Video Portretul lui Zohran Mamdani, primarul de 34 de ani al New Yorkului. Trump l-a numit "comunist"
Cel mai important scrutin din SUA a fost cel din New York, în care un democrat progresist - autodefinit socialist, dar etichetat de Trump drept comunist - s-a confruntat cu un membru al vechii gărzi din acelaşi partid, e vorba de Andrew Cuomo, care a pierdut alegerile primare din interiorul partidului şi a ales să candideze independent. Deşi din poziţia de guvernator al New York-ului se contrase cu Donald Trump, acesta a primit un sprijin neaşteptat din partea preşedintelui care şi-a îndemnat baza de susţinători republicani să voteze Cuomo şi nu candidatul propriului partid, pentru că acesta n-are nicio şansă. Noi am analizat întreaga situaţie alături de Aurelian Crăiuţu, profesor de Ştiinţe Politice la Indiana University.
Cuomo a respins sprijinul lui Trump, spunând că nu-l interesează. Totuşi, Donald Trump a făcut o adevărată obsesie asupra candidatului din pole-position, pentru că reprezintă tot ce urăşte: este imigrant, este musulman şi, cel mai rău, reprezintă latura progresistă a Partidului Democrat pe care preşedintele SUA o etichetează drept "lunaticii de extremă stânga".
Zohran Mamdani, câştigatorul alegerilor, a promis că va transforma New York-ul într-o metropolă mult mai accesibilă pentru oamenii de rând, va bloca preţul chiriilor şi va oferi creşe gratuite pentru toată lumea.
Donald Trump l-a catalogat pe Mamdani drept comunist şi ameninţă că va tăia fondurile federale pentru New York, dacă democraţii vor ajunge la conducere. Liderul de la Casa Albă nu s-a oprit aici. Preşedintele american a susţinut că orice evreu din New York va vota pentru tânărul democrat este "prost". Asta pentru că Mamdani a declarat că nu crede în dreptul Israelului de a întemeia un stat evreu, pentru că nu crede în dreptul niciunui stat de a avea un sistem ierarhic bazat pe religie sau rasă.
Diferenţa de vârstă dintre cei doi candidaţi e uriaşă. Mamdani are 34 ani, iar Cuomo 67. Andrew Cuomo a demisionat din funcţia de guvernator al New York, după un val de acuzaţii de agresiune sexuală, dar acesta a negat constant acuzaţiile, iar în câteva dintre cele 13 cazuri judecătorii au decis deja că nu există probe.
Noi am analizat întreaga situaţie alături de Aurelian Crăiuţu, profesor de Ştiinţe Politice la Indiana University. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de acesta:
- Ajutați-ne să înțelegem, întâi, diferența aceasta ideologică în jurul candidatului Mamdani, pentru că se autodefinește socialist, Donald Trump îl numește comunist. Unde se situează între cele două capete ale segmentului?
- Zohran Mamdani este, în clipa de față, candidatul sprijinit de aripa progresistă a Partidului Democrat. Este proclamat democrat-socialist, deci nu comunist, și este sprijinit de alegători precum Alexandria Ocasio-Cortez sau Bernie Sanders, deci aripa radical-progresistă a Partidului Democrat. Contrastul între Mamdani și candidata democrată pentru guvernatorul în Virginia este unul important și arată cât de divers este Partidul Democrat în clipa de față. Există această aripă progresistă Mamdani și este apoi aripa centristă, ca să zic așa, a Partidului Democrat, care are șanse să câștige în Virginia.
Deci Mamdani este un candidat, să zic așa, neconvențional. Ați prezentat anterior câteva dintre punctele pe care el le-a pregătit în campania electorală. Există, ca să zic așa, o anumită senzație în jurul numelui lui. El este un candidat tânăr, plin de energie, care promite, însă în spatele lui este un palmares destul de slab. E un candidat care nu are o experiență politică mare. CV-ul lui este unul destul de limitat și, deci, din acest punct de vedere, el este, ca să zic așa, un candidat riscant. Pe de altă parte, există un val de entuziasm în jurul lui, mai ales din partea tinerilor și era greu de crezut că un candidat cu un palmares atât de contestat precum Cuomo putea câștiga alegerile.
