Video Corneliu Bjola, după ce Trump a publicat mesajele private de la Mark Rutte: Îl umileşte ca lider al NATO

Preşedintele Statelor Unite a afirmat că acesta poate avea mai multe definiţii, pe care le va prezenta la întâlnirea anuală a statelor din Alianţa Nord-Atlantică. În orice caz, liderul de la Casa Albă nu a plecat spre Europa în cea mai bună stare de spirit. Deşi a anunţat o încetare a focului între Israel şi Iran, cele două ţări au continuat să se bombardeze, iar asta l-a făcut pe Trump să înjure birjăreşte înainte de a se îmbarca în Air Force One.

Faptul că Benjamin Netanyahu i-a ignorat ordinele reprezintă o lovitură imensă de imagine, mai ales că premierul israelian nu a mai ştiut cum să-l ridice în slăvi pentru atacurile asupra instalaţiilor nucleare ale Teheranului. Ulterior, presa din Israel a scris ca Tel Avivul n-a vrut să încalce armistiţiul, dar mai avea o ţintă în vizor, iar Trump nu ştia de ea.

Fiecare parte a decretat o victorie istorică în războiul de 12 zile. Benjamin Netanyahu s-a declarat satisfăcut că şi-a atins scopul în urma loviturilor lansate spre Iran, dar asta nu înseamnă că va lua piciorul de pe pedala de presiune asupra statului teocratic. Asta în timp ce Ministrul Apărării israelian spune că e gata să respecte armistiţiul, dacă şi Iranul o face.

Dincolo de proiectile, au căzut greu şi cuvintele lui Mark Rutte. Secretarul general al Alianţei i-a trimis un mesaj privat lui Donald Trump prin care îi ridică în slăvi decizia de a lovi Iranul şi i-a dat asigurări că toate ţările din Europa vor plăti în stil mare şi vor creşte cheltuielile de apărare la 5 la sută. Este victoria ta, i-a scris Rutte. Următoarea mişcare a lui Donald Trump a fost să facă public mesajul secretarului general al NATO, pentru arăta lumii întregi ce înseamnă veneraţia. 

Potrivit unui raport al serviciilor de informaţii ale armatei, ale Pentagonului, bombele lansate de americani n-au distrus complet, nici pe departe, siturile nucleare iraniene, ci doar au dat programul atomic al Teheranului înapoi cu maximum 6 luni. Doar intrările in respectivele situri au fost blocate de pământ şi balast, dar instalaţiile propriu-zise din subteran n-au avut de suferit, iar centrifugele sunt aproape intacte. Casa Albă recunoaşte existenţa raportului, dar spune că e eminamente greşit şi o încercare de a-l discredita pe Donald Trump.

Am analizat întreaga situație împreună cu Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford

Marius Pancu: Dacă acest raport preliminar e confirmat şi de cele ulterioare, care sunt riscurile pe termen mediu şi lung din partea Iranului, pentru că toate liniile roşii de atac au fost depăşite?

Corneliu Bjola: Ne aflăm în continuare într-o paradigmă de negocieri. Este o negociere destul de coercitivă, dar aşa a început şi aşa se pare că va continua. Care e scopul acestei negocieri? De a împiedica Iranul de a obţine o armă nucleară. Iniţial, aceste negocieri aveau loc în Oman, diplomatic, tradiţional, până când la un moment dat administraţia Trump a considerat că Iranul nu răspunde, că încearcă să tragă de timp, că încearcă să ascundă, genul de comportament cu care era obişnuit partea americană. De aici a intervenit mai întâi lovitura israeliană, care a crescut încrederea părţii americane că Iranul nu poate să retalieze foarte puternic. Aşa cred că putem explica intervenţia rapidă a SUA, dar reţinerea care iniţial a manifestat-o administraţia americană, că aceste arme s-ar putea să nu fie suficiente pentru a distruge complet. S-a dovedit, dacă luăm în seamă şi raportul recent publicat, că este adevărat. Ce înseamnă acest lucru? În momentul de faţă cele trei părţi spun că au obţinut un fel de victorie, că americanii au întârziat şase luni, că Israelul a dovedit că Iranul este de fapt un uriaş cu picioarele de lut, că nu este aşa de puternic pe cât prezenta şi, bineînţeles, şi regimul de la Teheran poate să spună că a rezistat unei armate extraordinare şi supravieţuieşte.

Pe moment, toţi pot să tragă concluzie că au câştigat ceva, dar pe termen lung, problema de fond rămâne. Va accepta Iran în momentul de faţă să revină la masa negocierilor şi nu numai să revină, dar şi să accepte un anumit regim de inspecţie care să dezvăluie mai complet ceea ce se întâmplă cu acest program de înarmare nucleară sau dacă nu, undeva peste 2-3 luni, poate chiar mai devreme să ne trezim din nou din nou că vom avea o situaţie de conflict.

