Observator » Interviurile lui Marius Pancu » "Negocieri nu au fost niciodată". Ce spune liderul sindicatului SANITAS Bucureşti despre legea salarizării

Video "Negocieri nu au fost niciodată". Ce spune liderul sindicatului SANITAS Bucureşti despre legea salarizării

Marius Pancu | Timp citire: 14 minute
Publicat la 29.07.2026, 09:49 | Modificat la 29.07.2026, 10:29

Într-un interviu acordat lui Marius Pancu la Observatorul de Noapte, liderul SANITAS București a recunoscut că sindicatele nu au avut negocieri reale pe legea salarizării. Deși proiectul anterior era considerat puțin mai favorabil, existau aceleași nemulțumiri privind coeficienții care au declanșat actualul conflict.

Marius Pancu: Care sunt noutățile după discuțiile cu autoritățile? Care sunt concluziile, asupra căror lucruri v-ați înțeles și în privința cărora există încă divergențe?

Viorel Huşanu, lider SANITAS București: Din păcate, spun din păcate atât pentru noi, cât și pentru pacienți, nu ne-am înțeles. Nu avem nicio siguranță că ceea ce am discutat la ora 14:00, de exemplu, s-ar transpune în niște realizări. În continuare, nu avem surse de finanțare. Se presupune că, în viitor, spitalele ar trebui ca, din contractul cu Casa, să asigure și medicamente, și materiale sanitare, dar și viitoarele noastre salarii, bune sau proaste. Nu avem un prag minim garantat pentru sporuri, astfel încât să le garantăm colegilor noștri că nu vor avea pierderi. Nu avem nicio siguranță în acest moment.

Marius Pancu: Bun, explicați-mi situația aceasta cu fondul bugetar, pentru că înțeleg că este una specială în sistemul de sănătate.

Articolul continuă după reclamă

Viorel Huşanu: Da. În momentul de față, încă din 2016, salariile sunt asigurate printr-o sursă separată de finanțare. Așa cum alți bugetari își primesc salariile de la bugetul de stat, și noi aveam, cumva, salariile asigurate. În acest proiect am văzut că nu există această sursă de finanțare. Se presupune, iar declarațiile pe care le-am auzit acum din partea reprezentanților Guvernului reprezintă o confirmare, că, în viitor, dacă se va aplica această lege a salarizării, spitalele ar trebui să suporte, din contractul pe care îl au cu Casa de Asigurări de Sănătate, și salariile, și medicamentele, și utilitățile, și materialele sanitare. Or, asta înseamnă că, oricât de bune sau de proaste ar fi salariile, spitalele sunt în pericol să nu le poată acorda salariaților. Deci nu avem nici măcar siguranța că ne vom primi salariile.

Marius Pancu: Cum vine această deblocarea a 7.000 de posturi? Este suficient?

Viorel Huşanu: Nu, este foarte puțin. Necesarul pentru respectarea legii, adică a normativului minim de personal, este de peste 50.000 de posturi. Până acum, spitalele au cerut între 26.000 și 30.000 de posturi. S-au deblocat 7.000, înțeleg, în această seară. Este insuficient, dar ne ajută să cârpim măcar acolo unde se poate cârpi, în spitalele mari, în secțiile grele. Orice post în plus este binevenit.

Pe acelaşi subiect

Marius Pancu:  50.000 ați spus că este deficitul?

Viorel Huşanu: Pentru respectarea normativului minim de personal, necesarul este de 50.000 de lucrători sanitari.

Marius Pancu: De când a început această problemă?

Viorel Huşanu:  Problema este veche. Nu putem să spunem că doar acum se întâmplă. De-a lungul anilor, posturile sau angajările au fost blocate. Acum, din păcate, sunt blocate în totalitate. Se pot face angajări doar prin memorandum. Uitați-vă, aveam speranța ca acest memorandum să fie aprobat la începutul anului. Vedem că nici acum nu este pus în aplicare.

Marius Pancu: De când s-a acutizat această problemă cu posturile?

