 | Modificat la 03.10.2025, 21:28

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri că intenţionează să blocheze aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. El a susţinut că acest lucru ar atrage blocul comunitar într-un război direct cu Rusia, scrie Mediafax.

"Ucraina este o țară cu un destin foarte greu. De ce ar trebui să împărtășim și noi acest destin? Avem propriul nostru drum, mult mai ușor decât cel al ucrainenilor", a spus premierul ungar, citat de Mediafax.

Orban a argumentat că aderarea Ucrainei ar obliga statele membre să preia și povara războiului cu Rusia: "Dacă ești într-un sistem federal cu cineva și acel cineva este atacat, trebuie să trimiți soldați. Iar noi nu vrem asta pentru tinerii noștri. Nu vrem să murim pentru Ucraina".

Guvernul de la Budapesta a fost printre puținele din Europa care și-au păstrat relațiile strânse cu Moscova după invazia pe scară largă a Ucrainei din februarie 2022.

Articolul continuă după reclamă

Ungaria continuă să blocheze aderarea Kievului la UE şi sancţiunile europene împotriva Rusiei

De atunci, Ungaria a blocat în repetate rânduri sancțiuni europene împotriva Rusiei și a frânat procesul de aderare al Kievului.

Conform Kyiv Independent, premierul ungar a criticat și strategia actuală a UE de a sprijini militar și financiar Ucraina pe termen lung, pe care a catalogat-o drept "o iluzie" bazată pe presupuneri false despre prăbușirea economiei ruse.

În schimb, Orban a cerut încetarea focului și deschiderea negocierilor de pace.

Pe acelaşi subiect

Declarațiile vin în contextul în care președintele Consiliului European, Antonio Costa, caută soluții pentru a depăși veto-ul Ungariei.