Video Analist: Acordurile lui Putin cu China sunt un pansament, dar nu vindecă dependenţa sa toxică de război

Axa dictatorilor care a strâns rândurile la Summitul din China îi aduce primele beneficii concrete. Putin a semnat un contract uriaş cu Beijingul. Gigantul energetic rus Gazprom şi compania de stat chineză au semnat un acord obligatoriu pentru construirea conductei Puterea Siberiei 2.

Aceasta va fi folosită pentru transportul gazelor din Rusia, prin Mongolia până în China, timp de trei decenii. Potrivit estimărilor, prin această conductă Moscova va livra Beijingului aproximativ 50 de miliarde de metri cubi pe an. Rusia şi China au mai convenit şi să crească livrările prin Puterea Siberiei 1, deja existentă, de la 38 la 44 de miliarde de metri cubi pe an. Nu a fost singura demonstraţie de forţă din Beijing.

În total, China şi Rusia au semnat peste 20 de acorduri comerciale, care ar trebui să scoată Kremlinul din criză în ciuda tuturor sancţiunilor aplicate de oficialii din Bruxelles. Deja mult mai încrezător şi sfidător, Vladimir Putin a declarat că este deschis unei cooperări trilaterale cu Washingtonul şi Kievul în privinţa centralei nucleare de la Zaporojîie, pe care Rusia şi-o revendică în teritoriile ocupate.

Într-o întâlnire bilaterală cu premierul Slovaciei, singurul lider din Uniunea Europeană prezent în China, preşedintele rus nu a ezitat să declare că nu are nicio problemă cu aderarea Ucrainei la blocul comunitar, dar intrarea în NATO este exclusă.  

În paralel, Franţa ia în calcul un scenariu sumbru. Oficialii din Paris au cerut spitalelor să fie pregătite să trateze între 10 mii şi 15 mii de soldaţi până în martie 2026. De asemenea, francezii vor să creeze centre medicale în apropierea porturilor sau aeroporturilor pentru a putea redirecționa militarii străini către țara lor de origine. Iar Volodimir Zelenski avertizează că Putin masează iar trupe pe diferite linii sensibile ale frontului.

Am analizat întreaga situație împreună cu Mihai Valentin Cernea, analist politic, specialist în Etica Războiului

Marius Pancu: Cooperarea economică, iată, ajunge la un nou nivel, China - Rusia. Cu ce efect asupra disponibilității Rusiei de a face pace? 

Mihai Cernea: Cu un efect, evident, contrar disponibilității Rusiei de a face pace, pentru că sunt din ce în ce mai puține stimulente, pentru ca Rusia să participe în mod onest într-o negociere de pace,  dincolo de a încerca să tărăgăneze și să amâne sancțiunile care ar putea să vină, poate, nu știm, vreodată, din partea lui Donald Trump, sancțiuni secundare și așa mai departe. Este chiar invers, pentru că, de fapt, ce face Rusia este să elimine din presiunea economică pe care o simte. Și fără presiune economică, nu vom avea, pe scurt, negocieri oneste de pace, ci tot felul de încercări de a menține inițiativa strategică. 

Marius Pancu: Tocmai acum, când vedeam tot mai multe anunțuri, chiar oficial, din Rusia, că economia intră în recesiune, am văzut chiar de la Banca Centrală anunțuri în luna trecută, că nu mai a atât de roz situația. Acordurile pe care le vedem acum în China, unele dintre ele sunt pe termen lung. Cât poate să reziste Rusia, cât poate să mai reziste Rusia fără să cadă sub greutatea sancțiunilor economice europene, până acum?

Mihai Cernea: Este foarte dificil de prevăzut acest lucru. Nu sunt economist de meserie, iar economiștii pe care i-am citit de-a lungul vremii au dat date limită destul de diverse. E clar că cifrele macro ale Rusiei, însă, sunt foarte proaste. Este clar că o economie este supraîncălzită. E clar că începe să fie o problemă mare cu inflația. Și mai e aici un detaliu foarte important, pentru că trebuie să-l avem în vedere. Federația Rusă, în momentul de față, este dependentă de război, din păcate. E dependentă pentru supraviețuirea sa economică. De ce? Pentru că, având în vedere eșecul foarte, foarte mare al încercării lui Vladimir Putin de a mobiliza forțat populația pentru război. 

Să ne amintim că au luat foc centre de recrutare în Rusia  și că s-a pus, cred, în pericol chiar stabilitatea politică a Rusiei, având în vedere că statul rus nu a mai încercat vreodată o astfel de schemă. Ce a făcut statul rus a fost să crească masiv salariile celor care se duc ca voluntari, luați mai mult sau mai puțin pe sus în Ucraina, dar care semnează un contract de voluntari. Nu sunt soldați mobilizati de către stat prin centrele de mobilizare. 