Viorel Huşanu: De la începutul anului.

Marius Pancu: Din ianuarie, da?

Viorel Huşanu: Da.

Marius Pancu: De ce nu ați sesizat-o până acum printr-o formă de protest?

Viorel Huşanu: Am sesizat-o de nenumărate ori. Am adus în atenția decidenților faptul că suntem sufocați, că nu mai avem cu cine lucra, că oamenii noștri, salariații, se îmbolnăvesc, că o infirmieră aleargă pe două etaje. Am semnalat aceste lucruri.

Marius Pancu: Ați semnalat, dar există căi intermediare de protest până la greva generală. Nu am văzut nicio grevă japoneză, de pildă.

Viorel Huşanu: Ba da, noi am făcut. Noi am făcut pichetări, am organizat cel mai mare miting pe 3 iulie, am făcut grevă japoneză, cu banderole, și grevă de avertisment.

Marius Pancu: Din ianuarie până în iulie, pentru că așa spuneați, că din ianuarie a început această problemă, sunt totuși șase luni.

Viorel Huşanu: Nu aveam un motiv în ianuarie, pentru că o grevă se poate face în cazul încălcării contractului colectiv de muncă sau poate fi organizat acest tip de grevă pe care am declanșat-o acum, împotriva politicilor socioeconomice ale Guvernului.

Marius Pancu: Bun, explicați-mi care sunt pierderile pe care le aveți în urma legii salarizării, așa cum ați făcut dumneavoastră calculele. Vreau însă exemple concrete, pentru că auzim și dinspre Guvern, și dinspre reprezentanții sistemului de sănătate că veniturile vor scădea sau că nu vor scădea, dar nimeni nu vine cu cifre. Potrivit cifrelor dumneavoastră, dați-mi exemple concrete: ce scade și cum?

Viorel Huşanu: În lipsa unui prag minim pentru sporuri, acolo este marea problemă. În lipsa garantării unui prag minim, avem salariați care, în momentul de față, au sporuri pentru condiții foarte grele cuprinse între 75% și 85%. Dacă aceste sporuri scad sub 40%, deci dacă nu avem un prag minim, acolo va fi o pierdere foarte mare. Calculul nostru l-am făcut în cazul unui salariu ipotetic și al unui spor ipotetic care ar scădea de la 85% la 20%, cât este garantat la articolul 21, în funcție de sursa de finanțare și de ordonatorul principal de credite. Și atunci veniturile scad cu sume cuprinse între 1.000 și 6.000 de lei. În cazul asistentelor, scăderea poate fi de 1.000 de lei. Este doar un calcul ipotetic, pentru că nu știm care va fi pragul minim al sporurilor.

Marius Pancu: Deci, în cazul unei asistente, 1.000 de lei. Am reținut. Mai luăm așa, pe rând. În cazul unui medic de terapie intensivă dintr-un spital mare?

Viorel Huşanu: Până la 6.000 de lei, în funcție de gradație.

Marius Pancu: În cazul chirurgilor?

Viorel Huşanu: Și în cazul chirurgilor. Nu știu acum cifrele exacte pe dinafară, dar v-am spus: potrivit acestui calcul, în care sporurile scad și nu avem garanția unui prag minim, sunt cifrele pe care le-am prezentat.

Marius Pancu: Eu nu înțeleg totuși de ce nu veniți dumneavoastră, sindicatele, cu o foaie pe care să o trimiteți presei: acestea sunt posturile, atât scad salariile, ca să înțelegem și noi mai bine.

Viorel Huşanu: Am trimis presei exemple, am trimis Guvernului exemple. Sunt publicate exemple și pe pagina noastră de Facebook.

Marius Pancu: Domnul Bolojan spune că.. ați văzut, probabil, conferința de presă.

Viorel Huşanu: Nu, nu, nu. Am fost plecat toată ziua și acum sunt la volan.