Deci, negocierea continuă şi oarecum pauza care a intervenit şi care a dus un sentiment de relaxare nu numai pentru Israel şi SUA iniţial, dar şi pentru ţările din zonă. Nicio ţară din zonă nu vrea Iranul să aibă o armă nucleară, pentru că în momentul în care Iran deţine o armă nucleară, toate celelalte ţări se simt ameninţate şi ar urmări şi ele o dezvoltare nucleară. Dar în momentul de faţă negocierile continuă şi mingea este în curtea Iranului, care a învăţat probabil că administraţia Trump ce spune se îndeplineşte din punct de vedere militar, că are curajul să iniţieze acţiuni militare de acest gen. 

Marius Pancu: Nu cumva ce am văzut înrăieşte şi mai mult Teheranul. Deja parlamentul iranian a spus că nu mai vrea nici să participe la inspecţiile Agenţiei Internaţionale Atomice, vrea să şi iasă din Tratatu de neproliferare nucleară şi dacă nu cumva un astfel de atac care nu a fost reuşit, dacă dăm crezare Pentagonului, înrăieşte Iranul şi îl face să îşi dea seama că până la urmă bomba nucleară este singura soluţie ca să fie temut?

Corneliu Bjola: E posibil să urmeze şi această strategie pe care cred că au avut-o în vedere de mai mult timp. Unde intervine problema în acest moment pentru ei, au dovedit prin modul în care au reacţionat la intervenţia Israelului că nu sunt foarte puternici din punct de vedere militar. Deci, nu au capacitate de a rezista foarte bine şi dacă această atitudine continuă, care este posibilă. Într-un stat teocratic a cărui legitimitate depinde foarte mult de obţinerea acestei arme, ei au încercat să convingă poporul iranian de 20 de ani că trebuie să facă sacrificii, trebuie să îndure tot felul de privaţiuni pentru a construi aceasta armă cu care ei spuneau ca ar trebui distrus Israelul.

În momentul în care ei ar spune că de mâine îşi schimbă strategia, totul s-ar prăbuşi. Dar, pe de de altă parte, nici nu au capacitatea în momentul de faţă să reacţioneze diferit şi s-a văzut acest lucru în modul în care au trimis acele 11-12 rachete spre baza militară din Qatar. A fost telegrafiat, a fost anunţat din timp, inclusiv partea americană a fost anunţată de aceste atacuri şi au fost făcute astfel încât să nu creeze victime în rândul soldaţilor americani. Se grăbesc să obţină arma nucleară? E o strategie riscantă. De ce e strategie riscantă? Ca poate să conducă la o reacţie mult mai brutală care să prăbuşească la un  moment dat regimul iranian. Nu vorbim numai de capacitatea lor militară.

Ceea ce au dovedit israelienii de asemenea este capacitatea lor de a infiltra la nivel de decizie toată structura guvernului iranian. În afara de faptul că au decimat armata iraniană la nivel de generali, au reuşit să infiltreze masiv în punctele de decizie. Ăsta este un element care ca Guvern  ai nevoie să te reculegi o perioadă de timp, să înţelegi pe ce pământ solid stai. Dacă stai pe un anumit pământ solid. Poate să fie o strategie să accelerezi programul, dar e foarte riscant în acest moment pentru ei.

 Marius Pancu: Ce fel de diplomaţie este asta? În ce punct ne aflăm şi cu ce fel de consecinţe de acum înainte pentru felul în care partenerii sau nu, adversari, aleg să discute cu SUA ştiind că pot să se aştepte la aşa ceva?

Corneliu Bjola: Evident, nivelul de interacţiune cu administraţia Trump este total diferit sau nivelul de încredere în modul în care te interacţionezi cu administraţia Trump este diferit faţă de administraţia Biden, de exemplu. (...) Ce este foarte intersant este că în acea perioadă administraţia Trump a fost chiar acuzată că a devenit foarte slabă, că tot promite două săptămâni, şi Moscovei a promis două săptămâni de câteva ori şi Iranului. Poate să fie şi o reacţie să îşi întărească imaginea lui Donald Trump, întotdeauna sensibil la modul în care este perceput. (...)

Nu ştim deocamdată, vom afla de la presa americană în următoarele săptămâni, dar a doilea exemplu nu cred că este un exemplu foarte bun, pentru că genul de mesaj pe care l-a publicat ne spune două lucruri. În primul rând, că Mark Rutte încearcă să câştige anumite favoruri într-o poziţie destul de jenantă, modul în care a vorbit, foloseşte cuvinte care probabil rezonează foarte bine cu stilul Trump, dar în acelasi timp îl şi umileşte ca lider al celei mai importante alianţe militare şi faptul că preşedintele Trump a dezvăluit acest lucru oarecum avea un efect de umilire a lui Mark Rutte. Acest mod de operare s-a întâmplat acest lucru în Casa Albă cu alţi lideri, Zelenski, cu preşedintele sud-african, acest mod de interacţionare în care încerci să domini adversarul nu neapărat printr-o argumentaţie superioară, dar prin gestul acesta de umilire simbolică, creează resentimente.

