Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Preţul unui bilet la bordul celei mai lungi curse aeriene din lume. Durează 29 de ore şi acoperă 20.000 km

Cel mai lung zbor din lume a avut recent prima sa cursă. Acesta durează 29 de ore și acoperă 20.000 de kilometri. Noua rută a companiei China Eastern Airlines pornește din Shanghai, China și ajunge la Buenos Aires, Argentina. Zborul durează peste 25 de ore, iar cel de întoarcere cu patru ore mai mult, scrie Daily Mail.

de Redactia Observator

la 08.12.2025 , 17:01

Preţul unui bilet la bordul celei mai lungi curse aeriene din lume. Durează 29 de ore şi acoperă 20.000 km Imagine ilustrativă - Shutterstock

Pe 4 decembrie, pasagerii au fost transportați cu un Boeing 777-300ER cu 316 locuri. Avionul urmează să opereze această rută de două ori pe săptămână. Zborul a decolat de pe Aeroportul Internațional Shanghai Pudong la ora 2 dimineața (ora locală) și a aterizat la Aeroportul Internațional Ezeiza din Buenos Aires cu zece minute înainte de ora programată, la 16:45 (ora locală), scrie Daily Mail

Prețurile biletelor pentru noua rută ar varia între 1.293 și 1.911 de euro pentru clasa economică. Clasa business costă în jur de 4.200 de euro.

Înainte de introducerea acestei rute, cei care doreau să călătorească între China și Argentina erau nevoiți să petreacă peste 30 de ore pe drum, de obicei cu zboruri de legătură și escale.

Articolul continuă după reclamă

Deși traseul nu este direct, cu o escală de două ore în Auckland, Noua Zeelandă, lansarea zborului în cauză este un semn că zborurile ultra-lungi (adică având peste 16 ore de zbor continuu) devin din ce în ce mai comune.

Un nou "Drum Aerian al Mătăsii" între Asia-Pacific şi America de Sud

China Eastern Airlines a descris anterior zborul ca fiind "prima rută comercială din lume care leagă două orașe aflate la antipod. [...] Ruta Shanghai Pudong–Auckland–Buenos Aires este văzută ca o măsură importantă pentru construirea unui nou ‘Drum Aerian al Mătăsii’ între Asia-Pacific și America de Sud".

China Eastern a precizat într-un comunicat că această rută "deschide un ‘coridor spre sud’ care leagă capetele opuse ale Pacificului și remodelează călătoriile aeriene între trei continente".

Pe măsură ce tehnologia avansează, avioanele devin mai ușoare și mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil. În 2026, compania aeriană australiană Qantas va lansa noi servicii ultra-long-haul, inclusiv un zbor de 20 de ore fără escală între Londra și Sydney.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi încredere în promisiunile noului primar al Capitalei?
Observator » Inedit » Preţul unui bilet la bordul celei mai lungi curse aeriene din lume. Durează 29 de ore şi acoperă 20.000 km