Ce înseamnă acest lucru? Bineînțeles că salariile respective au creat o presiune pe piața muncii din Federația Rusă, care a crescut și ea salariile în consecință, ca să facă față noilor salarii din armată.  Mai mult decât atât, vă dați seama că industria de apărare are și ea salarii foarte mari în momentul de față, pentru că Rusia are nevoie constant de muncitori care să producă echipamentul cu care se comit crime de război în Ucraina. Și în momentul de față, dacă se încheie războiul din Ucraina, vă dați seama ce efect va avea acest lucru pe mai toate zonele salariale din Federația Rusă, nu doar pe cei din armată. Pentru că odată cu scăderea salariilor din armată, evident că nu va mai fi aceeași presiune competițională în discuția acolo și în celelalte zone din piața muncii rusească. Și de acolo, înțelegem că problema este destul de mare. 

Rusia nici nu poate să continuă acest război la infinit, dar și ieșirea din război este foarte, foarte dificilă economic, fără ca economia rusă să devină foarte, foarte instabilă. Drept urmare, este o situație dificilă pentru Vladimir Putin, pentru care aceste târguri cu China sunt un pansament, într-adevăr, dar nu cât să vindece pacientul de dependența sa absolut toxică de război. 

Marius Pancu: Am înțeles ce vrea Vladimir Putin.Sigur are nevoie de bani în acest moment, în primul rând, de arme. Probabil că vom afla și despre acorduri în acest sens de cooperare militară. Ce îi iese însă lui și Xi Jinping? Ce câștigă și pe ce paliere din aceste asocieri și din această reușită de a aduce în același loc dictatorii cei mai mari ai lumii? 

Mihai Cernea: Cred că sunt două aspecte pe care trebuie să le luăm în considerare în analiza acestui fapt. În primul rând, primul aspect trebuie să se cheme Donald Trump. Și anume, aici vorbim despre greșelile multe neforțate ale administrației Trump în politică externă. Vorbim de modul în care acest angajament ideologic pentru taxe vamale, de fapt, crează condițiile ca și Jinping să creeze un astfel de eveniment diplomatic de oareșce succes, inclusiv am văzut și o apropiere față de India în acest context.

O apropiere destul de mare, vom vedea cât este de reală. Aici vorbim din nou de administrația Trump și de modul incoerent în care managerează politica sa externă, care bineînțeles că aduce a atingerea credibilității internaționale a Statelor Unite, de care este nevoie ca ordine actuală internațională, bineînțeles, să poată să fie menținută. Nu există altă țară și altă armată care să descurajeze astfel de lucruri. 

Țările pe care le-am văzut reunindu-se la Beijing poartă denumirea de axa dezordinii sau axa instabilității, Axis of Upheaval. Este vorba de țări care vor să modifice ordinea internațională în acord cu, nu știu, în măsura, e greu să zic interesele lor, mai degrabă în acord cu viziunea lor ideologică.  Adică ideea de bază ar fi ca Statele Unite și Europa să fie mult slăbite, să fie divizate, să nu mai fie în alianțele puternice în care se află în momentul de față, care, bineînțeles, care ar îmbunătăți poziția de negociere tuturor actorilor implicați de pe partea cealaltă în raport cu aceste economii foarte, foarte puternice însă care sunt reprezentate de Statele Unite și de Uniunea Europeană.

Problema este că acest fenomen a apărut strict pentru că Donald Trump a decis să pornească tot felul de războaie comerciale, care creează, bineînțeles, stimulente ca cei care nu se află în aceste războaie comerciale, care nu suferă din partea taxelor vamale ale Statelor Unite, să se unească și să găsească soluții care să cât de cât mai elimine din presiunea pe care o simt din partea Statelor Unite. Și, de asemenea, nici Statele Unite nu își respectă perfect angajamentele în această perioadă. Am văzut toate schimbările care s-au întâmplat cu Ucraina și acest lucru, bineînțeles, că semnalizează că Statele Unite nu sunt un partener în care să ai încredere. Aceasta ar fi partea 1 de răspuns. 

Partea 2 de răspuns, însă, este că dracul nu e atât de negru. De ce? Pentru că toate țările pe care le-am văzut la Beijing nu sunt țări care au viziuni ideologice comune. Au un singur lucru în comun, de fapt. Acel lucru în comun este ideea de a face, cumva, ca Statele Unite să nu mai aibă acest rol de hegemon,  ca Occidentul în general, eventual, să nu mai aibă acest rol de hegemon. Mai departe de atât, vedem, însă, țări cu obiective total diferite. Rusia vrea să își aserteze puterea imperială din nou. 

