Antena Meniu Search
x

Curs valutar

De la joacă la tragedie. Un băiat de 10 ani din UK a încercat să-şi înjunghie colegul, la şcoală, după o ceartă pe un joc pe calculator

Un joc pe calculator era cât pe ce să se transforme într-o tragedie într-o școală din Marea Britanie. Doi băieți de 10 ani s-au certat în cantina instituţiei, moment în care unul dintre ei a scos un cuțit și a încercat să-și înjunghie colegul în stomac. Incidentul scoate la lumină o realitate alarmantă: violența pătrunde tot mai mult în școli.

de Redactia Observator

la 28.01.2025 , 20:26

Sală de clasă Un băiat de 10 ani din UK a încercat să-şi înjunghie colegul, la şcoală, după o ceartă pe un joc pe calculator - Shutterstock

Într-un incident petrecut în timpul prânzului, doi băieți de 10 ani s-au certat din cauza unui joc pe calculator. Ceea ce părea inițial o simplă dispută copilărească s-a transformat rapid într-un incident şocant care putea duce la o tragedie, când unul dintre ei a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt în stomac. 

Activista împotriva violenței, Alison Cope – care și-a pierdut propriul fiu din cauza unei astfel de crime – a aflat despre incident în timp ce ținea o prelegere la o școală din Stoke-on-Trent anul trecut.În mod șocant, experții avertizează că unul din 20 de copii vine la şcoală cu o armă albă, iar acest flagel se extinde la copii de toate vârstele.

Aceste statistici alarmante apar în contextul unei campanii violenţelor la copii şi adolescenţi, după uciderea brutală a trei fete tinere în Southport de către Axel Rudakubana, care a reușit să cumpere o armă letală de pe Amazon în doar câteva secunde. Într-un interviu exclusiv pentru The Sun, Alison, în vârstă de 50 de ani, avertizează că școlile din Marea Britanie devin terenuri fertile pentru astfel de violenţe, alimentate nu doar de bandele criminale, ci și de certuri pe rețelele sociale care acum se rezolvă cu vărsări de sânge în curțile școlilor.

Articolul continuă după reclamă

"Cel mai tânăr caz pe care l-am întâlnit a fost în clasa a patra, deci cam la opt sau nouă ani. Copilul respectiv era speriat că ar putea fi înjunghiat sau atacat. A adus cuțitul la școală și l-a arătat unui prieten. Prietenul i-a spus altcuiva, iar apoi profesorul a aflat. Nu l-a adus pentru a-l folosi, ci din teamă. Avusese o ceartă online cu cineva, ceea ce este foarte comun acum. Copiii comunică prin TikTok și prin jocurile pe care le joacă online, iar toți sunt 'războinici ai tastaturii'. Se ceartă pe internet, iar asta se transferă în clasă. Cel mai șocant incident a fost când am fost la o școală primară anul trecut și a avut loc o ceartă între doi copii din clasa a șasea. A fost o dispută legată de un joc pe care îl jucaseră în afara școlii, dar totul a escaladat în cantină. Un copil s-a enervat atât de tare încât a luat un cuțit și a încercat să-l înjunghie pe celălalt în stomac. Din fericire, băiatul nu s-a ales cu răni, dar personalul a fost șocat de ceea ce s-ar fi putut întâmpla. Cuțitul a atins stomacul, dar nu a pătruns, deoarece era din plastic. Dacă ar fi fost pe piele, i-ar fi putut provoca o rană", povesteşte femeia, potrivit The Sun

Pe acelaşi subiect

Străzile, comparate cu un "câmp de luptă"

Declaraţia lui Alison vine şi după cazul unui băiat de 14 ani, Kelyan Bokassa, înjunghiat mortal într-un autobuz din sud-estul Londrei, într-o zonă descrisă drept un "câmp de luptă". El a fost primul adolescent ucis în Londra anul acesta, dar se alătură unei lungi liste de adolescenţi ucişi în condiţii similare. Două treimi dintre adolescenții din Anglia și ţara Galilor se tem violența în şcoli, potrivit unui sondaj realizat de Youth Endowment Fund. Anul trecut, organizația caritabilă a constatat că 20% dintre adolescenți au fost victime ale violenței în ultimele 12 luni.

Același sondaj, realizat pe 10.000 de copii cu vârste între 13 și 17 ani, a arătat că 22% dintre tineri au raportat dificultăți de somn, pierderea apetitului și probleme de concentrare la școală din cauza fricii de a fi atacați. O treime dintre adolescenți – 33% – au raportat că evită anumite zone, în timp ce aproximativ 27% au spus că își modifică rutele de călătorie sau evită transportul public pentru a rămâne în siguranță. 5% dintre toți tinerii cu vârste între 13 și 17 ani – adică unul din 20 – au raportat că au purtat o armă în ultimul an. Procentajul crește la 21% pentru cei suspendați de la școală și la 36% pentru copiii excluși din școală.