- Dacă ne uităm la punctele astea de care vorbeaţi și dumneavoastră, creșe gratuite pentru toată lumea, chiar și blocarea chiriilor, în Europa nu par atât de extremiste pe cât le par unor americani. De asta vă întreb, elementele de socialism, sau comunism, cum le numește Donald Trump la Mamdani, cât sunt ele de extremiste din punctul ăsta de vedere ideologic sau sunt extremiste doar pentru că Statele Unite sunt obișnuite cu un alt fel de percepție asupra măsurilor sociale?
- Cuvântul "comunist" trebuie lăsat în afara discuției, pentru că Mamdani nu este comunist, evident. Cuvântul "socialist" este mai complicat, pentru că în Statele Unite există, să zic așa, elemente socialiste, dar nu există un curent socialist puternic. Însă, în rândul tinerilor, cuvântul "socialist" are o anumită tracțiune în clipa de față și reprezintă oarecum o speranță de reînnoire a eşichierului politic. Asta nu înseamnă că va apărea un partid socialist în curând, însă trebuie spus că aripa aceasta progresistă a Partidului Democrat este una destul de activă în clipa de față și există un entuziasm pentru candidați de tipul Mamdani, Alexandria Ocasio-Cortez sau alții.
Ei au fost mai activi la începutul Administrației Biden, apoi au ieșit puțin din atenție, dar revin în clipa de față cu acest candidat neconvențional, care reprezintă o speranță. Deci el, în clipa de față, reprezintă exact opusul a ceea ce Andrew Cuomo este în clipa de față. E o diferență de 33 de ani între cei doi candidați și e o diferență între platforme. Mamdani s-a concentrat în campania lui pe problema accesibilității nivelului de viață în New York, care e un oraș foarte scump, unde oamenii o duc din greu ca să-și plătească chiriile. Și în acest punct de vedere cred eu că concentrarea lui pe teme economice este un atuu pe care el îl valorifică în ziua de astăzi.
- E interesant ce spuneți legat de atracția din ce în ce mai mare pentru socialism în rândul tinerilor. Cred că am văzut un sondaj în care afinitatea pentru socialism în rândul tinerilor era undeva la 67%, în timp ce pentru capitalism era de 40%. Cum se explică asta vă întreb? Și cum arată clivajul între generații? Că îmi imaginez că există o diferență între afinități pentru cei doi termeni.
- Probabil că aveți dreptate. Nivelul de viață în, costul vieții în New York este unul foarte ridicat în clipa de față. Deci, pentru oamenii tineri, problemele economice au devenit foarte stringente și nu numai pentru ei. Metropola este, în general, un loc unde se trăiește scump și prețurile sunt foarte ridicate. Economia, în clipa de față, este, cred eu, tema cea mai importantă în alegerile din New York. Economia și costul vieții. Situația este puțin diferită în alte zone. De exemplu, în Virginia, spre surprinderea mea, am înțeles că alegătorii sunt mai puțin preocupați de problemele economice.
Acolo, statul este oarecum divizat între zona de nord a statului, care este mai democrată, și zonele rurale, care sunt republicane. Însă, în New York, mi se pare că problema economică este una fundamentală. Și e normal ca tinerii, care nu au o experiență istorică, să-şi pună speranțele într-un alegător care a făcut câteva promisiuni, e adevărat riscante, și care vor trebui verificate.
- Dar aici cred că e cheia, tocmai pentru că nu au o experiență istorică, așa cum spuneți dumneavoastră. Care sunt riscurile de seducție, de hipnoză din partea unui curent socialist până în extrema sa?
- Să nu uităm că există candidați care fac propuneri, care fac planuri și care le duc la îndeplinire. Barack Obama a reprezentat o astfel de gură de oxigen, în 2007, 2008, şi a câştigat pe bună dreptate alegerile atunci, într-un moment în care ţara era epuizată. Ţara este epuizată în clipa de faţă, din nou, datorită faptului că, de exemplu, Guvernul federal este închis în clipa de faţă. Este un haos zilnic, care se manifestă în vieţile noastre. Deci, din acest punct de vedere, cel care va promite că va pune capăt unei astfel de situaţii are şanse să câştige.
