Antena Meniu Search
x

Curs valutar

POVESTEA CUTREMURĂTOARE din spatele FOTOGRAFIEI care a emoționat tot internetul. Sute de persoane au început să plângă

În primăvara acestui an, zeci de mii de oameni din toată lumea au distribuit imaginea unui copil sirian care are mâinile ridicate în sus, ca și cum s-ar preda în fața aparatului de fotografiat

de Redactia Observator

la 11.12.2015 , 17:55

În primăvara acestui an, zeci de mii de oameni din toată lumea au distribuit imaginea unui copil sirian care are mâinile ridicate în sus, ca și cum s-ar preda în fața aparatului de fotografiat, relatează BBC.

Cei care au dat „share” imaginii au fost emoționați de frica din ochii copilului, care pare să se uite cu teamă la țeava unei arme, nu la un aparat de fotografiat. Pentru a afla povestea din spatele imaginii, BBC a luat legătura cu autorul fotografiei, Osman Sağırlı.

Articolul continuă după reclamă

Imaginea a devenit virală în aprilie, după ce a fost pusă pe Twitter de Nadia Abu Shaban, fotojurnalist în Gaza. Imaginea s-a răspândit rapit pe rețeaua de socializare, fiind însoțită de comentarii precum „incredibil de trist” sau „umanitatea a eșuat”. Peste 11.000 de oameni au  distribuit postarea inițială de pe Twitter, iar apoi fotografia a fost postată și pe alte rețele de socializare.

Suspicioși, unii internauți au acuzat că fotografia ar fi un fals deoarece a fost postată pe Twitter fără sursă. Abu Shaban a confirmat că nu ea a făcut fotografia, dar nu știa cine era autorul.

Lucrurile s-au lămurit când un utilizator a publicat pe rețeaua Imgur o copie dintr-un ziar în care apărea fotografia respectivă, susținând că a fost făcută de un fotograf turc, Osman Sağırlı, cândva prin 2012, și că în imagine apare un băiat.

„Copiii își reflectă sentimentele cu inocență”

Contactat de BBC, Osman Sağırlı, care lucrează acum în Tanzania, a explicat că în imagine apare de fapt o fetiță pe nume Hudea, nu un băiat. Imaginea a fost realizată în tabăra de refugiați Atmeh din Siria, în decembrie 2014. În vârstă de 4 ani, Hudea a călătorit până în tabăra aflată aproape de granița cu Turcia alături de mama sa și de cei doi frați. Călătoria a dus-o la 150 de kilometri de casa ei din Hama, un oraș din Siria.

„Foloseam un teleobiectiv, iar ea a crezut că este o armă. Mi-am dat seama că era îngrozită după ce am făcut poza și m-am uitat la imagine, deoarece și-a mușcat buzele și și-a ridicat brațele. În mod normal, copiii fug, își ascund fețele sau zâmbesc atunci când văd un aparat de fotografiat”, a povestit fotograful.

„Știi că în tabere sunt oameni dislocați. Are și mai mult sens să vezi ce au suferit nu prin intermediul adulților, ci al copiilor. Copiii sunt cei care își reflectă sentimentele cu inocență”, a mai spus el.

Imaginea a fost publicată într-un ziar din Turcia în ianuarie 2015, unde Osman Sağırlı a lucrat timp de 25 de ani, documentând dezastre naturale și războaie din afara țării, scrie greatnews.ro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Inedit » POVESTEA CUTREMURĂTOARE din spatele FOTOGRAFIEI care a emoționat tot internetul. Sute de persoane au început să plângă