Video Analist: Summit-ul de la Beijing, momentul în care SUA ar fi decis să îşi schimbe atitudinea faţă de Rusia

Ucraina trebuie înarmată pentru a deveni un arici de oţel, capabilă să anihileze orice tentativă de agresiune a Rusiei, mai punctează planul militar. Altminteri, Miniştrii Apărării din ţările-membre NATO şi Ucraina s-au reunit în Bruxelles pentru a discuta despre consolidarea sprijinului pentru Ucraina, dar şi pentru a îmbunătăţii riposta Alianţei Nord-Atlantice, după incursiunile dronelor Rusiei în spaţiul aerian european.

La reuniune a venit şi şeful Pentagonului, care, până acum, a preferat prezenţa online. Pete Hegseth a schimbat retorica şi i-a transmis lui Vladimir Putin că, dacă nu se va aşeza la masa negocierilor, SUA sunt gata să-şi joace rolul şi să impună costuri. Le-a cerut statelor membre să contribuie mai mult pentru sprijinul acordat Kievului, cu menţiunea că deşi vine mai multă muniţie către Ucraina, livrarea de rachete Tomahawk nu va fi luată în discuţie la această reuniune. Nici prea târziu însă.

Decizia ar putea fi anunţată vineri, când Volodimir Zelenski merge la Washington pentru o discuţie faţă în faţă cu Donald Trump. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că peste jumătate dintre membrii NATO s-au angajat să achiziţioneze arme americane pentru Ucraina. Iniţial, erau doar 6 state, acum sunt 16, dar nu a specificat şi care sunt acelea şi nici suma promisă.

 Am analizat întreaga situaţie alături de Mihai Valentin Cernea, specialist în Etica Războiului

Marius Pancu: Că l-auzim pe Trump, că se joacă, ba cu retorica, ba sprijină Ucraina, ba, n-o mai sprijină, e una. Că l-auzim pe Pete Hegseth că dintr-o dată amenință regimul Vladimir Putin, pare totuși ceva diferit. Cum traduceți strategic și în strategie concretă această schimbare de ton?  

Mihai Cernea: Este unul dintre marile mistere. Ce s-a întâmplat exact la Casa Albă de avea această schimbare de ton destul de considerabilă, dacă e să vedem ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Din punctul meu de vedere, speculez puțin aici, cred că elementul cheie este summit-ul de la Beijing, pe care l-am comentat chiar acum câteva săptămâni, când am văzut foarte clar cum acest plan pe care îl aveau americanii de, se spunea, Reverse Nixon, încercarea de a rupe Rusia, Federația Rusă de China, și de a duce în sfera de influență americană, a eșuat lamentabil, cum era absolut previzibil că o va face, având în vedere legăturile profunde economice care s-au format între China și Rusia în ultima perioadă, și rolul din ce în ce mai puternic pe care Rusia îl are în jurul Rusiei și în jurul, cum să spun, regimului de la Kremlin. 

Este foarte importantă relația cu China în momentul de față, din mult mai multe puncte de vedere decât poate ne imaginăm. Și, drept urmare, odată ce acest plan de ruptură între Rusia și China nu s-a întâmplat, nu a ajuns la bun sfârșit, este clar că Statele Unite trebuie să-și regândească un pic, Statele Unite sub Trump, mai precis, trebuie să-și regândească un pic planurile de descurajare a Chinei, și, din momentul ăsta, are nevoie de o Europa puternică, care să rămână aliată cu Statele Unite, și are nevoie de o Rusie care să nu fie foarte puternică, pentru a nu face prea multe probleme în caz că Republica Populară Chineză va decide, sper să nu decide, dar dacă va decide, vreodată să înceapă un război în Marea Chinei de Sud și să scoată prezența americană de acolo, sau să încerce să scoată prezența americană de acolo.  

