Vladimir Putin și-a aniversat ziua de naștere pe gheață într-un meci de hochei
Vladimir Putin a împlinit 63 de ani. Şi pentru a arăta că se simte la fel de tânăr şi la această vârstă, şi-a sărbătorit aniversarea printr-un meci de hochei.
Vladimir Putin a împlinit 63 de ani. Şi pentru a arăta că se simte la fel de tânăr şi la această vârstă, şi-a sărbătorit aniversarea printr-un meci de hochei.
A avut ca parteneri foşti sportivi ruşi de renume mondial, dar şi câţiva prieteni bogaţi, dintre care unii sunt supuşi sancţiunilor occidentale.
Victoria a fost, fireşte, de partea echipei lui Putin.
Preşedintele rus şi-a petrecut ziua de naştere la Soci, staţiunea sa favorită, unde a reuşit să aducă şi Jocurile Olimpice de Iarnă. L-a luat cu el pe ministrul apărării, Serghei Şoigu, cu care tocmai discutase despre intervenţia militară din Siria. Preşedintele şi ministrul au fost adversari într-un meci de hochei care a deschis, festiv, un campionat de amatori.
Pe teren, Putin a fost cel care s-a arătat demn de felicitări. El a înscris nu mai puţin de şapte goluri pentru echipa sa, din care mai făceau parte foşti campioni ruşi de hochei, unii adevărate legende vii. Echipa adversă era compusă, pe lângă Şoigu, mai mult din "oligarhi", prieteni bogaţi ai lui Putin, care domină lumea afacerilor din Rusia. Cel puţin doi dintre ei sunt vizaţi de sancţiunile impuse de Occident după anexarea Crimeei. Echipa lui Putin, învingătoare cu 15 la 10, a fost răsplătită cu o frumoasă cupă iar preşedintele, fericit, i-a încurajat pe toţi cetăţenii să practice sportul.
Televiziunea publică rusă a transmis meciul în direct şi a adăugat că preşedintele urma să-şi încheie ziua cu o petrecere "modestă", între prieteni. Putin se află la putere, ca preşedinte sau prim ministru, din 1999 iar în 2018 ar putea candida la un nou mandat de şase ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