Problema pentru europeni este că nu au nici ei prea multe soluţii alternative în momentul de faţă. Ei speră că acest summit să nu se încheie ca G7 acum o săptămână, cu Donald Trump plecând, ci să rămână, să dea semn de unitate, pentru că acest semn de unitate este important pentru a descuraja Rusia, vor încerca pe cât posibil să acopere această promisiune de 5%, dar sper să nu se oprească aici. Foarte important pentru europeni este că de aici încolo ei trebuie să îşi asume mult mai mare responsabilitate, inclusiv România, în apărarea continentului european, nu este în pofida SUA, SUA a spus acest lucru de mai multe ori, că europenii trebuie să ocupe de partea convenţională, militară a Europei şi asta ar trebui să facă.

Deci, un succes al summit-ului nu este un comunicat că s-a încheiat acel agreement pe 5%. Ce se întâmplă cu aceşti bani, care este problema de industrie de apărare pe partea europeană, cum vor fi coordonate operaţiunile în viitor, în ce măsură eventual relocarea trupelor americane o să fie acoperită de către europeni şi, foarte important, relaţia cu Ucraina. Să ţinem cont că acest summit e foarte important pentru că trebuie să trimită un semnal de unitate. Nu este uşor de obţinut acest lucru. 

Marius Pancu: Ce fel de semnal transmite o declaraţie ca cea pe care a făcut-o Donald Trump care a relativizat articolul 5  şi cum pică asta pentru adversarii Europei? 

Corneliu Bjola: Nu are cum să pice foarte bine, dar deja contextul este setat pentru că Trump s-a referit de mult, nu mai vine ca o noutate. Care e antidotul la această problemă, este articolul 3. Ca să poţi să întăreşti poziţia SUA cu articolul 5 trebuie să faci mult mai tare referinţă la articolul 3. J.D. Vance chiar l-a invocat de câteva ori. Articolul 3 de obicei nu este menţionat, de obicei este menţionat articolul 5 sau articolul 4, cel de consultare.

Articolul 3 spune că ţările membre au datoria sau obligaţia de a-şi dezvolta capacitatea pentru a rezista împreună sau individual la un atac. Ideea e că îţi dezvolţi tu capacitatea şi ulterior, articolul 5 îţi oferă acest scut. Interacţiunile cu Donald Trump şi sper că şi partea română va sublinia articolul 3 ca idee, şi asta poate va dilua o anumită retorică din partea preşedintelui Trump pe articolul 5. Dar aici suntem şi cum spuneam, pentru europeni, în momentul de faţă sunt foarte mult dependenţi de asistenţa militară în faţa agresiunii ruse. 

Marius Pancu: Parteneriat UE-Canada am văzut în marja acestui summit. Ce arată asta despre reconfigurarea puterilor?

Corneliu Bjola: Ăsta este viitorul. Dacă nu mai vrem să avem genul acela de declaraţii pe care le-aţi menţionat, în care tu poţi într-adevăr să te prezinţi că stai pe picioarele tale şi eşti capabil să te aperi. Asta înseamnă să ai capacitate individuală de apărare, programul pe care UE l-a anunţat şi în jurul căruia au început să se adune foarte multe ţări. Canada este una dintre ele. Summit-ul G7 din Canada, de acum o săptămână, o altă ţară şi-a exprimat dorinţa de a participa, mă refer la Australia.

Şi mai mult decât atât, vrea să încheie un acord de securitate şi apărare cu UE. O nouă configuraţie în care vedem state cu valori comune, animate de o anumită idee de ordine liberală internaţională, cea clasică, pe care o ştiam. Vor să lucreze împreună pe probleme de apărare, să dezvolte capacitatea de apărare comună şi asta mi se pare că este un punct bun.

Asta reprezintă viitorul. În momentul de faţă  trebuie să accepţi genul de comportament pe care l-am văzut prin acest mesaj, dar pe viitor dacă vrei să dovedeşti că eşti în stare să te aperi şi să eviţi genul acesta de umilinţe simbolice, atunci înseamnă că tu trebuie să te implici mult mai convins.

Canada a trecut printr-o experienţă destul de dificilă, în care suveranitatea sa a fost ameninţată de către vecinii de la sud, care dorea să o anexeze. A decis NU şi încearcă să se diversifice economic, chiar încearcă să se dezangajeze din punct de vedere al integrării militare cu SUA, de aici nevoia Canadei să se orienteze spre dezvoltarea capacităţii cu Europa. Este foarte binevenită iniţiativa, sperăm că şi Australia, mai ales că aceasta configuraţie se modifică în ritm accelerat. 

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