Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Câștigătorul alegerilor pentru Primăria Deva a fost exmatriculat din facultate pentru că a trimis şoferul să dea examen în locul lui

Primarul ales al Devei, votat de peste 9.000 de oameni, a fost exmatriculat de la programul de masterat pentru că a trimis şoferul în locul lui la examen.

de Redactia Observator

la 06.11.2017 , 22:44

Câștigătorul alegerilor pentru Primăria Deva a fost exmatriculat din facultate pentru că a trimis şoferul să dea examen în locul lui

Primarul ales al Devei, votat de peste 9.000 de oameni, a fost exmatriculat de la programul de masterat pentru că a trimis şoferul în locul lui la examen. Oancea a declarat că îşi asumă greşeala şi a plătit pentru ea.

„Acel incident a fost un master de şase luni, organizat de Universitatea de Vest Vasile Goldiş, de la Arad, în 2006, când eram viceprimar. A fost o copilărie, eu eram demnitar, nu avea nicio legătură acel master de şase luni, pe administraţie locală, cu studiile mele. Mi-am făcut studiile la timp. S-a întâmplat ce ştie toată lumea, este un eveniment de 11 ani, mi l-am asumat şi viaţa merge înainte, nu vreau să dezvolt subiectul acum. A fost un eveniment asumat. Am primit o amendă de o mie de lei. A fost un eveniment neplăcut, peste care am trecut, mi-am asumat greşeala, am plătit amenda (...). Sunt om care se uită în spate numai ca să nu repete greşelile, în rest, eu privesc în viitor”, a spus Florin Oancea. (sursa)

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Inedit » Câștigătorul alegerilor pentru Primăria Deva a fost exmatriculat din facultate pentru că a trimis şoferul să dea examen în locul lui