Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Mesaje înfiorătoare primite pe Tinder de Grace Millane, tânăra găsită îngropată într-o valiză, în pădure, după o întâlnire cu un ucigaș din Noua Zeelandă

Tabloidul The Sun a publicat conversațiile înfiorătoare ale tinerei Grace Millane cu ucigașul ei, un individ în vârstă de 29 de ani care acum ispășește o sentință pe viață într-o închisoare din Noua Zeelandă. Crima, petrecută în decembrie 2018, a șocat atât comunitatea locală la vremea respectivă, cât și Regatul Unit, locul din care provenea Grace. Ceea ce trebuia să fie o simplă întâlnire facilitată de aplicația Tinder s-a transformat într-un episod de o violență extremă.

de Redactia Observator

la 18.11.2021 , 15:41

Trupul tinerei de 21 de ani, din Marea Britanie, a fost descoperit într-un geamantan, într-o pădure de la marginea orașului Auckland. Plecase în excursia vieții ei în Noua Zeelandă imediat după absolvire și, ajunsă la celalalt capăt al lumii, a intrat pe Tinder pentru a cunoaște persoane noi cu care să socializeze. Între ei, Jesse Kempson, un bărbat de 29 de ani care, la prima vedere, părea un individ ca oricare altul.

Conversațiile de pe Tinder, cât se poate de normale

Jesse Kempson​: "Hey Grace, ce faci? Ai planuri pentru weekend?"

Articolul continuă după reclamă

Grace Millane: "Hey, sunt bine și e chiar ziua mea mâine, dar nu am planuri"

Pe acelaşi subiect

Jesse Kempson​: "La mulți ani pentru mâine. Ceva planuri pentru diseară, așadar?

Grace Millane: "Haha mulțumesc, nu am."

A fost discuția de la care a pornit totul. Individul a insistat să o cunoască, dar Grace a ezitat inițial. Nu pentru mult timp, însă. Jesse Kempson, descris de polițiști ca fiind un narcisist, a continuat cu avansurile și, în cele din urmă, cei doi au convenit să iasă la cocktail-uri, chiar în centrul capitalei Auckland.

Jesse Kempson​: "Sunt câteva locuri în care fac cocktail-ul bune, ce zici de SkyCity?"

Grace Millane: "Nu am spus da încă"

Jesse Kempson​: "Dar nu ai spus nici nu. Așadar ce ar trebui să facă ca să se întâmple asta? Ar fi drăguț"

Jesse Kempson și Grace Millane, o întâlnire fatală

Grace i-a replicat că are doar haine casual, moment în care Kempson a insistat din nou. "Bine. Acesta este un da, nu-i așa?". La ora 17.45, ora locală, cei doi au fost surprinși de camerele de supraveghere în zona unui restaurant cu burgeri. Grace chiar a făcut o poză cu un pom de Crăciun și le-a trimis-o părinților ei, în ceea ce avea să fie ultima fotografie cu ea în viață.

Cei doi, care păreau ca orice alt cuplu normal, s-au îndreptat apoi spre apartamentului lui, în timp ce se sărutau și îmbrățișau. Acolo, Jesse Kempson a recunoscut că a ucis-o, însă a insistat mereu că a fost vorba despre un joc erotic care s-a sfârșit rău. Jurații nu au crezut nicio secundă povestea lui, mai ales după ce polițiștii au stabilit că femeia fusese strangulată timp de 10 minute. Pe 22 noiembrie 2019, în urma unui proces ce a durat două săptămâni, Kempson a fost condamnat la închisoare pe viață. Cazul a stârnit un val de indignare în Noua Zeelandă și Marea Britanie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Mapamond » Mesaje înfiorătoare primite pe Tinder de Grace Millane, tânăra găsită îngropată într-o valiză, în pădure, după o întâlnire cu un ucigaș din Noua Zeelandă