- Cum se reflectă asupra alegerilor acest shutdown pe care tocmai l-aţi pomenit?
- Să ne uităm numai la haosul creat în privinţa controlorilor de avioane. Zborurile în clipa de faţă, în Statele Unite ale Americii, sunt riscante, pentru că o parte din controlori lucrează la turaţie maximă, ca să zic aşa, şi nu sunt plătiţi. Unul dintre aspecte. Sunt şi altele. Sunt oamenii care nu au primit subvenţiile pentru hrană în alte state. Există, cum să spun, o incertitudine totală. Când se va încheia acest episod? Se poate încheia mâine dimineață, se poate încheia peste două săptămâni. Deja avem în clipa de față cea mai lungă închidere a Guvernului Federal din istorie.
- Dacă Mamdani câștigă, ce va însemna asta pentru strategia ambelor partide? Pentru strategia Partidului Democrat de acum înainte și pentru strategia Partidului Republican?
- E adevărat că alegerile de astăzi sunt patru alegeri importante: New York, în statul New Jersey, în statul Virginia și sunt anumite decizii de luat în California pentru redefinirea circumscripțiilor electorale. Deci acestea vor da un semnal. Dacă democrații câștigă în cele trei state, în New York, în New Jersey și în Virginia, și reușesc să redefinească circumscripțiile electorale în California, atunci este clar că republicanii vor trebui să fie atenți la felul în care se vor pregăti pentru alegerile din 2026. Însă, datorită faptului că avem de a face doar cu patru cazuri astăzi, aș fi destul de prudent în a face prezicere pentru ce se va întâmpla în 2026.
E foarte mult de acum înainte. Evident că după victoria lui Mamdani din New York, republicanii vor încerca să descrie întreg Partidul Democrat drept un partid extremist, comunist, socialist sau cum vreți. Deci este de așteptat că aceasta va fi una din strategii. Pe de altă parte, însă, trebuie spus că lucrul care mi se pare cel mai interesant în clipa de față este cum va fi redefinită harta electorală după această redefinire a circumscripțiilor electorale. Sunt state care au redefinit deja aceste circumscripții și republicanii, în clipa de față, au câștigat nouă sau vor câștiga probabil nouă locuri în Cameră, dacă se rămâne la nivelul de astăzi. Dar sunt și alte state care urmează să redefinească aceste circumscripții. Deci toată această hartă electorală este oarecum în flux în clipa de față. În California e vorba de cinci locuri.
- Întorcându-mă însă la figura lui Mamdani, pentru că ea transcede granițele Statelor Unite, adică am văzut inclusiv la noi, în România, unde poate ne-am aștepta mai puțin să fie tinerii pasionați de ceea ce se întâmplă în alegerile din New York, acest cult pentru Mamdani. Și atunci vin și vă întreb, dacă democrații văd că aceasta a fost cheia succesului în New York, poate vira întreg partidul spre această tendință mult mai progresistă a la Mamdani?
- Am încercat să sugerez înainte că partidul este mai divers decât înclinăm noi să credem. Intuiția mea este că, după victoria lui Mamdani, va exista un curent care va încerca să redefinească strategia Partidului Democrat într-o direcție mai progresistă, mai radicală. Pe de altă parte, cred eu că șansa democraților de a câștiga cel puțin Camera Reprezentanților în 2026 ține tocmai de capacitatea lor de a crea un cort mare, ca să zic așa, o casă mare în care să coabiteze atât progresiștii, cât și centriștii. Deci, din acest punct de vedere, cred eu că este esențial ca democrații să își păstreze eclectismul, deci să nu urmeze o singură linie, pentru că ceea ce se întâmplă în New York nu este reprezentativ pentru alte state. America este 50 de state și există mari diferențe între chiar Virginia și New York sau Virginia și New Jersey. Pe de altă parte, New York este o metropolă cosmopolită care nu reflectă fidel harta electorală a Statelor Unite. Deci, cred eu că ceea ce se întâmplă în New York va rămâne limitat la New York.
