Video Istoric: Este greu să asociez numele Iliescu cu ceva pozitiv. A transformat Revoluţia într-o lovitură de stat

Francezii de la Le Monde precizează că acesta a prezidat tranziţia haotică a ţării noastre, de la comunism la democraţie. Jurnaliştii austrieci de la Der Standard sunt de părere că Ion Iliescu ar fi trebuit să răspundă în instanţă pentru crime împotriva umanităţii, după ce procurorul general a formulat acuzaţii împotriva sa în aşa-numitul Proces al Revoluţiei.

Financial Times s-a dovedit a fi şi mai dur şi a scris despre Ion Iliescu faptul că a fost un viclean al Partidului Comunist, care a devenit liderul cabalei care a preluat putere în haosul şi confuzia revoluţiei din decembrie 1989.

Jurnaliştii francezi de la France24 au o atitudine mai puţin contondentă, dar menţionează că Ion Iliescu nu şi-a renegat niciodată opiniile de stânga dură şi a criticat ţările occidentale şi instituţiile financiare internaţionale care "sug sângele poporului".

În schimb, fostul consilier al lui Ion Iliescu, Ionuţ Vulpescu, probabil unul dintre cei mai apropiaţi oameni ai acestuia si cel căruia Iliescu i-a acordat un ultim interviu, susţine că cei care l-au iubit sunt mai mulţi decât cei care l-au urât fără să-l cunoască. 

Am analizat întreaga situație împreună cu istoricul Cosmin Popa

Marius Pancu: La judecata istoriei, care sunt principalele umbre şi principalele lumini cu care îl va reţine istoria pe Ion Iliescu?

Cosmin Popa: Ascultându-l pe domnul Vulpescu care îl evoca atât de călduros pe Ion Iliescu, mă gândeam totuşi că sunt foarte multe lucruri pe care nu le cunoaştem despre acest Ion Iliescu. Adică, ar trebui să fim inepţi, dacă nu stupizi astăzi să avem impresia că îl putem supune pe Ion Iliescu judecăţii istoriei atâta vreme cât nu cunoaştem atât de multe lucruri esenţiale despre comportamentul şi obiectivele acestui om.

Pentru că nu cunoaştem foarte multe amănunte despre rolul lui Ion Iliescu în Revoluţia din decembrie 1989, nu cunoaştem foarte multe despre felul în care această persoană a reuşit să bagatelizeze, să demonetizeze jertfa supremă a celor care s-au împotrivit lui Nicolae Ceauşescu transformând Revoluţia într-o lovitură de stat. Nu cunoaştem rolul lui Ion Iliescu în chemarea minerilor în Bucureşti şi reinstituirea dogmelor stalinismului în post-comunism în România şi a luptei de clasă ş.a.m.d. Din punctul acesta de vedere, mie, personal, în momentul de faţă îmi este foarte greu să asociez numele Ion Iliescu cu ceva pozitiv. Şi faptul că urmează o sarabandă de plânsete şi evocări lacrimogene şi mincinoase ale protejaţilor lui politici şi o serie de ceremonii plătite din banii mei, pe care chipurile trebuie să îi economisim pentru că există o criză bugetară mă revoltă în cel mai direct sens al cuvântului. Pentru că mă gândesc la cimitirul acela de la Pieptănari, plin cu crucile ălea albe şi mă întreb dacă oamenii ăia nu meritau şi ei nişte funeralii naţionale şi nişte ceremonii? Şi mai ales, nu meritau şi ei adevărul?

Marius Pancu: Ce înseamnă asta pentru memoria social-istorică şi colectivă, că nu există o condamnare în momentul acesta?

Cosmin Popa: Să ştiţi că lucrurile sunt mai grave decât atât pentru că nu vorbim acum de memoria istorică a acestui personaj. Vorbim de faptul că Ion Iliescu cu tot ce a reprezentat el şi statutul lui juridic actual, adică necondamnat îţi arată că obiectivul pe care l-am vizat generaţii întregi şi anume, aceea de a avea o justiţie competentă şi indepenentă a rămas un obiectiv şi în continuare este o ficţiune indiferent de ce se afirmă. Iată, ăsta este un efect foarte material şi foarte contondent al cazului Ion Iliescu şi sigur că au dreptate cei care reacţionează în aceşti termeni şi speranţa mea este că moartea acestui personaj poate să mai ridice o parte din greutatea pusă pe informaţiile care se ascund şi poate că nemaiexistând acest pericol al încarcerării lui Ion Iliescu, poate că cel puţin o parte din adevăr o să iasă la suprafaţă. Dar să ştiţi că asta nu e decât începutul discuţiei despre moştenirea lui Ion Iliescu pentru că am auzit şi citit cuvinte foarte mari. Epocă, moştenire, influenţă.