Marius Pancu: Spune că această grevă s-a bazat pe dezinformare și minciuni, pentru că, în realitate, niciun salariu nu va scădea. Vorbește, desigur, despre măsurile compensatorii care vor interveni după ce sporurile ar urma să fie diminuate.

Viorel Huşanu: Vă dau un singur exemplu. Sunt salariați cărora li s-au diminuat veniturile, începând de acum, cu aproximativ 20%. Există un articol care spune că, pe tot anul 2026, ar trebui să existe reduceri ale cheltuielilor de personal cu 10%. Fiind în luna iulie, li se vor reduce cu 20% începând cu 1 iulie. Dacă această reducere îi va prinde în luna noiembrie sau decembrie, când se va aplica legea, cu siguranță vor avea venituri mult diminuate față de luna trecută.

Marius Pancu: De ce nu vă sunt pe plac măsurile tranzitorii propuse de guvernanți? Ar urma să fie în vigoare până la cinci ani, astfel încât, spun cei din acest guvern interimar, așa cum este el, veniturile să nu scadă. Care este problema acestor măsuri tranzitorii pentru personalul medical?

Viorel Huşanu: Prețurile au crescut foarte mult. Inflația, uitați-vă la ce nivel a ajuns. Cu siguranță, toți salariații se așteptau măcar la o predictibilitate, astfel încât, dacă nu anul acesta, măcar anul viitor sau peste doi ani, să aibă o creștere a veniturilor. Faptul că Guvernul spune că vor exista niște sume compensatorii înseamnă blocarea veniturilor pentru următorii cinci ani.

Marius Pancu: Da, deci problema este, practic, că veniturile nu mai cresc, nu că ar scădea.

Viorel Huşanu: V-am dat exemplul unor categorii pentru care, din luna iulie sau poate chiar mai devreme, au început deja să se facă reduceri ale cheltuielilor de personal. Pentru unii bugetari, veniturile scad, deoarece luna de referință va fi luna noiembrie, din câte înțeleg eu, când acei salariați vor fi surprinși cu veniturile deja diminuate.

Marius Pancu: Vine domnul Predică, de la Federația Solidaritatea Sanitară, colegii dumneavoastră, și publică un comunicat pe Facebook, pentru că tot vorbeați despre această comunicare pe rețelele sociale. Aceștia spun că veniturile unora dintre angajații din sănătate ar crește și vin și cu exemple: o parte dintre asistentele medicale, o bună parte dintre medici, inclusiv cei care efectuează gărzi. De aceea vă spun că nu mai știm ce să înțelegem.

Viorel Huşanu: Salariile de bază pot crește foarte puțin pentru unele categorii de personal. V-am dat exemplul scăderilor care vor exista acolo unde sporurile sunt în prezent la nivelul maxim, între 75% și 85%. Neavând un prag minim, acestea vor scădea, după părerea noastră, la 20%. Acolo sunt scăderile, nu la salariul de bază.

Marius Pancu: Luați-mă puțin, așa, pe înțelesul tuturor. Treceți-mă prin cronologie. De când sunt negocieri privind legea salarizării?

Viorel Huşanu: Negocieri nu au fost niciodată. Dacă mă refer la anul acesta, noi am încercat să negociem. A fost o singură întâlnire cu domnul ministru Pîslaru, cred că în luna mai. Nu am negociat, ci am prezentat toate doleanțele noastre.

Marius Pancu: Stați, pentru că în luna mai era deja un guvern interimar. Când a fost un guvern cu puteri depline, nu aţi avut nicio discuţie?

Viorel Huşanu: Singura discuție, dar nu se poate numi negociere, în cadrul căreia mi-a fost prezentat proiectul anterior al legii, a fost cu domnul ministru Manole. Într-adevăr, acolo existau prevederi mai favorabile. Vă dau un exemplu: valoarea de referință era salariul minim pe economie, de 4.325 de lei, și aveam o predictibilitate. Nu a fost o negociere, ci doar prezentarea unei variante.

Marius Pancu: Cu proiectul domnului Manole aveați vreo problemă?

