Video Parodontoza: cum depistăm simptomele şi tratăm la timp boala
Dacă dinţii noştri sunt sensibili la rece şi par că s-au mai lungit, este posibil să suferim de parodontoză. Boala poate duce la pierderea dinţilor, dacă nu este tratată la timp, aşa că vizita la medicul stomatolog este obligatorie. Iată ce putem face pentru prevenirea acestei afecţiuni.
Cariile nu sunt singura problemă care ne poate duce în cabinetul dentistului. De fapt, cariile sunt doar una dintre cele mai frecvente probleme. Există însă și oameni care au dinții perfect sănătoși și, totuși, rămân fără ei. Nu, nu vorbim aici despre accidente, în mod evident, ci despre parodontoză. Boala parodontală chiar este numită boala dinților frumoși pentru că în acest caz, nu dintele este cel cu probleme, ci țesutul care îl susține. Din fericire, pentru parodontoză există soluții mai ales atunci când este descoperită la timp.
Simptome parodontoză. Cum depistăm boala
Deși semnele sunt acolo de pe la vârsta de 35 de ani, boala parodontală este rareori sesizată de pacienți de la primele simptome. Asta pentru că acestea sunt comune și altor afecțiuni. "Primele semne ale parodontozei sunt atunci când dinţii ţi se par mai lungi decât erau înainte. În momentul în care apare resorbţia, noi observăm că sub papile se văd nişte spaţii negre. Iarăşi un semn este sângerarea gingiilor. Poate fi proasta igienă, tartru sau pungi parodontale", spune Anca Vereanu, medic stomatolog.
Durerea dinților la rece este un alt simptom care trage un semnal de alarmă. De aceea, o vizită la stomatolog este necesară chiar și când suntem siguri că avem grijă de dinții noștri corect. Iar vestea bună este că nu e vorba mereu despre parodontoză.
"În momentul în care ne lipsesc molarii sau edentaţia încrucişată. Şi atunci pacienţii mănâncă pe grupul frontal şi atunci aceşti dinţi, fiind prea solicitaţi, osul percepe trauma şi se resoarbe şi aceşti pacienţi vin cu acest diagnostic fals. În momentul în care echilibrezi acest sistem, vei vedea că resorbţia pe grupul frontal se va opri. Este o boală cu o mare componentă genetică. Dacă, în familie, părinţii de 60 de ani sunt purtători de proteză atunci este posibil să fi avut această boală parodontală agresivă", explică Anca Vereanu, medic stomatolog.
Tratament parodontoză
În acest caz este important ca specialistul să ne vadă atunci când încă are soluții. Mai ales că tratamentul parodontozei este complicat și de durată. Și pornește de la o igienă strictă, o curățare corectă și uneori profesionistă a dinților și merge până la intervenții chirurgicale. Frica nu trebuie să ne țină însă departe de cabinetul stomatologic, mai ales că boala parodontală chiar duce la pierderea dinților dacă nu este tratată la timp.
"În general, în jurul vârstei de 35 de ani există semne. Am avut un pacient care la 38 de ani avea mobilitate la toţi dinţii din gură şi am pacienţi de 65 de ani care sunt abia gradul 1-2. Pentru un singur diagnostic există cel puţin trei tipuri de tratament", adaugă Anca Vereanu, medic stomatolog.
Va ajuta pacientul ca, pe termen mediu și lung să ducă o viață normală. Și chiar dacă vorbim despre o boală cu o componentă genetică mare, atenție la factorii de risc care, în cazul parodontozei sunt stresul, fumatul, diabetul de tip 2 și obezitatea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