Video Irina Margareta Nistor, primele impresii de la Cannes. La ce ne putem aștepta la Festivalul de film de pe Coasta de Azur
Cel mai prestigios festival de film din Europa revine după 14 luni de amânare provocată de pandemie. Cea de-a 74-a ediţie a Festivalului de la Cannes va pune în prim-plan siguranţa sanitară, astfel că numărul invitaţilor a fost redus la jumătate, iar multe petreceri au fost anulate. De asemenea, festivalul se va centra şi pe încălzirea globală, ca urmare covorul roşu este de două ori mai mic şi făcut din materiale reciclabile, toată lumea va folosi maşini electrice şi nu vor fi utilizate produse din plastic. Irina Margareta Nistor ne-a spus, la Observatorul de noapte, care este atmosfera acolo.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Analist, despre al doilea mandat al lui Trump: ce decizii ar putea fi luate cu vizele pentru români sau războiul din Ucraina
Printre numele mari aşteptate pe Croisette se numără Nicole Kidman şi Matt Damon. Regizorul Cristian Mungiu va fi preşedintele juriului "Semain de la Critique", iar filmul în co-producţie româno-mexicano-belgiană "La Civil" va concura la categoria "Un Certain Regard". În total, 24 de filme se vor lupta pentru a cuceri marele premiu al Festivalului, "Palme d'Or".
Ați fost deja la vizionări, care este atmosfera acolo?
Irina Margareta Nistor: Am fost la vizionări, am fost în oraș la unul dintre cinematografe... Annette, care e în deschidere, intră în paralel și în cinematografe. Treaba asta s-a mai întâmplat cu California Dreamin', a intrat în același timp și în cinematografe la București și aici la Cannes.
Pe ce pariați pentru "Palme d'Or"?
Irina Margareta Nistor: E foarte greu ppână când le vedem pe toate. Pot să spun cine mi-aș dori să ia, tot Wes Anderson, pentru că face niște filme pe care le pot recomanda cu tot sufletul. Va fi îndrăgit de un juriu care va vrea cu orice preț să iasă din rând, dacă tot a fost pandemia, dacă tot a fost o amânare... Cu ceva trebuie să intre în Cartea Recordurilor.
Au fost foarte multe filme de vizionat, pentru că s-au reportat de anul trecut. Cum a stat situația?
Irina Margareta Nistor: O parte din ele n-au mai intrat anul trecut și nici n-au ieșit pe marile ecrane, cel de care pomeneam mai devreme se numără printre ele, altele au fost etichetate cu anul 2020, astăzi am reușit să mai văd o parte din ele. Probabil că într-o bună zi se vor aduna și vor da un premiu și pentru anul trecut.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