Viorel Huşanu: Da, cu siguranță. Și acolo ni se păreau prea mici coeficienții pentru cei din sănătate și doream să avem coeficienți mai mari.

Marius Pancu: I-ați transmis acest lucru domnului Manole?

Viorel Huşanu: Da, da.

Marius Pancu: Ați semnalat și public acest lucru?

Viorel Huşanu: Nu am avut timp, pentru că s-a întâmplat cu câteva zile înainte să plece Guvernul.

Marius Pancu: Aha, bun, interesant. Deci coeficienții pe care vi i-a prezentat domnul Manole în proiect, fără negociere, erau nefavorabili?

Viorel Huşanu: Nu, am spus că arătau puțin mai bine decât în actualul proiect.

Marius Pancu: Dar tot nu erați mulțumit de ei?

Viorel Huşanu:  Valoarea de referință era mai mare, dar tot nu eram mulțumit de ei.

Marius Pancu: Dar nu ați mai avut timp să semnalați acest lucru și în timpul mandatului domnului Manole, pentru că a plecat Guvernul?

Viorel Huşanu: Exact.

Marius Pancu: Interesant. Bun.De acum înainte, cât timp sunteți dispuși să rămâneți în grevă generală?

Viorel Huşanu: Atât cât vor membrii noștri. Dacă ei vor să ne oprim, mâine ne vom opri. Dacă vor să stăm două-trei zile sau o săptămână în grevă, vom sta în grevă. Ne vom consulta zilnic cu Consiliul Național, iar când se va lua o decizie, v-o vom comunica.

Marius Pancu: Cum vă explicați că există anumite zone, depinde de colegii noștri, din Botoșani, cred, în care nu a fost chiar atât de mare aderența la grevă? Nu au ieșit decât aproximativ 20 de membri.

Viorel Huşanu: Este posibil. Sunt unități în care nu au ieșit decât doi membri, nu 20, pentru că unii au fost amenințați, iar altora le este teamă că li se va lua din venit sau că vor fi penalizați. Sunt situații și situații. Repet, au existat unități în care au fost doar doi membri în grevă.

Marius Pancu: Spuneți-ne mai multe. Cine a primit amenințări? Aveți date concrete, dovezi concrete în acest sens?

Viorel Huşanu: Am avut o ședință în care s-au semnalat aceste lucruri. Nu am întrebat numele și prenumele persoanelor.

Marius Pancu: Cine vi le-a semnalat? Colegii?

Viorel Huşanu: Colegii din județe.

Marius Pancu: De unde?

Viorel Huşanu: Din județe.

Marius Pancu: Din mai multe județe, spuneți?

Viorel Huşanu: Da, da, da.

Marius Pancu: Păi și nu era normal să știm și noi cine a primit aceste amenințări? Pentru că situația devine gravă, dacă li se interzice oamenilor un drept garantat.

Viorel Huşanu: Și noi urmează să cercetăm și să vedem. Dar au fost amenințați, v-am spus, direct sau indirect, de șefii ierarhici sau de alte persoane, că nu au voie să intre în grevă.

Marius Pancu: Știți, m-aș întoarce puțin la conversația pe care am avut-o anterior, la momentul în care ați aflat despre coeficienți. Cine poartă, din punctul dumneavoastră de vedere, responsabilitatea politică pentru faptul că legea este așa cum este?

Viorel Huşanu: Toate partidele, pentru că această lege trebuia elaborată și gândită cu un an înainte. Nu trebuia lăsată pe ultima sută de metri. Toate partidele, fără excepție.

Marius Pancu: Dar aici vă întreb și eu pe dumneavoastră, în calitate de lider sindical, pentru că de acest lucru vă ocupați. Nu trebuia să deveniți puțin mai insistenți în dialogul cu autoritățile, știind că avem un jalon în PNRR până la 31 august? Nu v-ați temut, în luna mai, când încă nu văzuserăți proiectul, că s-ar putea să vă lovească atunci când vă așteptați mai puțin și să explodeze mămăliga?