- Adică nu are nici anvergură, de exemplu, de candidat național la un moment dat, pentru că e această criză de lideri în Partidul Democrat. Kamala Harris, am văzut, n-a prea avut tracțiune. Gavin Newsom încearcă acum. Spuneţi că Mamdani n-ar avea tracțiune la nivel național pentru, știu eu, o eventuală candidatură la prezidențiale la un moment dat?
- Cel puțin în clipa de față o astfel de ipoteză nu poate fi luată serios în considerație, dar în politică totul e posibil. Să nu uităm că, atunci când a apărut Barack Obama pe scena politică, nimeni nu-i dădea șanse ca să devină președinte. Deci totul e posibil. Pe de altă parte, cred eu că America este încă departe de a alege un candidat la prezidențiale care este de o altă religie decât cea creștină. Să nu uităm că America nu a avut nici până în clipa de față o femeie ca președinte.
- Ce a vrut să facă Donald Trump cu acest sprijin pentru Andrew Cuomo și cum pică el pentru propria bază de susținători? Pentru că nu i-a îndemnat să voteze republicanul.
- Cum să spun? Sprijinul pe care Donald Trump i l-a dat lui Andrew Cuomo mi s-a părut bizar, ca să zic așa, și într-un fel cred eu că este un atu pentru Mamdani, mai degrabă, decât un suport pentru Cuomo. Pentru că în clipa de față este clar, și Mamdani a și spus de altfel azi-dimineață, toată lumea poate să vadă acum, cu ochiul liber, cu cine are de a face Andrew Cuomo.
Deci eu cred că sprijinul a fost mai mult unul simbolic. În privat, însă, se pare că Donald Trump este destul de preocupat de ce se întâmplă cu New York. De altfel, amenințările pe care dumneavoastră le-ați transmis mai înainte legate de ce se va întâmpla dacă Mamdani va fi ales primar, amenințările făcute de Donald Trump sunt revelatoare în această privință. El va avea o relație dificilă cu primarul New York-ului și nu se poate neglija o metropolă de anvergura New York-ului. Deci rămâne de văzut cum va fi, însă, cum să spun, sprijinul pe care l-a dat lui Andrew Cuomo mi s-a părut bizar și, ca să zic așa, prost ales.
- Acum, am vorbit despre faptul că ar putea fi un indicator aceste alegeri pentru mid-terms-urile de anul viitor. Eu iau pulsul de fiecare dată când facem analiză pe politica Statelor Unite. Barometrul ăsta înclinat spre autocrație sau nu, ca să mă exprim diplomat, și atunci vă întreb și pe dumneavoastră cât de siguri sunteți că veți avea mid-terms în adevăratul sens al cuvântului anul viitor în Statele Unite, uitându-ne la tendințele ușor despotice ale lui Donald Trump din ultima perioadă?
- Vă voi răspunde într-un mod nediplomatic. Nu sunt deloc convins că vor fi alegeri, cum să spun, fără probleme anul viitor, însă pe de altă parte rămân convins că America a avut momente mai grele în trecut și va reuși să le depășească și pe cele din viitor. Situația democrației în clipa de față în America este una sub semnul întrebării. Există încălcări grave ale normelor democratice. Să nu uităm, de exemplu, că Camera Reprezentanților practic nu funcționează în clipa de față pentru că șeful republican al Camerei Democraților a decis să nu o cheme în sesiune.
Deci din acest punct de vedere sunt lucruri inimaginabile chiar acum doi, trei ani. Suntem departe de o democrație funcțională în clipa de față și acest lucru trebuie spus fără ezitare. Pe de altă parte, însă, să nu uităm că există o societate civilă puternică în America, există opoziție politică, există o presă de opoziție. Există republicani cu mintea la cap care își dau seama că viitorul Americii nu depinde de un om și depinde de efortul a milioane de oameni ca să urnească mașina din fundătura în care se află în clipa de față.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