Din nefericire, pentru noi toţi, să ştiţi cu nu am ieşit din epoca lui Ion Iliescu şi de aceea vestea morţii lui fizice din punctul meu de vedere e supralicitată în importanţă că noi în continuare trăim în epoca lui Ion Iliescu. Ion Iliescu e cel care a dat arhitectura politică a acestei ţări, arhitecura instituţională, a creat arhietipul politicianului român, abil şi lipsit de princialitate, ceea ce ne face să spunem că trăim încă în epoca lui Ion Iliescu şi faptul că el a dispărut fizic de pe Pământ nu înseamnă de fapt mare lucru pentru noi toţi.

Marius Pancu: Cum va fi în istorie perceput rolul lui Ion Iliescu în ambele dosare, cu exemple şi detalii de responsabilitate?

Cosmin Popa: Atunci când pasiunile se vor mai linişti, când rănile se vor mai închide, probabill că Ion Iliescu va fi analizat, faptele sale vor fi analizate cu maximum de obiectivitate posibilă. Deşi ştim amândoi că nu există obiectivitate atunci când vorbim despre istorie sau altceva. Însă, Ion Iliescu este de fapt expresia rezistenţei reziduurilor Ceauşiste în România. Pentru că Ion Iliescu a făcut la el de mult pentru salvarea Ceauşismului pe cât a făcut pentru înlăturarea fizică a lui Nicolae Ceauşescu. El e persoana care a salvat coloana cerebrală a Ceauşismului şi anume Securitatea. A salvat folosind remarcabil de viclean desfinţarea formală a Partidului Comunist Român, i-a salvat structurile şi a salvat mentalităţile comuniste în România.

Pentru că ani de zile după înlăturare, după moartea lui Nicolae Ceauşescu, România a funcţionat în bună măsură în parametrii comunismului. Şi deşi se spune că e primul preşedinte ales în 1990 liber este şi asta iarăşi o exagerare, dacă nu o minciună. Pentru că Ion Iliescu a fost ales într-o atmosferă intoxicată de manipulare cu folosirea gravă a resursei administrative de care dispunea la vremea respectivă regimul şi prin intoxicarea masivă a populaţiei. Ion Iliescu este primul autor al unui război hibrid dus chiar împotriva României pentru că felul în care acest pesonaj şi-a legitimat puterea în România nu este nimic altceva decât un război hibrid. Amintiţi-vă celebrele descoperiri de droguri şi de valută de la ţărănişti, mineriadele, evenimentele de la Târgu Mureş ş.a.m.d.

 Marius Pancu: Care au fost întâi legăturile acestuia cu Nicolae Ceauşescu? Cum a ajuns disident? Şi ce fel de relaţie a păstrat cu Moscova în tot acest timp? Cum a fost el instrumentalizat?

Cosmin Popa: Ion Iliescu face parte din generaţia de lupi tineri pe care Ceauşescu i-a adus în proximitatea puterii. El a fost preşedinte al Uniunii Tineretului Comunist, apoi şef de secţie al secţiei de Propagandă al PCR. O persoană care a ocupat posturi strategice în ierarhia Partidului Comunist. După începutul anilor 70, steaua lui Ion Iliescu a început să apună în ochii lui Nicolae Ceauşescu. El a acreditat tot timpul ideea ca i s-a opus lui Nicolae Ceauşescu, planurilor şi mai degrabă tendinţei sale de a replica stilul de comunism asiatic şi sigur că Ion Iliescu a încetat să mai ocupe acele funcţii importante în ierarhia comunistă, însă nu l-aş caracteriza niciodată pe Ion Iliescu ca fiind un disident pentru că Ion Iliescu nu s-a exprimat public, el nu a luat poziţie publică împotriva lui Nicolae Ceuşescu pe la colţuri şi cu reprezentanţi ai Partidului Comunism al Uniunii Sovietice.

L-a criticat pe Nicolae Ceauşescu, însă nu a făcut acest lucru public. Deci, el nu este un disident. El a fost o persoană marginalizată de Nicolae Ceauşescu, însă, să ştiţi că marginalizarea lui Ion Iliescu nu avea nimic de-a face cu viaţa unui cetăţean obişnuit din România comunistă a lui Nicolae Ceauşescu din anii 80. Ion Iliescu a fost şi secretar de partid la Iaşi. A făcut parte din nomenclatura regimului, din nomenclatura de partid, a fost un privilegiat, un privilegiat marginal în raport cu toţi cei care l-au înconjurat pe Nicolae Ceauşescu. Însă, să-l numeşti pe Ion Ileiscu un disident este dacă vreţi o etichetare fparte generoasă în raport cu activitatea publică a acestei persoane. Iar în anii 80 Ion Iliescu a devenit unul dintre personajele pe care Moscova, dar nu numai Moscova, a mizat pentru schimbarea de titular al regimului în România.