Cred că cheia de înțelegere aici este exact aceasta, este mai degrabă relația China-SUA, decât relația SUA-Rusia sau Europa-Rusia, din punctul acesta de vedere, care a forțat cumva administrația Trump să-i schimbe retorica. Mai mult aș mai specula și că s-ar putea să se fi schimbat un pic structura, relațiile de putere din interiorul administrației Trump, și s-ar putea ca în momentul de față să fie republicani, cum să spun, mai din zona lui Mark Rubio, republicani clasici, care să aibă o viziune mai degrabă neoliberală asupra modului în care Statele Unite ar trebui să-și aserteze hegemonia, și s-ar putea ca ei în momentul de față să fie mai influenți în jurul lui Trump decât facțiunea Musk, facțiunea Hegseth, cei care dominau discursul întreg.

Marius Pancu: Exact, Hegseth părea că face parte din altă tabără, da.  

Mihai Cernea: Da, poate că în continuare face parte din altă tabără, dar ordinele care vin de sus trebuie respectate și de secretarul războiului, cum îi spune el acum, cum îi spun ei acum, și bănuiesc că și Pete Hegseth așa și-ar dori foarte mult să-și păstreze jobul, mai ales după multipele gafe pe care le-am văzut în ultima vreme, de când este el, de fapt, secretarul războiului. Au fost foarte multe gafe, foarte multe probleme, foarte puțină coerență la vârful Pentagonului, așa că nu cred că dacă Donald Trump dă un ordin, Pete Hegseth își permite să-și joace jocurile politice, ci mai degrabă cred că va face ce spune șeful.

Marius Pancu: Da, e interesant ce spuneți de China și mă gândesc la o declarație care a venit chiar astăzi din partea Ministrului de Externe al Estoniei, de fapt două lucruri, puncta acesta, unul că Putin luptă, de fapt, pentru viața sa, de asta ar duce războiul, doi - că adevăratul proprietar al Rusiei în acest moment este China. Și atunci nu pot să nu mă întreb cum se raportează Europa la această situație, în care avem o Rusie pe care o desemnează agresivă și care e proprietatea Chinei în acest moment, dar pe de altă parte are relații cât se poate de extinse, Europa în continuare, cu China, în domeniul economic, cel puțin.

Mihai Cernea: Cred că China e proprietarul Rusiei. Cred că mai degrabă se formează un fel de relație de vasalitate, dar trebuie și acceptată de către China. China, momentan, scoate cât poate de mult din această relație, vorbim aici de energie ieftină, vorbim de o piață de desfacere, vorbim de un ajutor mai degrabă ascuns, care se evite sancțiunile europene și americane, și e bine că e ascuns, mai degrabă decât să fie în văzul lumii, ar fi mai intens dacă ar fi în văzul lumii, de a ajuta Rusia să se depășească sancțiuni, dar nici China nu își permite să meargă prea departe, tocmai datorită acelor legături profunde economice care apare și cu Europa, dar și cu Statele Unite.

Ambele, și Statele Unite și Europa, sunt esențiale pentru prosperitatea chineză și China nu își permite atât de mult să se joace cu legăturile sale economice. Mai mult, Federația Rusă ar fi un vasal incomod pentru China, pentru că este un vasal care nu-și acceptă statutul de vasal, ci în continuare să crede un mare imperiu cu un destin global. 

Și să ne aducem aminte că Republica Populară Chineză mai are un vasal incomod, și anume Corea de Nord, și vedem în câte situații Corea de Nord a adus totuși niște probleme pentru China, mai ales în relațiele Chinei cu Occidentul. Așa că nu știu dacă încă în China s-a acceptat faptul că Rusia este vasal, chiar dacă relația, într-adevăr, seamănă foarte mult cu o relație de vasalitate în momentul de față. 

Marius Pancu: Și dacă tot l-am pomenit să ne referim și la celălalt punct din declarația Ministrului de Externe, Putin luptă prin acest război pentru viața sa și pentru continuitatea sa, probabil în Moscova, asta a vrut să spună, la putere, asta a vrut să spună Ministrul de Externe. Am văzut în contrapartidă nişte filmări publicate inițial de The Telegraph, nu e neapărat sursa în care să ai încredere 100% întotdeauna, dar erau niște filmări cu proteste din Sankt Petersburg, câteva sute de oameni. Ce a vrut să spună cu declarația asta că luptă pentru viața sa, cât adevăr e în ea, și ce fel de mișcare poate să genereze un astfel de protest în Sankt Petersburg, în care oamenii cântau cântece anti-război? 

