Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trei cercetători susțin că o navă extraterestră se află în Sistemul Solar și ar ataca Pământul în noiembrie

Un obiect interstelar descoperit recent în Sistemul Solar ridică semne de întrebare în comunitatea științifică. Cercetători în astrofizică iau în calcul, într-un scenariu teoretic, că ar putea fi vorba despre o navă extraterestră care s-ar putea apropia periculos de Pământ în luna noiembrie.

de Redactia Observator

la 29.07.2025 , 15:04

Un obiect misterios de mărimea Manhattan‑ului se apropie de Pământ Trei cercetători susțin că o navă extraterestră se află în Sistemul Solar și ar ataca Pământul în noiembrie - Shutterstock

Un obiect misterios, denumit 3I/ATLAS, de dimensiunea Manhattanului, a fost detectat traversând Sistemul Solar cu o viteză de peste 60 km/s. Descoperirea, confirmată la începutul acestei luni, a atras atenția comunității științifice, fiind doar al treilea vizitator interstelar observat vreodată. Potrivit unui studiu preliminar publicat marți, semnat de Avi Loeb, Adam Hibberd și Adam Crowl, obiectul ar putea fi o navă spațială extraterestră inteligentă, informează Mediafax.

Ipoteza unei nave extraterestre ostile

Lucrarea afirmă că orbita lui 3I/ATLAS permite o apropiere de Pământ fără a fi detectat, iar în momentul în care va atinge periheliul, cel mai apropiat punct de Soare, la sfârșitul lunii noiembrie, ar putea efectua o manevră secretă de încetinire și ascundere. Acest scenariu ar facilita o eventuală pregătire a unui atac.

Articolul continuă după reclamă

Autorii precizează însă că ipoteza este pur teoretică și nu reprezintă o concluzie certă.

"Consecințele, în cazul în care ipoteza se dovedește corectă, ar putea fi grave pentru umanitate și ar necesita măsuri defensive, deși acestea ar putea fi inutile", avertizează studiul.

Avertismentul cercetătorilor

Inițiatorii studiului, deși sceptici, consideră analiza un exercițiu științific interesant care explorează posibile scenarii legate de contactul cu civilizații extraterestre. Avi Loeb, cunoscut pentru teoriile sale controversate, a mai susținut în trecut că obiecte interstelare, precum Oumuamua, ar putea avea origini artificiale.

Pentru moment, 3I/ATLAS rămâne sub observație, iar specialiștii din întreaga lume monitorizează traiectoria sa. Deși șansele ca obiectul să fie o navă extraterestră ostilă sunt extrem de reduse, studiul atrage atenția asupra importanței pregătirii pentru scenarii neprevăzute în astronomie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Inedit » Trei cercetători susțin că o navă extraterestră se află în Sistemul Solar și ar ataca Pământul în noiembrie