Pentru că pe fond, Ion Iliescu şi-a dorit întotdeauna o reîntoarcere a României în sânul naţiunilor loiale ale Uniunii Sovietice, iar dorinţa lui cea mai fierbinte a fost să replice în România perestroika lui Mihail Gorbaciov chiar şi atunci când acestea trăgeau în mod evident să moară, mai rău decât a făcut-o domnia sa în ultimele zile. 

Marius Pancu: Ce elemente vă fac să susţineţi că a transformat Revoluţia într-o lovitură de stat?

Cosmin Popa: Exact elementele pe care le cunoaştem cu totul. Faptul că Ion Iliescu a agregat în jurul lui o serie de grupări pornind de la grupările pro-sovietice şi ajungând până la grupările ceauşişte, naţionaliste, centrate în jurul Securităţii, al ofiţerilor iluştrii din securitate. Ion Iliescu a fost persoana care a reuşit să dea fiecăruia ceea ce a cerut de la această Revoluţie care a avut loc cu preţul sângelui unor oameni curajoşi şi nevinovaţi şi a reuşit să le propună atât pro-sovieticilor, cât şi ceauşiştilor care au pus umărul la răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu, să le promită securitate, impunitate şi să le şi redea controlul asupra ţării. Ion Iliescu este persoana care a facilitat de o manieră hotărâtoare reluarea controlului structurilor Ceauşismului asupra României după decembrie 1989.

Iar dacă a acuzat în repetate rânduri capitalismul de cumetrie din PSD şi din alte partide a făcut-o doar pentru că el era naşul acestui capitalism şi creatorul acestui capitalism de cumetrie.

Marius Pancu: Cum evaluaţi aportul lui Ion Iliescu despre care se vorbeşte, în contrapartidă în aceste zile, la parcursul Euroatlantic al României?

Cosmin Popa: Această poveste cu spiritul de la Snagov a lui Ion Iliescu care a adunat toate partidele din România şi le-a pus să jure pe roşu că vor fi de acord cu integrarea României în Uniunea Europeană şi în NATO este iarăşi o gogoaşă umflată cu privire la meritele politice ale lui Ion Iliescu. Orice partid politic românesc care n-ar fi susţinut această tendinţă la momentul acela risca ca să dispară pentru că acest parcurs politic al României era expresia voinţei majorităţii covârşitoare a românilor.

Ce a mai reuşit acest spirit de la Snagov? Să salveze într-o frăţietate perfectă forţe politice şi personaje politice care până la momentul Snagov, prin tot ceea ce au făcut, s-au opus de o manieră radicală traseului Occidental şi modernizării României şi aici nu vreau să îl pomenesc pe Corneliu Vadim Tudor, menestrelul lui Nicoale Ceauşescu.

Această poveste, şi a schimbării şi a catarsisului suferit de Ion Iliescu după 2000 când a redevenit preşedinte în urma unei alte manevre de război hibrid la care PSD şi cercurile asociate au lucrat cu mult timp înainte şi anume de a-l aduce pe Ion Iliescu în turul II la alegerile prezidenţiale cu Corneliu Vadim Tudor, lucru pe care vi-l spun nu din auzite. Nu e o poveste. Aia a fost o strategie electorală atent pusă în practică şi aplicată pas cu pas. Aia nu a fost o poveste şi nu a fost o întâmplare, a fost o construcţie politică. Vadim Tudor şi Ion Iliescu care salvează democraţia în turul II.

Deci, din acest punct de vedere, schimbarea radicală despre care vorbeşte toată lumea a lui Ion Iliescu, care dintr-un activist s-a transformat într-un democrat care şi-a pus la butoniera Republicii, Casa Regală a României transformând-o într-o dependinţă, că asta este Casa Regală în momentul de faţă, iarăşi mă lasă rece. Ce a reuşit, după ce a discreditat Revoluţia română, Ion Iliescu a reuşit să discrediteze şi insituţia monarhică în România. Evident, cu larcul concurs din interiorul insituţiei monarhice. Deci, nu avem să-i mulţumim lui Ion Iliescu pentru intrarea României în NATO şi UE, dar avem să îi reproşăm întârzierea cu care s-a făcut acest lucru. 

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