Crime care schimbă vieți

Alison a început să militeze împotriva crimelor cu arme albe după ce fiul ei, rapperul Joshua Ribera, de 18 ani, a fost înjunghiat mortal lângă un club de noapte din Birmingham, în 2013.

Tânărul care l-a ucis pe Joshua, Armani Deniro Mitchell, a fost condamnat la cel puțin 18 ani de închisoare în 2014. Alison călătorește acum prin țară, vorbind în școli și în închisori, pentru a încerca să convingă tinerii să nu poarte cuțite la ei şi să nu reacţioneze agresiv atunci când au o neînţelegere.

"Copiii sunt sătui să audă 'Nu umbla cu un cuțit, poți ajunge la închisoare', pentru că sunt desensibilizați. Așa că eu fac lucrurile diferit. Nu mă prezint la început. Vorbesc despre cum poliția poate accesa conturile de social media și poate folosi datele pentru a-i condamna. Asta le atrage atenția.

Apoi le pun o întrebare importantă: 'Cum v-a influențat experiența pe rețelele sociale percepția despre lume?'"

Se uită confuzi la mine și le spun: «Haideți să o pun altfel, ce procentaj dintre ceilalți credeți că poartă un cuțit?» Nu a existat nicio școală în care am vorbit și copiii să nu fie înspăimântați.

Ei spun orice între 40% și 100%. Dacă este vorba de o școală primară, răspunsul este întotdeauna între 90% și 100%. Cred că alți adolescenți poartă arme mortale. Le arăt un scurt videoclip care prezintă un titlu de știre, dar ceea ce ei nu știu este că titlul arată moartea fiului meu.

Apoi le spun: «OK, asta este genul de lucruri la care sunteți expuși și care v-a făcut să fiți atât de speriați. Dar dacă purtați un cuțit din frică, cine din familia voastră va fi distrus de această decizie?»

Ei răspund: «Mama mea, tatăl meu, sora mea.» Eu le spun: «Cine credeți că este persoana cea mai distrusă de moartea acelui tânăr?» Ei spun: «Mama lui, evident.»

Iar eu le spun: «Ei bine, cine credeți că sunt eu?» Și atunci, bang, i-ai captat", explică Alison. 

Tragedii din cauza unor conflicte banale

Alison este îngrijorată de campaniile recente împotriva violenţelor de acest fel, despre care spune că au promovat ideea că epidemia de înjunghieri este sub control.

"Nu vreau să critic anumite persoane - autorităţi, dar unii spun că suntem pe cale să rezolvăm problema, și nu este cazul absolut deloc. Merg în școli, iar copiii nu se simt în siguranță. Marea Britanie este absolut îngrozită, iar asta nu este o îmbunătățire. Majoritatea copiilor de 10 și 11 ani au telefoane mobile, iar ce mesaje văd ei în fiecare zi? Înjunghieri în autobuze și în afara școlilor pentru motive atât de banale.

Apoi mesajele subliminale sunt despre reduceri în bugetele poliției și lipsa serviciilor pentru tineret, poliția care nu ajunge la timp la o scenă înainte ca victima să sângereze până la moarte. Acum treizeci de ani te duceai la o bătaie în afara școlii și totul părea o glumă.

Dar lucrurile s-au schimbat acum, iar să te implici într-o luptă este foarte periculos. Așa că, atunci când un copil începe școala, el crede cu adevărat că acest mediu este înfricoșător, ceea ce îl face să-şi pună un cuțit în ghiozdan.

Ei gândesc: «Îl iau doar ca să-l am, evident că nu o să-l folosesc niciodată.» Și apoi este descoperit, copilul își câștigă o reputație, este exclus din școală și poate fi nevoit să-și schimbe școala", mai spune ea.

Patrick Green, de la organizația caritabilă de prevenire a violenţelor între tineri - The Ben Kinsella Trust-, este de acord că adesea pericolul perceput de a fi înjunghiat îi determină pe tineri să ia o lamă, un cuţit la ei.

"Tinerii sunt încă atrași către criminalitate de către bande și sunt forțați să poarte cuțite pentru a proteja drogurile – acestea sunt 'rutele tradiționale' către nimic altceva decât...crime. Dar acum există o cale cu adevărat îngrijorătoare, în care tinerii sunt sincer speriați din cauza a ceea ce văd – iar rețelele sociale normalizează și glorifică crimele cu cuțitul. Copiii văd acest lucru în fluxurile lor de pe rețelele sociale, iar apoi îl aud la știri.

