Video Gadgeturi pentru siguranţa animalelor. Cum îi ajută tehnologia pe stăpâni să-și protejeze prietenii blănoşi
Sănătoşi, vaccinaţi şi sterilizaţi, gata să-şi întâlnească o nouă familie. 20 de câini s-au gudurat pe lângă potenţialii stăpâni, la Hello Doggie Festival. Cine are deja un prieten blănos acasă a aflat care sunt ultimele tendinţe şi cum îşi poate răsfăţa micul patruped. Banii strânşi vor merge către adăposturile publice.
Agitaţi, nerăbdători să-și găsească o familie, 20 de câini s-au dat peste cap să-i cucerească pe cei veniţi să adopte un animal la Hello Doggie Festival. "Au nevoie de iubire şi afecţiunea noastră, toţi în mod egal. Puteţi veni şi ca voluntari să ne susţineţi". "E ideea adopţiei, e de avea orice câine şi de a face fapta asta bună de a lua un câine în adopţie", a declarat Cosmin Cengher, organizator festival.
Zuzi abia aşteaptă să fie adoptată. Are doar trei luni şi trăieşte în adăpost de când s-a născut. Cei care au hotărât deja să devină familie pentru un suflet abandonat mărturisesc că decizia le-a schimbat viaţa. "Am găsit-o paralizată şi de acolo am început să cunosc din ce în ce mai mulţi oameni care au animăluţe. Sunt suflete recunoscătoare, pur şi simplu arată cu adevărat ce înseamnă iubirea necondiţionată".
"Trebuie să înţelegem care sunt nevoile lui emoţionale, vine cu un bagaj emoţional foarte labil şi atunci trebuie să-i oferim foarte mult timp, spaţiu", a declarat Andreea Colnicescu, medic veterinar.
Cine este atent la siguranţa animalului lor de companie a avut ocazia să şi testeze gadgeturile prezentate la festival. După ce şi-a pierdut pisica, Sonia Simionov, colega noastră, a dezvoltat un dispozitiv prin care stăpânii pot localiza mai uşor animalele.
"Este vorba despre produse smart, feedere smart controlate prin aplicaţie, fântâni automate cu filtre care ţin apa proaspătă pentru mai multe zile şi inclusiv city trakere, adică pui o chestiuţă mică aşa la gâtul căţelului sau pisicii sau veveriţei sau iepurelui, ce vrei tu şi în timp real vezi unde este animalul tău în cazul în care îl pierzi sau nu ştii unde este", a declarat Sonia Simionov, jurnalist Observator şi antreprenor. Cei care nu au ajuns la festival pot să adopte oricând un animal de la centrul ASPA din Capitală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