Zi de doliu pentru 16 mineri ucraineni uciși într-un atac cu drone al Rusiei. Alţi 14 au fost răniţi
Regiunea Dnipropetrovsk, din centrul Ucrainei, plânge victimele unui atac cu drone lansat de Rusia asupra unui autobuz de serviciu care transporta mineri după încheierea turei de duminică. Autoritățile locale au anunțat că 16 persoane și-au pierdut viața, iar alți 14 au fost răniți, dintre care șapte grav. Minerii lucrau în localitatea Ternivka, la doar 65-68 km de linia frontului, într-o zonă vitală pentru producția de cărbune a Ucrainei.
Regiunea Dnipropetrovsk (centrul Ucrainei) este în doliu luni pentru minerii uciși în atacul cu drone al Rusiei de duminică, noul bilanț al victimelor făcut public de autoritățile locale consemnând 16 mineri morți și alți 14 răniți, dintre care șapte grav, potrivit Agerpres care citează agenția de presă Ukrinform, portalul RBC.ua și canalul de televiziune Ukraina-24.
"În această dimineață, Ternivka și întreaga regiune Dnipropetrovsk sunt în doliu. Ne plecăm capetele în memoria celor uciși în atacul inamic de ieri (duminică) asupra unui autobuz care transporta angajați ai unei întreprinderii miniere. Amintire veșnică celor ale căror vieți au fost curmate de lipsa de umanitate a Rusiei. Cele mai sincere condoleanțe celor care i-au pierdut pe cei dragi", a spus Oleksandr Hanzha, guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk.
Cei uciși lucrau la o mină din localitatea Ternivka, la 65-68 km de linia frontului. Districtul Pavlograd (vestul Donbasului) furnizează circa 80% din producția actuală de cărbune a Ucrainei. Această zonă se caracterizează printr-o activitate minieră intensă.
Rusia special vizează aceste "rute logistice din regiunea Donețk", în zona controlată de Kiev.
"Sunt drumuri folosite de mii de oameni pentru a ajunge la muncă în fiecare zi: mineri din Pavlograd, muncitori din energie, muncitori din fabrici. Oameni obișnuiți care circulă în autobuze de serviciu", explică șeful Consiliului regional din Dnipropetrovsk, Nikolai Lukașuk.
O dronă lansată de forțele ruse a lovit duminică un autobuz de serviciu care transporta mineri de la locul de muncă după încheierea turei.
Compania energetică de stat ucraineană DTEK a indicat că Rusia a întreprins duminică un atac la scară largă asupra minelor companiei din regiune.
La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis un mesaj de condoleanțe pentru minerii uciși, adăugând că Rusia a atacat duminică și o serie de rute logistice, infrastructuri feroviare în regiunile Dnipropetrovsk și Sumî (nord).
Atacul Rusiei a intervenit pe fondul armistițiului parțial împotriva țintelor sistemului energetic din cauza frigului extrem, intermediat de SUA între Rusia și Ucraina și care, potrivit Kremlinului, trebuia să dureze cel puțin până duminică.
De joi nu au existat atacuri rusești asupra sistemului energetic ucrainean dar atacurile cu drone împotriva altor ținte au continuat, inclusiv în aceeași regiune Dnipropetrovsk, unde au mai fost uciși alți doi civili.
În acest context, ministrul ucrainean de externe, Andrii Sibiga, a declarat că Federația Rusă și-a confirmat statutul de "stat terorist". Sibiga a subliniat că cei responsabili pentru acest atac trebuie să fie trași la răspundere și că impunitatea Rusiei este incompatibilă cu realizarea unei păci juste, potrivit Unian.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