Începi să te îngrijorezi și apoi te gândești la cum te poți proteja. Școlile sunt, în general, locuri sigure, iar infracțiunile grave cu cuțite sunt rare acolo. Cu toate acestea, multe atacuri cu cuțitul au loc lângă şcoală. Faptul că 31% dintre tineri (potrivit unui sondaj realizat de BBC) sunt îngrijorați de crimele cu cuțitul în școli este clar îngrijorător, deoarece ei se vor gândi la cum să rămână în siguranță. Există o problemă reală aici: frica tinerilor este reală și trebuie să identificăm acest lucru și să îi ajutăm să înțeleagă realitățile crimelor cu cuțitul și cum să rămână în siguranță. În ciuda interdicției cuțitelor tip Zombie, știm că este încă ușor să le obții fără verificarea vârstei. Trebuie să existe o legislație mai strictă", spune Patrick Green. 

Cazuri care au şocat Marea Britanie 

Elev înjunghiat mortal

Un băiat de 15 ani a fost condamnat la închisoare anul trecut, după ce a fost găsit vinovat de înjunghierea mortală a unui coleg de școală în timp ce acesta se întorcea acasă de la ore.

Bardia Shojaeifard a fost obligat să execute cel puțin 13 ani după gratii pentru uciderea lui Alfie Lewis, tot în vârstă de 15 ani. Alfie a fost înjunghiat mortal în fața unor elevi care ieșeau de la o școală primară din zona Horsforth, Leeds, în noiembrie 2023. Shojaeifard a recunoscut că l-a înjunghiat pe Alfie cu un cuțit de 13 cm pe care îl adusese de acasă, dar a negat crima, susținând că a acționat în legitimă apărare. Cu toate acestea, el a fost găsit vinovat de crimă în aprilie anul trecut.

Judecătorul, domnul Justice Cotter, a eliminat restricțiile de raportare care îi protejau identitatea după pronunțarea sentinței în iunie. El a declarat că ridicarea anonimatului inculpatului ar ajuta la "o dezbatere extrem de importantă despre flagelul crimelor cu cuțitul, în special în rândul tinerilor."

Furie cu sticle sparte

Un adolescent de 17 ani a fost condamnat la cinci ani de detenție pentru un atac susținut asupra personalului și elevilor cu bucăți de sticlă spartă. Fostul elev, Louis Melotte, a lovit de mai multe ori o fetiță de 12 ani la The Birley Academy din Sheffield, înainte de a ataca o recepționeră și un alt angajat care au intervenit să aplaneze spiritele.

Adolescentul a fost găsit vinovat anul trecut de tentativă de omor și a pledat anterior vinovat pentru aducerea unui obiect periculos în școală. El a fost condamnat la cinci ani de detenție într-o unitate pentru tineri, cu o perioadă suplimentară de cinci ani de supraveghere.

Atacată cu o foarfecă

O fată de 15 ani a fost înjunghiată în cap cu o foarfecă în timpul unei ore de limba engleză la o școală din West Midlands, în februarie anul trecut.Chloe Fisher a rămas cu o rană deschisă, sângele curgându-i pe față, precum și cu tăieturi pe brațe, mâini și față, după incident. O scanare CT a arătat că lama a trecut la mică distanță de craniu. Se presupune că atacul a avut loc în urma unui conflict de pe durata unei excursii școlare, iar un băiat de 16 ani a fost arestat sub suspiciunea de agresiune cu intenția de a provoca răni grave.

Atac pe holurile școlii

Un băiat de 15 ani a fost condamnat la 14 luni de detenție după ce a înjunghiat un profesor pe holurile şcolii, în 2023.

Profesorul de matematică Jamie Samson a fost transportat la spital după atacul petrecut la Tewkesbury Academy din Gloucestershire, pe 10 iulie. Băiatul, a cărui identitate nu poate fi dezvăluită din motive legale, a recunoscut că este vinovat. El a fost condamnat la Curtea pentru Tineret din Bristol în septembrie 2023 la 14 luni de detenție.

Anterior, el pledase vinovat și pentru o acuzație de posesie a unui obiect ascuţit în urma atacului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ar trebui relaxate regulile privind consumul de alcool pe stadioanele din România?
Observator » Mapamond » De la joacă la tragedie. Un băiat de 10 ani din UK a încercat să-şi înjunghie colegul, la şcoală, după o ceartă pe un joc pe calculator