Mihai Cernea: O să încep invers, în ordinea întrebărilor pe care mi le-ați spus. Absolut nimic nu va face acel protest, cum nu a reușit niciun protest în China, mai toți în Rusia, mai toți rușii care aveau viziuni mai degrabă liberale, sau poate mai degrabă mai pacifiste, mai europene, au fugit între timp. Cei care s-au întors s-au întors pentru bani, și din păcate ce s-a întâmplat în Federația Rusă cu mișcările de protest, cu mișcările pro-democratice, ne arată că și în 2025, un stat represiv poate să-și sperie cetățenii în a fi cuminți și în a nu protesta. 

E foarte important să înțelegem că chiar și în ziua de astăzi represiunea funcționează foarte bine, deci nu-mi pun mari speranțe în acel protest și statul lui Putin are resursele să înnăbușe chiar și în sânge un astfel de protest fără prea mari comentarii. Cu privirea la declarația pe care o comentăm, sunt de acord că într-un fel sau altul cel puțin Putin percepe că viața lui este legată de acest război sau că supraviețuirea regimului său este dată de acest război în momentul de față.  

Știm foarte clar că Rusia se află, că ne place sau nu ne place să recunoaștem într-o criză de succesiune. Putin nu a denumit niciodată un succesor, nu e clar cine ar putea să urmeze după Putin care să îndeplinească același rol de broker de putere între multiple facțiuni cvasi-mafiote care să compună în momentul de față statul rus. Nu e clar dacă cineva chiar poate să-l înlocuiască fără să există un conflict care se poate transforma în război civil. 

E o situație foarte, foarte complicată pe termen mediu și lung pentru Rusia odată ce Vladimir Putin nu va mai fi la putere. Și de asemenea, și în plan personal avem exemplul din Kazahstan când fostul dictator nu avea un băiat care să-i ia locul. Și cum cultura respectivă era patriarhală din multe puncte de vedere, acesta n-a putut să-și pună una dintre fiice în locul său ci a ales un birocrat cu minte și anume actualul lider al Kazahstanului, domnul Tokayev, domnul președinte Tokayev care a preluat ulterior toată puterea de la fosta familie și o bună parte din avere.  

Și sunt convins că în Rusia această succesiune s-a văzut foarte, foarte urât de către Vladimir Putin care și-a dat seama că dacă va fi înlocuit de cineva care nu este într-o legătură de sânge cu sine sau o legătură profundă cu sine s-ar putea să aibă de suferit, dacă nu el odată ce pleacă de la putere, atunci familia lui.  

Și în condițiile de față războiul din Ucraina funcționează ca să consolideze statul rus în jurul lui Putin și a unui nucleu dur de oameni loiali ai lui Vladimir Putin. Și de asemenea e absolut cumva, nu o să zic de înțeles, dar e un calcul rațional ca Ucraina să fie atacată când ai trei asumpții. O dată că Occidentul nu va riposta, o dată că Ucraina nu va riposta, și a treia că Armata Rusă e în poziția de a cuceri Ucraina în trei zile. 

Din fericire pentru Ucraina, din fericire pentru noi, niciuna dintre cele trei asumpții nu s-a dovedită a fi adevărată. Lucru care ne spune ceva și despre disfuncția, despre anumite disfuncții care au apărut la nivelul serviciilor secrete rusești de Vladimir Putin s-a bazat pe aceste asumpții când a început războiul. 