Viorel Huşanu: Ne-am bazat pe faptul că, în anul 2023, toate sindicatele sau aproape toate au negociat, pentru fiecare sector de activitate, o lege mulțumitoare pentru toată lumea. Noi speram ca, atunci când va fi pusă în transparență o lege, să fie cea pe care am negociat-o noi în anul 2023.

Marius Pancu: S-au semnalat astăzi probleme privind impactul asupra sănătății pacienților, în urma amânării operațiilor?

Viorel Huşanu: Eu nu cunosc astfel de situații și le-am recomandat și le recomand colegilor mei ca, acolo unde pacienții ar putea fi puși în dificultate, să iasă imediat din grevă, să acorde primul ajutor și să ofere toate îngrijirile de care pacienții au nevoie.

Marius Pancu: Aceasta este situația în cazul urgențelor, dar, de pildă, au fost amânate intervenții?

Viorel Huşanu: În toate spitalele le recomand același lucru. Pacienții nu trebuie să sufere.

Marius Pancu: Au fost amânate, de pildă, intervenții oncologice?

Viorel Huşanu: Nu am cunoștință de așa ceva și le recomand să nu o facă.

Marius Pancu: Trebuie să privim și cealaltă parte a acestei probleme.Cum vă simțiți știind că au fost consultații, investigații și operații reprogramate din cauza grevei? Pacienții ar putea spune că au fost luați ostatici în acest conflict dintre dumneavoastră și guvernanți. Mai mult decât atât, am văzut o imagine pe care dumneavoastră, spuneți că sunteți la volan, nu ați avut cum să o vedeți. Era, cred, o doamnă asistentă care certa un pacient pentru că nu înțelegea că nu era afectat. Omul era la spital, iar doamna îl certa că nu înțelege că, de fapt, nu este afectat, în timp ce el se afla acolo. Totuși, își dorea o intervenție.

Viorel Huşanu: Le-am recomandat tuturor colegilor să le acorde pacienților toate îngrijirile și sper că acest lucru s-a întâmplat. Pacienții, subliniez, nu au nicio vină în această grevă, în această situație.

Marius Pancu: Cum vă simțiți, totuși, știind că sunt afectați?

Viorel Huşanu: Eu sper să nu fie afectați. Recomandarea noastră este ca, acolo unde există acest pericol, oamenii să iasă din grevă, indiferent de ceea ce s-a stabilit în privința grevei, și să le acorde primul ajutor.

Marius Pancu: Primul ajutor, dar noi vorbim despre operații de bază, despre operații poate chiar uzuale. În cazul cancerului, fiecare zi contează.

Viorel Huşanu: Încă o dată, nu am informații că operațiile oncologice ar fi fost amânate sau că pacienții ar fi avut de suferit.

Marius Pancu: Bun. Dacă se pierde jalonul din PNRR, cele 800 de milioane de euro, vă asumați vreo responsabilitate pentru acest lucru?

Viorel Huşanu: Nu este responsabilitatea noastră. Responsabilitatea noastră este să ne protejăm salariații, iar noi asta facem. Treaba tuturor partidelor, repet, era să se asigure că, în acest moment, avem o lege echitabilă pentru toată lumea, care să îndeplinească toate criteriile, astfel încât să primim și banii din PNRR. Nu este treaba noastră. Era treaba tuturor politicienilor să se asigure că se întâmplă acest lucru.

Marius Pancu: Care este calea de mijloc, astfel încât să puteți debloca jalonul până la 31 august?

Viorel Huşanu: Ori să amâne legea, dacă nu sunt în stare să facă o lege bună, ori, așa cum am spus, marea noastră problemă, a celor din sănătate, este garantarea unui prag minim al sporurilor, care să ne asigure un nivel minim al veniturilor din sporuri, și asigurarea sursei de finanțare, astfel încât să avem garanția că salariile noastre, mici sau mari, vor fi plătite.

Marius Pancu: Vă mulțumesc tare mult, domnule Hușanu. Vă mai aștept în direct.