Partidul Comunist Chinez și Xi Jinping vor să se asigure odată că vor rămâne la putere la infinit, într-adevăr, și că își asigură poziția de preeminență, să recupereze poziția de preeminență pe care a deținut-o China până în secolul 18-19. Iranul are discuția sa în regiune despre islam internaționalist.  Corea de Nord are propriile ei probleme și, de multe ori, țările astea au interese care nu merg foarte bine împreună, dar au acest interes fundamental și le mai lipsește ceva, și anume capacitatea de coordonare. 

De multe ori uităm că NATO și Uniunea Europeană, dar mai ales NATO când ne gândim la zona militară, este o alianță, de fapt, politică, care are în sine construite tot felul de mecanisme care să genereze rapid acord între aliații, între mulți aliați. Acest lucru nu există între țările pe care le-am văzut, de fapt, la Beijing. De fapt, Beijing este prima dată când vedem o acțiune ceva mai coerentă, dar va mai durea foarte mult timp până când se secreze structurile organizaționale pentru așa ceva. Timpul încă nu este pierdut din acest punct de vedere. 

Marius Pancu: Și atunci, ce mai poate să dea înapoi parcursul ăsta pe care îl vedem de apropiere? Care ar fi factorii care să readucă, de pildă, India, care era un aliat al Washingtonului pe linia asta de parteneriat mai degrabă cu Statele Unite, decât cu China, unde Narendra Modi, de pildă, nu a mai fost de șapte ani de zile în vizită.

Mihai Cernea: Un Occident unit, State Unite care să acționeze coerent, State Unite care să își reevalueze poziția față de propria putere soft. Am văzut cum Donald Trump a pur și simplu a  măcelărit  puterea soft a Statelor Unite, considerându-se în echipa lui că puterea hard este îndeajuns, nu este îndeajuns, trebuie să te îngrijești de aceste alianțe pe care le ai și să creezi stimulantele necesare ca măcar o democrație precum China să nu să ni se alăture neapărat dar cât să putem să avem o relație mult mai funcțională decât avem în momentul de față, să nu uităm totuși că, de exemplu, între China și India există multiple dispute territoriale.

În general, China este un vecin incomod pentru mai toți vecinii săi din cauza pretenților sale teritoriale. Acestea sunt lucruri care ar putea fi speculate în măsura în care, într-adevăr, tu acționezi coerent și predictibil pe scena internațională. Iar, din păcate, în momentul de față și din cauza propagandei, dar și din cauza problemelor interne, Occidentul nu este foarte coerent. Și până când nu va fi din nou coerent,  bineînțeles că se vor crea stimulentele ca aceste țări să coopereze din ce în ce, mai mult, întru divizarea noastră.

Marius Pancu: Pomeneaţi  dumneavoastră despre nostalgia chineză pentru supremația secolului 18-19. În siajul acestui summit din China, BBC face o analiză cu privire la marina chineză și spune că recuperează cu o viteză uluitoare decalajul pe care-l avea față de Statele Unite. Estimează construcția de ambarcațiuni militare la un total de 200 de ori mai mare decât ce se întâmplă în Statele Unite. Sigur, are de recuperat, spuneam. Iar Xi Jinping spunea chiar că e garanția că nu vor mai exista așa cum a existat între 1840 și 1949, 470 de invazii care au dus la suferință nespusă și care au dus la umilință, nu secolul umilinței. Ce prevestește capacitatea asta de a construi, de disponibilitatea asta de a construi a Chinei și de a recupera decalajul militar? 

Mihai Cernea: Este una dintre marile-marile probleme strategice cu care ne confruntăm în momentul de față și nu e vorba doar de flotă, e vorba de întreaga industrie a Chinei care a devenit nu doar industria Chinei, ci din foarte multe puncte de vedere, industria lumii însăşi. Dacă sunt de acord undeva cu J.D. Vance și cu Donald Trump este că s-ar putea să ne fi deindustrializat prea mult în Occident și ce înseamnă acest lucru? Foarte simplu spus, dacă vreodată, Doamne ferește, ar începe un război Statele Unite - China, dacă Statele Unite nu câștigă repede acel război, atunci acel război va fi decis până la urmă de industrie, de capacitatea țărilor de a înlocui echipamentele pierdute și bineînțeles elementele care țin de resursa umană.

Iar aici China ar sta foarte bine într-un război atriţional, într-un război pe termen lung cum a fost primul război mondial, cum a fost al doilea război mondial, pentru că bineînțeles ar avea baza industrială care să îi permită să piardă războiul mai târziu decât restul actorilor implicați în război și asta bineînțeles că toată lumea e conștientă de acest fapt și asta bineînțeles că îi dă o anumită  preeminență Chinei în afacerile internaționale, pentru că dacă știi că pe termen lung te bat, evident că încerci  să negociezi altfel cu ei decât dacă rezultatul conflictului nu ar fi ușor de decis. Evident că și economia chineză depinde de relații bune cu Occidentul, cu Uniunea Europeană chiar și cu Statele Unite.

