Ziua Naţională a Franţei, sărbătorită într-un mod complet diferit faţă de alţi ani
Anul acesta, Căderea Bastiliei a fost marcată doar de o defilare aeriană. Iar la ceremonie au participat doar medici în halate albe şi curieri. Însă li s-a permis să-şi aducă familiile.
- De această dată, nu au mai fost omagiaţi militarii.
- Respectul le-a fost acordat cadrelor medicale, angajaţilor supermarketurilor şi curierilor.
Sunt cei care s-au aflat în prima linie de la izbucnirea pandemiei de coronavirus, aşa că şi-au câştigat dreptul de a lua loc în tribune, alături de preşedintele Emmanuel Macron.
Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: În mod excepţional, în acest an, armata noastră va ceda locul întâi femeilor şi bărbaţilor din spitale care au luptat şi care continuă să lupte. Vă asigur că toţi cetăţenii care vă iubesc vor continua să vă trimită gândurile lor, vor continua să îşi exprime mândria, recunoştinţa, pentru angajamentul vostru în apărarea şi pentru liniştea lor.
Medici din Germania, Elveţia, Austria şi Luxemburg au fost şi ei invitaţi la paradă. Asta pentru că au îngrijit peste 160 de pacienţi francezi, atunci când spitalele nu mai făceau faţă.
Din păcate, momentele pline de emoţie din timpul defilărilor au fost rapid înlocuite cu proteste violente împotriva guvernanţilor, pe care îi acuză că nu au gestionat cum trebuie criza medicală.
- Regele Spaniei a apărut bronzat, cu urme de ochelari, la un forum din Madrid. Fusese la schi în Formigal
- Atacul cu cuțitul din Amsterdam ar fi avut motivație teroristă. Cine sunt victimele ucraineanului din Doneţk
- Rusia spune că nu poate accepta planul SUA de a soluționa războiul din Ucraina, Trump e convins că Putin va semna...
- Paros şi Mykonos, sub cod roşu de inundaţii. A plouat într-o zi cât pentru o lună. Șuvoaiele au acoperit...
- Al patrulea soldat american dispărut în Lituania a fost găsit mort, la o zi după descoperirea camarazilor săi
Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene şi a reuşit să disperseze pe manifestanţi. La lăsarea serii, cerul a fost luminat de un spectaculos foc de artificii.
Cu atât mai mult cu cât Emanuel Macron a anunţat că, abia în săptămânile următoare, masca de protecţie va deveni obligatorie în spaţiile publice închise.
Asta în condiţiile în care Franţa rămâne a patra cea mai afectată ţară din Uniunea Europeană, cu mai bine de 170 de mii de infectaţi şi peste 30 de mii de morţi.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