Mai rău dacă ne uităm la economie, la ce putem afla despre economia Rusiei în momentul de față ne este clar că este dependentă în mod toxic de război, are nevoie de război ca să poată să mai funcționeze și mai mult ziua de după război. Este o mare problemă pentru regimul de la Kremlin pentru că vor fi niște sute de mii, poate chiar un milion de veterani care se-ntorc acasă pentru care Rusia nu va avea nimic economic de oferit după acest război, odată ce bugetele militare scad. Şi știm că Rusia are probleme din ce în ce mai mari cu inflația, economia se supra-încălzește și așa mai departe și șocul economic, plus niște oameni care sunt traumatizați de război, primiți acasă de o populație care nu și-a dorit acel război și nu se va uita cu ochi buni la acești oameni și nu îi va angaja și acești oameni nu își vor găsi o viață liniștită în viitoarea Rusie.

Ne e clar ce probleme sociale profunde vor apărea în substratul social al Rusiei după ce acest război se va încheia. Deci, într-un fel Vladimir Putin cel puțin percepe că are nevoie de acest război ca regimul său să fie în siguranță. Acum, singurul mod, această explicație pe care am oferit-o ne oferă și singurul mod prin care acest război poate fi încheiat și anume o presiune îndeajuns de mare pe Vladimir Putin încât să-i se schimbe calculul să vadă că continuarea războiului aduce și mai puțină siguranță pentru regimul său decât oprirea războiului şi acestea sunt intențiile din perioada aceasta. 

Marius Pancu: Şi atunci aici vine întrebarea. Pentru că am văzut și strategia aceasta pe care o va prezenta oficial, potrivit Politico, o Comisie Europeană mâine ca până în 2030 Uniunea Europeană, țările din Uniunea Europeană să fie pregătite să ducă un război cu Rusia. Vorbește documentul respectiv despre o Rusie care în viitorul apropiat reprezintă o amenințare constantă dacă ea rămâne militarizată și vă întreb în condițiile în care regimul lui Putin rămâne în picioare ce fel de cale de coexistență pragmatică, strategică există între între Uniunea Europeană și Moscova fără, dacă luăm în considerare fundamentul ăsta pe care se creează strategia de securitate prezentată mâine?

Mihai Cernea: Să observăm în primul rând că toate argumentele pe care le-am oferit până acum asumă că Vladimir Putin rămâne rațional dar pleacă de la alte informații și alte valori decât plecăm noi. Adică face calcule raționale în măsura în care Vladimir Putin rămâne cât de cât un actor rațional, dar invazia din februarie 2022 ne dă motive serioase să avem dubii în această direcție, în măsura în care Vladimir Putin rămâne un actor rațional, fix această pregătire de război constituie factorul principal de descurajare pe care l-avem. Pentru că un lucru să fie clar pentru telespectatorii Antenei 1, toată discuția aceasta despre pregătiri de război și cumva sunt nemulțumit de formularea pe care au găsit-o europenii la Consiliu pentru acest document. Nu este pentru ca noi să pornim la război, ci toată această muncă birocratică militară, de antrenament, de achiziții, industrială care are loc în această perioadă există tocmai ca să descurajeze oamenii din țări militare.

Din păcate trăim într-o lume în care din ce în ce mai mulți lideri politici recurg la soluțiile militare pentru problemele lor și singura soluție pentru care noi putem să păstrăm această grădină a păcii, dacă vreți, care se cheamă Uniunea Europeană, este dacă oricine se uită în direcția noastră cu gânduri necurate, ca să zic așa, vede puterea Uniunii Europene, vede puterea țărilor europene, vede că avem capacitatea de a ne uni când este cazul, indiferent care sunt diferențele între noi și de a ne apăra și atunci renunță la orice agresiune militară și singura de înțeles cale rămâne negocirea și comerțul.

Așa că noi nu ne pregătim de război de fapt, ci noi ne pregătim să descurajăm în mod eficace orice amenințare care ar putea să apară la adresa continentului european și la adresa oricărei țări europene. Acesta este obiectivul  acestor întâlniri și sper ca ele să ducă la un plan care să fie și funcțional, evident că 2030 e un termen destul de distant dar trebuie să înțelegem că e foarte complicat, sunt foarte multe țări, foarte multe contracte, foarte multe fluxuri de aprovizionare care trebuie puse la punct în perioada asta, sunt foarte multe capacități tehnologice care trebuie dezvoltate ș.a.m.d. și va dura.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