Nu e atât de ușor ca un astfel de eveniment apocaliptic să se întâmple. Ar fi suicid economic pentru toată lumea, dar nu putem să nu ținem cont în negociările internaționale de faptul că baza industrială a planetei în momentul de față se află în China și aici într-adevăr trebuie să existe eforturi și la nivelul Uniunii Europene și la nivelul Statei Unite, măcar ca industria de apărare să fie mai mult extinsă. 

Marius Pancu: Am văzut mai devreme și imaginele cu Vladimir Putin și  un lider european, Robert Fițo, nu e rar necunoscută, nu e o surpriză simpatia lui Fițo pentru Vladimir Putin, e poate o poate surpriză că se afișează atât de ostentativ alături de Vladimir Putin. Întrebarea secundară ar fi dacă și poate retorică,  dacă ar trebui să facă ceva ceilalți lideri europeni după sfidarea asta. Întrebarea  principală este însă derivată din ce spunea Vladimir Putin în întâlnirea  asta bilaterală. De ce e de acord Vladimir Putin ca Ucraina să intre în blocul comunitar?  De ce nu are nicio obiecție aici?

Mihai Cernea: Eu nu cred un cuvânt din aceste lucruri pe care le spune Vladimir Putin, vă spun sincer. Eu nu cred că, de fapt, Rusia este de acord ca Ucraina să intre în Uniunea Europeană. Este doar o momeală pentru divizarea și mai mare a aliaților, pentru că dacă avem această soluție simplă pentru ieșirea din conflict, doar renunțăm la NATO, adică renunțăm atenție la garanții de securitate pentru Ucraina, adică amânăm conflictul  pentru mai târziu și rămâne această momeală, dar măcar îi lăsăm Uniunea Europeană. Să ne amintim că în 2014 Federația Rusă este cea care îi comandă lui Victor Ianucovici să înceteze, de fapt, procesul de aderare al Ucrainei la Uniunea Europeană. De acolo încep, de fapt, toate problemele  care ne duc astăzi aici, din momentul în care exista o opțiune clară a ucrainenilor de rând pentru Uniunea Europeană, și Vladimir Putin a lăsat lucrurile să ajungă până în punctul în care să blocheze cerându-i Ucrainei, parcă undeva la 50 de miliard de dolari, ca să iasă una între povești, ca să îi permită să meargă mai departe bani, bineînțeles, pe care Ucraina nu i-a avea la vremea respectivă.

Marius Pancu: Vedeți vreun indiciu prin faptul că a apărut ieri sau alături, apropo de Ianucovici, un videoclip în care acesta spunea exact același lucru ca Vladimir Putin, că aderarea la UE era în regulă, nu a vrut niciodată aderare la NATO, nu știm când e datat, n-am primit mai multe informații, dar a apărut în spațiu public acum două zile acest videoclip.

Mihai Cernea: Să ne amintim că viața lui Ianucovici e dependentă de Putin în momentul de față,  este realitatea și tot ce va spune Ianucovici va fi exact ce trebuie să spună ca să rămână în viață, să ne amintim că oamenii aceștia de la Kremlin sunt foarte, foarte duri. Este clar că orice pas pe care Ucraina va face în drumul ei occidental constituie amenințarea existențială pentru regimul putinist. Pentru că dacă Federația Rusă, cetățenii Federației Ruse, cetățenii de rând nu bagă în seamă țări ca România sau ca Polonia, ei au multe rude, merg în vacanță în Ucraina și a fi expuși la o Ucraină prosperă și liberă în interiorul ar fi evident pentru toată lumea că regimul putinist de fapt nu prea are ce să le ofere mai mult, mai bine decât un regim democratic rușilor, având în vedere gradul în alt de corupție din țară, gradul de subdezvoltare dincolo de Moscova și Sankt Petersburg și bineînțeles  gradul de violență al acestui regim, care iarăși nu trebuie să fie ignorat.

Rușii bineînțeles că ar putea mai bine și orice indiciu care ar putea duce, care ar putea afecta propaganda a regimului este o problemă. Astfel, simpla existență a democrației este o amenințare pentru Vladimir Putin și simpla existență a unei democrații prospere lângă Rusia, precum Ucraina, cu care Rusia are într-adevăr o istorie specială, ar fi o problemă și mai mare. De aceea nu cred nici măcar un cuvânt, nu cred că Vladimir Putin este de acord ca Ucraina să intre în Uniunea Europeană și nu ar trebui să picăm după fentă.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