Observator » Inedit » Un urs de câteva sute de kilograme a adormit în piscina pentru copii a unei familii din Statele Unite (Video)

Un urs de câteva sute de kilograme a adormit în piscina pentru copii a unei familii din Statele Unite (Video)

Se estimează că ursul are în jur de 270 de kilograme Ursul a dormit aproximativ o oră în piscina pentru copii - Regina Keller via CNN
Cristi Ioniţă | Timp citire: 1 minut
Publicat la 26.07.2020, 11:12 | Modificat la 26.07.2020, 11:15

O familie din Statele Unite a avut parte de o surpriză uriașă, când un urs de câteva sute de kilograme a pătruns în curte și a adormit în piscina pentru copii.

  • Momentul inedit a fost înregistrat de proprietara casei.
  • Ursul a fost pus pe fugă zgomotul produs de nepoții proprietarei și de câinii acestora.

Incidentul inedit s-a produs în Fort Valley, statul Virginia, respectiv în curtea casei deținute de Regina Keller.

Conform CNN, casa Reginei Keller este în apropiere de o pădure, astfel că femeia este obișnuită să vadă animale sălbatice.

Însă până acum nu se întâmplase ca un animal să-i pătrundă în curte.

Articolul continuă după reclamă

Ursul a fost însă atras de răcoarea apei din piscina pentru copii. S-a îmbăiat puțin, iar apoi a dormit aproximativ o oră.

A fost trezit și pus pe fugă de zgomotul făcut de nepoții Reginei Keller care tocmai veneau în vizită cu mai mulți câini ținuți drept animale de companie.

Din fericire, obișnuită să surprindă viața sălbatică din pădurea din apropiere, Regina Keller a înregistrat periplul ursului prin curtea casei sale, iar imaginile au făcut înconjurul internetului.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările